Prin costumaţia lor simplă, neagră, Hamletul lui Miklós Vecsei H. Vecsei și prietenii săi din Wittemberg relevă deja un contrast puternic cu restul curții regale daneze, care își urmăresc plăcerile în veşminte strălucitoare și blănuri. În viziunea lui Tompa, prietenii din copilărie ai lui Hamlet, Rosencrantz și Guildenstern, sunt femei puternic sexualizate, respinse de prințul danez, dar se indică că pesemne și ele au fost anterior obiecte ale plăcerii sale. Hamlet îşi atinge scopul de a face curtea să îl considere nebun prin faptul că respinge orice formalitate și obicei, prin faptul că spune ceea ce gândește sau face afirmații nepotrivite pentru a evidenția valorile absurde pe care le reprezintă mediul său.
Erika Zsizsmann: Hamlet leszáll a futószalagról – bemutatóval indult a kolozsvári színház miniévada [Hamlet coboară de pe bandă – o premieră deschide ministagiunea Teatrului Maghiar de Stat Cluj], maszol.ro, 4 decembrie 2021
Hamletul lui Tompa Gabor e spectaculos în primul rând prin spectaculozitatea soluțiilor regizorale. Se simte în spatele a ceea ce se vede bucuria creației, joaca nesfârșită la care se dedă un creator mereu tânăr, disponibil și surprinzător. O joacă ce se deschide, nu de puține ori, în discurs grav… Regia este pretutindeni în acest spectacol, uneori, da, în exces, însă cât de adorabil este acest exces!
Călin Ciobotari: Din nou despre Hamlet. Versiunea Tompa Gábor…, 7iasi.ro, 5 decembrie 2021
În Hamlet, Gábor Tompa, după cum ne-a obişnuit deja, oglindeşte a complexitatea și profunzimea erozivă a lumii noastre contemporane. Una dintre aceste idei regizorale este banda de alergare din partea stângă a scenei, pe care regina și Hamlet "se deplasează în acelaşi loc" cu mișcări monotone. Ideea benzii de alergare ar putea sugera că noi toți alergăm astfel într-o lume mecanică, grăbită, în care acțiunile și evenimentele noastre sunt adesea controlate și abrutizate de nevoia de repetiție constantă. Lumea noastră se fragmentează, valorile noastre, marcate de cărți, de cunoaștere, de dorința de adevăr, sunt sortite căderii şi distrugerii - acest lucru ar putea fi sugerat de împrăștierea și aruncarea pe jos de către Hamlet a cărților de pe rafturi. Și, deși lumea se schimbă în multe privințe, slăbiciunea umană, răul și setea de putere continuă să reapară, să controleze, să distrugă și să desființeze, la fel ca acum câteva secole. În timp ce omul care este în căutarea dreptăţii trebuie să pornească astăzi pe aceeași cale, plină de îndoieli și capcane, adesea pe bandă rulantă, până când ajunge la meciul final de box jucat în ringul suprem.
Judit Kiss: Világunk széttöredezik, akár a Hamleté - A fiatalokat is színházba "csalogathatja" az örök érvényű Shakespeare-dráma [Lumea noastră se fragmentează, ca și cea a lui Hamlet - Eterna dramă shakespeariană îi poate "atrage" pe tineri la teatru], kronikaonline.ro, 5 decembrie 2021
Hamlet în regia lui Gábor Tompa, cu Miklós Vecsei H. ca artist invitat în rolul titular, a fost o experiență frapantă, salutară și, îndrăznesc să spun ‒ ca absolvent de filosofie, făcând așadar inevitabil parte din gașca Wittenberg ‒ extatică. Hamlet își pune mama să-și joace propriul rol, acela de proaspătă văduvă devenită nevasta cumnatului regicid, iar pe acesta din urmă, unchiul său, rolul tatălui ucis. Cât despre Hamlet, el așa crede de cuviință: să joace rolul criminalului.
