Eugène Ionesco

Macbett

Traducerea în limba maghiară: Róbert Bognár

Macbett
Zsolt Bogdán
 
Banco
Gábor Viola
 
Duncan
Miklós Bács
 
Lady Duncan / Lady Macbett
Andrea Vindis
 
Glamiss
Áron Dimény
 
Candor
Lóránd Váta
 
Macol
József Bíró
 
Clown
Melinda Kántor
 
Cameristă
Anikó Pethő
 
Cameristă
Eszter Román
 
Soldat
Szabolcs Balla
 
Ofițer
Balázs Bodolai
 
Ordonanțe / Valeți
András Buzási , Zsolt Gedő , Tamás Kiss , Csaba Marosán

regia
Silviu Purcărete
 
decorul
Helmut Stürmer
 
costumele
Lia Manțoc
 
muzica
Vasile Șirli
 
dramaturgia
András Visky
 
asistent de dramaturgie
Kata Demeter
 
asistent de regie
Alpár Fogarasi, Ádám Nyári
 
corepetitor
Péter Kolcsár
 
asistent costume
Bogdan Dobre
 
regia tehnică
Enikő Albert, Pál Böjthe

Data premierei: 13 octombrie 2021

Macbettul lui Ionesco nu este o simplă întoarcere pe dos parodistică a capodoperei shakespeariene, ci o radiografie și o deconspirare a unei vieți publice abrutizate, apropiate de absurd. Piesa prezintă, cu umor necruțător, viața publică animată și împinsă în haos de o ostilitate constant stimulată. Macbettul ionescian vorbește în același timp și despre absurdul conspirației. El se adresează cu o acuitate surprinzătoare spectatorului de azi. „Macbeth-ul lui Shakespeare este un monstru, în același timp și o marionetă, desigur, iar Lady Macbeth e și ea un monstru. Macbett-ul meu nu este un monstru. E doar la fel de laș, ticălos și avid de putere ca Duncan, Banco, Glamiss sau Candor. Este un om obișnuit.” – spune Ionesco despre piesa sa acidă care pune în scenă goliciunea intelectuală și morală a omului. Ne atrage atenția că politicul, încă din anii Războiului Rece, este invadat de personaje de duzină meschine, lipsite de idei, care se agață de putere cu unghii însângerate și care nu văd mai departe de logica obtuză a înfângerii și nimicirii adversarului politic. Șansa ivită în anii ’30 – aceea ca paiațe pătrunse de mania puterii care fac politică sub vraja băilor de sânge să fie aduse la putere prin alegeri libere – nu este un lucru al trecutului, ci o tentație mereu prezentă pe care e mai bine s-o înfruntăm decât să continuăm să repetăm ororile, pătrunși de iluzia de a ne considera luminați.
András Visky


Caiet de sală