Unchiul Vania, prima montare a lui Andrei Şerban la Teatrul Maghiar din Cluj si, într-adevăr, trupa cea mai unitară valoric, dăruită necondiţionat artei scenice, e, prin inteligenţa şi graţia "instrumentistului", spectacolul unei mărturii despre neuitare - în sensul arhetipului grec Aletheia […]
O reprezentaţie pe care nu ne sfiim s-o numim capodoperă.
La Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, am văzut un spectacol-eveniment, în toată puterea şi adevărul cuvântului, poate cel mai răscolitor demers teatral de pe scenele noastre, de la memorabilul Hamlet al Naţionalului clujean, în viziunea regretatului regizor Vlad Mugur. Este vorba de Unchiul Vania, de Anton Pavlovici Cehov, dupã versiunea scenică a lui Paul Schmidt, în montarea de-a dreptul uluitoare a regizorului Andrei Şerban, care, după mulţi ani, revine cu brio la acest text, montat cu un succes de notorietate mondială în Teatrul “La MaMa” din New York. Şi nu întâmplător, performanţa obţinută de această dată aici, la Cluj-Napoca, trebuie pusă fără îndoială atât pe seama harului acestui regizor, a îndrăznelii extraordinare şi a culturii sale profesionale, cât şi pe calităţile excepţionale dovedite de interpreţi, fapt ce confirmă observaţia lui Andrei Şerban, potrivit căreia cu greu poţi întâlni în România şi în lume atâţia actori foarte buni lucrând pe aceeaşi scenă. […]
Poate că de la Trilogia greacă, de pe scena Naţionalului bucureştean (ce spectacol!), în nici un discurs artistic semnat Andrei Şerban, nu am întâlnit o asemenea fascinantă inventivitate de a considera şi reconsidera spaţiul de joc. Se împletesc aici cutumele teatrului tradiţional, desfăşurat pe “scena italiană”, cu teatrul unor superbe “improvizaţii” ce recuperează cu stăruitoare fantezie tot ce se află în faţa, în spatele şi în podul scenei, cu succesive schimbări de perspectivă în relaţia actori-spectatori, implicând adeseori “mutaţii’ de substanţă emoţională între unii şi ceilalţi. Totul pare să se transforme în spaţiu magic şi inefabil, care, alimentat şi îndumnezeit prin umanitatea de o frapantă sancvinitate a interpreţilor, condamnaţi să-şi refuze orice clipă de repaos, creează în rândul celor 80 de spectatori-parteneri o stare de spirit uşor halucinantă, oricum copleşitoare. […]
Un spectacol pe drept cuvânt memorabil, prin misterul şi adevărurile sale, ce distruge în primul şi în ultimul rând distanţa dintre autor, personaje şi spectatori, distruge confortul nostru tradiţional, dacă nu chiar lenea aceea intelectuală a unei bune părţi a publicului, oferindu-ne, în schimb, strălucita satisfacţie de a fi părtaşi la triumful total al unui teatru total, de foarte bună calitate.
Un spectacol deosebit din toate punctele de vedere: o manieră ingenioasă de a valorifica spaţiul scenic; o lectură inovatoare a textului cehovian; o redimensionare originală, pe deplin justificată, a personajelor; o interpretare actoricească fără cusur.
Ceea ce te impresionează în primul rând e felul în care Andrei Şerban şi-a supus creator spaţiul teatral, arhitectura lui şi scenotehnica. Se joacă peste tot, volumetria sălii fiind utilizată pe toate coordonatele. Nimic nu e cum te-ai aştepta să fie, mereu eşti surprins de propunerea care ţi se face.
Oltiţa Cântec: Supunerea spaţiului teatral, Teatrul Azi, issue no. 10-11-12/2007
Montarea lui Andrei Şerban la Cluj este un eveniment teatral cel puţin din două motive: pune într-o lumină nouă patosul eroilor cehovieni revigorând de la un capăt la altul piesa printr-o lectură totală a ei, până în cea mai adâncă fibră a oricărui înţeles care este legat de fiinţa umană, astfel încât lasă impresia că lucrurile se petrec acum şi aici.
Cei pentru care "iubire" nu înseamnă altceva decât generozitate şi, de aici şi din ea, o nesfârşită zbatere spre înnoire, într-o nobilă căutare a caii spre veşnicie - cei pentru care fiecare nouă lectură a textelor cehoviene înseamnă bucuria unor noi şi noi galerii descoperite în adâncurile prefigurate de acest magician al sufletului omenesc, aceştia vor primi spectacolul de la Cluj cu o imensă bucurie şi vor înţelege, mai mult ca oricând, că "Cehov, contemporanul nostru" nu numai că este o sintagmă pe deplin valabilă, dar este ceva infinit mai mult si mai grav: este un diagnostic. Este diagnosticul bolii cu care noi, trăitorii de peste "o sută, două sute de ani", atât de des cu o atât de deşartă speranţă invocaţi de personajele lui Cehov, am păşit în mileniu III.
Puteţi săpa în memorie atât de adânc încât să repetaţi ieşirea de la vreun spectacol cu relevaţia că iubiţi teatrul? Şi oamenii? Că nu v-aţi plictisit de toate clişeele văzute şi răs-văzute până la greaţă? Mai ţineţi minte cum e când febrili, vă pare rău că s-a terminat şi refuzaţi întoarcerea la lume? Aţi vrea să o ia de la capăt chiar în acel moment, deşi spectacolul a durat mai bine de trei ore? Miracolul se întâmplă la „Unchiul Vanea”, regizat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. […]
În dozajul lui Andrei Şerban, spectatorul adulmecă o avalanşă de emoţii evanescente care curg dintr-una într-alta cu viteza luminii, se fluidizează, respingând forma, ca şi orice moment de stabilitate. O dinamică perpetuă a senzaţiilor, impresiilor, surescitării, enervării, tânjirii, înnămolirii în obsesii de nedepăşit, acumulării pe veci a impulsurilor neformulate face această montare atât de singulară. […]
În atâţia ani de cronică de teatru nu am folosit niciodată cuvântul capodoperă. De data aceasta e cazul
Andrei Şerban exploatează la maxim două dimensiuni teatrale, spaţiul şi timpul, dând astfel posibilitatea întrebărilor să-şi primească răspunsurile, cele mai bune răspunsuri. Nu este un Vania încărcat de preţiozităţi , de salon, de galanterii, manierat. Este exact opusul. Sunt caractere aspre, private critic şi analizate în cele mai mici detalii, fără menajamente.
Demostene Şofron: Unchiul Vania sau şansa descoperirii prin experienţă, Ziarul Făclia, 5 septembrie, 2007
Ce-au aplaudat cei 100 de spectatori? O piesă a unui autor rus din secolul al XIX-lea: “Unchiul Vania”, de Anton Pavlovici Cehov. O echipă de actori de nota 10, din secolul al XXI-lea: cei ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, care au alternat distribuţia. Tangourile argentiniene din secolul al XX-lea pe care au dansat. Pe creatoarea inspirată de toate trei veacurile, a decorurilor şi a costumelor: Carmencita Brojboiu. Pe regizorul român, a cărui artă pătrunde prin toţi porii: Andrei Şerban.