Hamlet comite un act programatic, înfățișându-ne teatrul ca maieutică și ca practică a adevărului. A spune adevărul este temeritatea supremă, pentru care trebuie să-ți dai viața. Hamlet nu poate nici să alerge pe banda stricată a prezentului ca mama sa, fugind de infamul trecutul apropiat, aruncându-se în brațele desfrâului, nici să danseze cu gingășie pe muzica speranțelor fragede precum Ofelia.
Ana Ionesei: Hamlet, Teatrul, praxisul Adevărului, bookhub.ro, 6 decembrie 2021
Aflat la a patra montare a piesei lui Shakespeare, Tompa nu avea de confirmat talentul sau succesul, ci de răspuns unei alte provocări: cum să facă ca spectatorul (român) să nu rămână în minte cu referința Adrian Pintea? Căci, să recunoaștem, pentru publicul românesc, spectacolul teatrului craiovean cu Pintea în rolul lui Hamlet este de neuitat! Din fericire, Gábor Tompa nu se numără printre regizorii care se autoplagiază, așa se face că cele patru montări sunt pe cât de diferite, pe atât de racordate la istoria momentului. Despre Hamlet-ul anului 2021 se poate vorbi mult (și bine), fără să se epuizeze subiectul, e și asta o provocare a regizorului pentru cronicari și alți analiști.
Nona Rapotan: Hamlet – între a fi și a nu fi e loc pentru spectacolul lumii, bookhub.ro, 8 decembrie 2021
Noul Hamlet al lui Tompa e-aproape să se piardă pe sine în lumea noului, în lumea lui Claudius. Abia purtat de umerii prietenilor din Bande à part de la Wittenberg și de brațele Ofeliei, Hamlet capătă puterea de a demasca lumea de desene animate în care am ajuns să trăim. Dar animată de desene și nimic altceva / altCineva, lumea e condamnată să o ia de la capăt în secunda următoare. E nevoie de noi și noi Hamleți. E nevoie de noi. Și noi?
Mihai Brezeanu: O lume de agenți zero-zero – Hamlet, liternet.ro, decembrie 2021
Pe Hamlet, așa cum îl aduce la scenă Miklós Vecsei H. n-ai cum să nu-l iubești. Jonglează cu emoțiile și stările la fel cum se și mișcă, cu o viteză uluitoare. Din câțiva pași străbate scena, ajunge dintr-un colț în celălalt, acum țese intrigi, pentru ca în momentul următor să mediteze etc. Un actor foarte, foarte special, cu o capacitate unică de a se folosi în aceeași măsură de emoție și inteligență. În ciuda tinereții evidente, reușește să-și asume din mers o anumită doză de maturitate care-l ajută să se impună în fața reginei, dar și să o piardă pe Ofelia. Rămân remarcabile cel puțin două momente, unul dintre ele fiind regizarea spectacolului de la curte, momente când el devine dirijorul vieților celorlalți, stăpân pe viețile acestora.
Nona Rapotan: Cercurile puterii sau mobilul adevăratului conflict, bookhub.ro, 9 decembrie 2021
Universul vizual, marca András Both, creează o intensă și sufocantă senzație de claustrare, prin cutia-chilie ce ține loc atît de spațiu de meditație, cît și de acțiune decisivă. Este locul unde Hamlet înțelege adevărul dureros că nu mai este timp pentru a se pierde în gînduri și filozofii, și că singura soluție pe care destinul i-o oferă este acțiunea; este, totodată, și spațiul în care moare un univers întreg, cu mizeria, durerile, visurile neîmplinite.
Lumea profund viciată, în care moartea Ofeliei este discutată în cadrul unui podcast chiar de către călăii ei, o lume pe care Hamlet are misiunea să o reechilibreze trebuie să fie dărîmată total, căci răul s-a insinuat prea profund în toate straturile. Nu mai este nevoie nici măcar de un Horatio care să ducă povestea mai departe. Duelul dintre Laertes (Tamás Kiss) și Hamlet, purtat, în fosta sa chilie, sub forma unui meci de box, nu sfîrșește decît prin anihilarea tuturor. Un carnagiu în urma căruia rămîn craniile și deasupra tuturor, un craniu supradimensionat, pe care o Ofelie-copil (Sára Viola) cîntă la vioară.
Silvia Dumitrache: Întîlnire 2.0 cu Shakespeare, Orwell, Ionesco și Cehov, observatorcultural.ro, 16 decembrie 2021
Mereu se va mai găsi ceva neexploatat artistic în Hamletul lui Shakespeare. Să mergem pe scenă, la premiera de la Teatrul Maghiar din Cluj (3 decembrie 2021), în regia lui Tompa Gábor (a mai montat Hamlet la Craiova și Cluj). Așteptările sunt mari, cunoscând valoarea și rigoarea regizorului. Freamăt de premiară. Decor minimalist, muzică angoasantă, însoțită de efemeritatea unor valuri. În stânga, o bandă de alergare, pe care, din când, vor zăbovi anumite personaje, într-un mers zadarnic, fără finalitate. A bate pasul pe loc, nu? Atunci când „e ceva putred” progresul stagnează, în spatele unei dictaturi, Sistemul ascunde adevărul, dar Hamlet și cercul de prieteni pot provoca surparea camuflărilor. Tompa nu se sfiește să modernizeze, să accentueze violența recesiunii și a vacuității unei lumi „hidoase”, de aceea asistăm la un dans malefic, ritmat, ca o definiție a derapajelor sistemului.
Alexandru Jurcan: Hamlet pe ecran și pe scenă, Tribuna nr. 463, 16-31 decembrie 2021
La Teatrul Maghiar din Cluj, apare o fetiță frumoasă care cântă la vioară, micuța Ofelia, iar un băiețel, deja un prinț danez, aleargă la ea cu un buchet de flori. Învârtindu-se pe axa temporală a memoriei, vedem că, în timp ce micul Hamlet îi dădea un buchet de flori Ofeliei, puțin mai în vârstă, pentru excelenta sa interpretare la vioară, fata căzută cu burta la gură își lua rămas bun de la viața pământeană și împărțea membrilor curţii daneze un buchet de oase de schelet uman, os cu os. Cine este ea? O ființă fermecătoare – fermecătoarea morții: rezultanta vieții - rezultatul final al vieții: mediatoarea destinului. Tőtszegi este fabuloasă încă de la început. Toarnă praful regal din urnă și se joacă cu el cu atâta naturalețe, de parcă ar fi deja logodită cu moartea, dar publicul şi-ar da seama de acest lucru abia după cel puțin două nopți bune de somn.
Tibor Balogh: Hamlet - Kolozsvár - Gábor Tompa [Hamlet – Cluj – Gábor Tompa], magyarteatrum.hu, 1 ianuarie 2022
Într-o formă de inspirație maximă, Tompa Gabor creează acum bogat, inventează până la saturație situații, expresii scenice noi, mijloace, personaje de fundal, pentru a susține idei și credințe care-i clocotesc în suflet într-un moment atât de greu pentru omenire când conștiința îi dă ghes să se exprime și să ia atitudine cu fermitate. Ținta e deci peisajul zilei. Față de o lume și o societate ahtiate după consum și bunăstare, mondializată, dar în derivă, fericită să-și disemineze pe glob invențiile, nu și bogăția, țopăind inconștient în paradisuri artificiale (imaginea e sugerată terifiant la începutul spectacolului prin petrecerea zgomotoasă de la nunta criminalilor) față de fojgăiala underground care a îmbolnăvit omenirea de scenarite și manipulări, față de disprețul arătat culturii și agitația anarhiștilor care umplu piețele și stadioanele cu proteste, față de acest impas major al planetei cu ghețarii topiți și energiile pe terminate, Tompa Gabor vede în Hamlet nu doar revoltatul de serviciu, ci mai degrabă un stoic pe care un ascetism asumat (apare inițial costumat în călugăr franciscan) nu-l trimite la mănăstire, ci în bibliotecă, printre cărți, chiar dacă, după cum vom vedea, cultura nu-i mai e de folos pentru restabilirea ordinii morale. Într-una din cele mai frumoase scene ale spectacolului, din chilia lui – un paralelipiped marcat cu banderola interzis – pe care scenograful András Both a plasat-o semnificativ, undeva excentric acțiunii, studentul de la Wittenberg are un acces de furie, smulgând cărțile de pe rafturi și aruncându-le împrăștiat în scenă, unde vor zăcea tot restul spectacolului, călcate în picioare.
Doina Papp: Hamlet-ul lui Tompa, revista22.ro, 11 ianuarie 2022
O tarabă de cărți cu obloane este refugiul lui Hamlet atunci când se retrage din lume. În scena capcanei pentru șoareci, întregul public de la curte încape în mod surprinzător între rafturi, de unde ascultă dialogul citit de Gertrude și Claudius, care se oprește atunci când se dezvăluie despre ce este vorba în piesă. Aceasta este cea mai izbitoare scenă a spectacolului. Scena teatru în teatru nu este jucată de trupa de teatru ambulant sugerată de autor. Centrându-se pe mama lui Hamlet și pe unchiul/tatăl vitreg al acestuia, ea oferă o ocazie excelentă pentru a explora cel puțin trei straturi suprapuse de joc actoricesc. Îi vedem simultan pe liderii curții regale daneze, cum îşi preschimbă statutul pentru a-și portretiza rolurile în cadrul piesei, care este imaginată ca o petrecere, și cum regresează în poziția lor inițială, și în același timp vedem cum actorii trupei din Cluj realizează toate acestea. Bravura lor este impresionantă. În montările contemporane, foarte rar întâlnim situații scenice în care atât rolul, cât şi actorul își găsește locul, și chiar o face cu plăcere. Chiar dacă doar preţ de câteva momente.
István Sebesi: Szellemjárás Kolozsváron [Spectrul apărut la Cluj], szinhaz.net, 13 ianuarie 2022
Una din modalităţile prin care îți poți da seama că lumea se îndreaptă spre o direcție greșită e și prin faptul că Gábor Tompa îl montează pe Hamlet. Este pentru a patra oară când pune în scenă povestea prințului danez, a doua oară la Cluj-Napoca. Prima dată a fost în 1987, a doua oară în 2021, premiera având loc pe 3 decembrie, cea de-a doua reprezentație având loc a doua zi. S-ar putea spune că atunci când vremurile par să se dea peste cap, o premieră a spectacolului Hamlet are loc la Cluj, dar cel mai probabil și în multe alte orașe din lume.
Spectacolul de tip cinematografic, construit parcă în clipuri, nu ne zugrăveşte o imagine prea veselă a lumii în care trăim și cu atât mai puțin a celei care ne așteaptă.
Judit Simon: A színház csodája Hamlet kuckójában [Miracolul teatrului în sălaşul lui Hamlet], ujvarad.ro, 22.02.2022.
De-a lungul acestei dihotomii, o rețea a contradicțiilor domină spectacolul în ansamblul său, definit de dialectica dintre prezent și trecut: Hamlet este un bătrân înțelept într-un corp tânăr, mult mai atașat de valorile trecutului decât unchiul său hedonist, uzurpator. Sabia, arma automată, scrisoarea scrisă de mână și sunetul sms-ului sunt toate prezentate simultan drept instrumentele curtenilor petrecăreți îmbrăcați în ținute contemporane. În grupul Wittenberg, condus de Hamlet și Horatio, veșmintele negre ale opoziției pot simboliza doliul, dar și un anume tip de monahism caracteristic. Cercul lui Claudius este inspirat de eșaloanele superioare ale regimurilor autoritare, aici toată lumea are în mod stereotipic un tatuaj și dansează pe muzică techno până în zori în onoarea proaspătului cuplu regal;
Emma Rosznáky Varga: Techno-valcer Dániában [Vals-tehno în Danemarca], art7.ro, 10 februarie 2022.
Cum este Hamlet în acest spectacol? Este el melancolic? Revoltat? Este el cu adevărat nebun? Ce ați spune dacă Hamlet ar fi o figură de tânăr călugăr tulburat, care se retrage din societate ca un pustnic pentru a-și îndeplini misiunea în cel mai precis și demn mod cu putință? Să facem dreptate, să căutăm adevărul intrând în noi înșine, scufundându-ne în propria lume morală interioară, prin stațiuni de liniște sobră și săpând în adâncurile rațiunii înălțate pentru a vedea clar. Nu pentru a trăi într-un fals pseudo-adevăr, lipit cu înșelăciune și pofte. Să trăim într-o realitate lipsită de morală doar pentru că această cataractă a infectat ochii tuturor? Adică, inima lașă și ființa neputincioasă a tuturor? Toți cei de aici se ascund, disimulează. Cu excepția lui Hamlet, care dezvăluie ţesutul puţin câte puţin. Personajul lui Hamlet vede și acționează cu inima, păstrând la rece și nu înfundând căile rațiunii.
Patrícia Dimény: Felfokozott felfoghatatlan [Incomprehensibilul exacerbat], Helikon 2022
Se detașează astfel figura radicală a lui Hamlet (jucat cu o notabilă precizie și nuanțare între confruntare și abandon Miklós Vecsei H.) și a grupului său Wittenberg, care devoalează un subtext politic al conflictului (Balázs Bodolai, Zsolt Gedő, András Buzási, Ferenc Sinkó). De partea cealaltă ies în evidență personjaului Gertrude, a cărei derivă interioară, pendulând între cinism moral, culpă și instinct matern este redată foarte fin și pregnant de Imola Kézdi; nu mai puțin, creionat în tușe ferme, belicos și vindicativ, Claudius jucat de Ervin Szűcs. Interesant compus personajul Ofeliei, pe care Zsuzsa Tőtszegi îl conturează aproape serafic, estompat, abural cumva; pitoresc prin indecizia atitudinală Polonius întruchipat de József Bíró; un avatar specular hamletian, răzbunător, este Laertes al lui Tamás Kiss.
Claudiu Groza: Între ideologie și parodie (I), Tribuna, anul XXI, 16-28 februarie 2022
Hamlet, este o aducere în contemporan a dramei prințului danez realizată prin diferite elemente de natură estetică (decor, costume) și rezolvări regizorale personale. Miklós Vecsei H. este un Hamlet charismatic, dar tulburat de revelația uciderii tatălui său. Nebunia prințului este prezentată într-un mod dual, prin jocul nebuniei (cu tendințe comice prin bufonerii) și izolaționismul protagonistului. Ervin Szűcs în rolul lui Claudius este un contrapunct radical. Unde Hamlet, chiar și în momentele de nebunie, demască o galanterie, Claudius este o brută plină de vulgaritate, imaginea unui luptător scos în evidență de costumul gândit de Bianca Imelda Jeremias, care-i lasă la vedere configurația fizică masivă. Construcția scenografică a lui András Both, simplă ridică scena în rampă și se învârte în jurul camerei lui Hamlet (asemănătoare unui chioșc) pe lângă care se întâmplă acțiunea. Decorul este completat în a doua parte a spectacolului de o arenă închisă (specifică sporturilor de contact moderne) în care are loc duelul dintre prinț și Laertes. O temă particulară a spectacolului este aceea a inocenței distruse de lumea adulților. Prezența personajelor numite copilul Hamlet și copilul Ofelia amintește de inocența celor două personaje, supuse la nebunie și moarte din cauza parvenitismului societății în care sunt prea puri ca să trăiască. Muzica originală a lui Vasile Șirli completează universul scenic printr-o construcție sonoră simplă și sugestivă.
Octavian Szalad: Poezie și muzicală la Cluj: Shakespeare, Ionescu, Cehov, Orwell, Teatrul azi, numerele 1-2/2022
Trupa Teatrului Maghiar de Stat, regizorul Gábor Tompa și întreaga echipă de creație imprimă cadența potrivită, găsesc și explorează palierele interpretative juste. Hamlet ne provoacă să aruncăm o privire la lumea noastră, chiar dacă lentila folosită drept pretext pare să indice alte vremuri. Mai mult, invită la scrutări ale unor concepte pe care prea des le considerăm astăzi clarificate și, mai ales, clasate: adevăr, loialitate, trădare, uzurpare, putere – pentru a numi doar câteva.
Daniela Șilindean: Showcase Teatrul Maghiar de Stat Cluj (I), Orizont, 2022 Nr. 2 (1678), Anul XXXIV
Întregul spectacol impresionează prin consistența limbajului, prin ritmul deosebit de alert și prin complexitatea caracterologică, în cazul lui Hamlet fidelă contrarietății naturii umane. La acestea se adaugă evoluția nu mai puțin semnificativă a interpreților, în frunte cu Vecsei Miklos, în rolul titular. Iar ca o coincidență demnă de amintit, m-aș referi la performanța lui Szucs Ervin, în rolul regelui Claudius, impresionantă prin adâncime lăuntrică și instinct actoricesc, amintindu-mi în chip plăcut de memorabila creație a lui Mihai Constantin în același rol din spectacolul cu Hamlet, realizat de Tompa Gabor la Naționalul craiovean.
Ion Parhon: O lume smintită în oglindă, Scrisul Românesc, Nr. 2 (222), februarie 2022
Spectacolul modernizat folosește ca şi contrapunct cea mai veche versiune maghiară a piesei, traducerea lui János Arany, a cărei poezie elementară și imagistică generează astfel tensiune, dar indică și conservatorismul - reprezentând tradiția, moralitatea anterioară - la care se raportează tinerii în căutarea adevărului din piesă. De altfel, ei sunt definiți în piesă ca fiind Grupul Wittenberg, ceea ce indică faptul că sunt tineri educați, mondeni, cu o puternică muniție intelectuală - dar nu putem să nu remarcăm referința la Grupul Stalker.
Noémi Sümegi: Bőrdzsekis nők nyitottak tüzet, senki sem élte túl [Femei în geci de piele au deschis focul, nimeni nu a supraviețuit], index.hu, 21.04.2022.
O mențiune specială, însă, ar trebui făcută Grupului Wittenberg din jurul lui Hamlet (numele în sine este sugestiv, sugerând paralele atemporale), generația următoare, ai cărei membri intuim că vor ceva diferit faţă de ceea ce este. Acesta este unul dintre cele mai importante elemente constitutive ale regiei, faptul că, în timp ce protagonistul rămâne o figură centrală în luptele sale, grupul (adică comunitatea) oferă un contrapunct puternic față de cercul regelui, care este mânat doar de putere și interese.
Judit Ungvári: Közösségépítés egy perverz világban [Construirea comunității într-o lume perversă], mitem.hu, 21.04.2022.
Hamlet este o oglindă, fiecare vârstă, fiecare generație se poate privi în ea. În timp de război, de pace, în dictatură, în crize emoționale și pe culmile pasiunii.
Hamlet al lui Tompa este o lume complexă. O armonie de elemente disparate țesute într-un întreg organic; e interacțiunea dintre generații, în timp ce totul și toată lumea este omogenizată de o lume exterioară din ce în ce mai violentă și mai brutală.
Ceea ce frapează cel mai mult în acest spectacol, dincolo de cascada de imagini și de compoziția muzicală, este textul, textul lui János Arany. Alegerea regizorului este izbitoare și dezvăluie "viziunea asupra lumii" a spectacolului. Spectacolul confirmă din plin alegerea textului, nu există niciun iz arhaic, propozițiile se rostogolesc fără efort de pe buzele personajelor, iar frazele devenite de mult timp un slogan pot fi rostite, "vremile ieşitu-şi-au din matcă”, " O, slăbiciune,/Ţi-e numele femeie" etc. Creatorii, dramaturgul András Visky, regizorul Gábor Tompa și colegii lor, au îmbogățit cu texte adăugate cu parcimonie textul deloc învechit, ci patinat cu noblețe, dar lipsit de patetism al lui Arany.
Dezső Kovács: A fiú, az apa és a kizökkent idő [Fiul, tatăl și vremurile ieşite din matcă], art7, 29.04. 2022
Este ideea genială a lui Tompa ca așa-numita scenă a capcanei pentru șoareci, în care actorii interpretează inițial modul în care actualul rege l-a otrăvit pe predecesorul său, să nu fie însoțită de nici o scenă de mulţime. Hamlet, cu iscusită viclenie, îl invită și pe Claudius să joace un rol în piesa de seară, dar nu face decât să-i dea în mâini pe loc textul adaptat în acest scop. Abia când spune că își joacă rolul, își dă seama că astfel își face public propriul păcat. Ervin Szűcs arată că este total bulversat: furia lui este teribilă, dar mai târziu se roagă, tremurând.
Gábor Bóta: Apokaliptikus vízió [Viziune apocaliptică], 01.05.2022.
În rolul titular regizorul l-a invitat pe Vecsei H. Miklós. Actorul din Ungaria joacă cu temperament și energie misiunea pe care și-a asumat-o, de a afla adevărul, de a demonta minciunile unei lumi putrede. Un Hamlet hotărât, uneori impulsiv, vezi scena în care își aruncă cărțile din chilia lui de pustnic-intelectual, un personaj al momentului lipsit de aura romantică mult uzitată. Spectacolul lui Gabor Tompa este șocant, un avertisment dur și crud despre o lume ieșită din matcă.
Roxana Croitoru: Vremurile-nnebunite și-au ieșit din matcă, Teatrul azi, numerele 3-4/2022
Surprinzătoare și circumscrisă și ea stranietății este apoi celebra „cursă de șoareci”, memorabil elogiu la adresa teatrului și a puterii sale de a dezvălui adevărul, în versiunea realizată de Tompa Gabor la Naționalul craiovean, dar care acum ne oferă o scenă incendiară, unde însuși uzurpatorul tronului va trebui să joace „rolul” victimei, alături de Regină, în calitatea ei de complice la crimă, în timp ce Hamlet, cândva „regizorul” acestui moment, va interpreta cumplitul personaj al ucigașului tatălui său. Astfel, ceea ce se ivise ca o viziune transcendentală prin vocea Ofeliei capătă o întrupare din zona teatrului realist, de-a dreptul devastatoare pentru cuplul ucigaș, îndemnându-l în chip disperat pe Claudius către un exercițiu ratat de căință.
Între accentele noi ce singularizează această versiune a lui Hamlet, dar care dovedesc o preocupare nu mai puțin remarcată și în celelalte două spectacole, o reprezintă trimiterile la realitatea zilelor noastre. Ele aparțin arsenalului de mijloace și atitudini ale regizorului, acelui limbaj în care spiritul critic, umorul și ironia sunt „la ele acasă.” Mă refer la acel binecunoscut dialog al groparilor, pentru dezlegarea dilemei în ce privește înecul Ofeliei, care aici ia forma unei emisiuni de televiziune interactivă, cu toată încărcătura ei de suficiență, vid intelectual și audiență demnă de o cauză mai bună, proprie producțiilor de divertisment.
Ion Parhon: Microstagiune Teatrul Maghiar de Stat Cluj - Dueluri cu capodopera, Teatrul azi, numerele 3-4/2022
Aș putea vedea spectacolul Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Gábor Tompa, măcar de trei ori (deja l-am văzut de două ori) – din mai multe motive. Prințul central al piesei este, ideatic vorbind, fiul cu doi tați: unul este rege de drept și Hyperion devenit spectru și magistru călăuzitor (în logica escatologică a piesei), celălalt este Yorick, bufonul care a fost tutorele spiritual al copilului ce ar fi trebuit să devină rege, chiar dacă Yorick este prezent simbolic doar printr-un craniu. Aceste două direcții în formarea lui Hamlet sunt puse în scenă cu multă iscusință de către Gábor Tompa și fac parte din încărcătura ideatică pe linie spectrală a textului shakespearian, speculat de regizorul maghiar.
Ruxandra Cesereanu: Hamlet triform: prinț, călugăr, bufon, Teatrul azi, numerele 5-6/2022
