Universul vizual-poetic se compune din lumina care devine personaj, proiectând stări şi emoţii - albă - rece, neutră, albastră, verde - planul subconştient, oniric, din personajele colective monocromatice şi sincrone ca repetare automată a gesturilor şi replicilor, clovnul cu melonul, personaj stingher şi, totodată, liant al scenelor dramatice, elemente naturaliste cu tuşe groteşti, cu capete însângerate ascunse în pungi de nylon, coroană de hârtie şi tron miniatural ca un scaun pentru copii într-o manieră ludică, neverosimilă, caricaturală.
Elemente sugestive şi efecte scenice care, alături de compoziţiile muzicale de Vasile Şirli, de la muzică de operă la muzică de cabaret, te transpun fie în lumea onirică a lui Magritte (omul cu melon, fără cap, care dansează cu omul cu plasa de fluturi), fie în universul dezolant, expresionist al lui Alfred Kubin (desenele din decorurile sălii tronurilor), fie, în realismul socialist (tabloul cu imaginile oamenilor care conduc lumea, dar ironic, alternează cu Einstein, Chaplin şi, în final, cu Ionesco).
Cristina Seleușan: Teatrul în vremea pandemiei sau Cum să te descotoroseşti de frică – Macbett, liternet.ro, octombrie 2021
Dar există în fiecare dintre noi un anarhist invizibil care respinge în secret tot ceea ce vine "de sus", deși rareori găsește adevărul pe cont propriu. Așa se nasc alianțele împotriva puterii, doar pentru a-i transforma pe cei care preiau controlul în asupritori. Aceasta este, de asemenea, tema centrală a dramei lui Ionesco: Macbett (Zsolt Bogdán) și Banco (Gábor Viola) se răzvrătesc împotriva lui Duncan (Miklós Bács), doar pentru a deveni asemenea conducătorului lor urât și răsturnat. Nu este lăsată în afara luptei pentru putere nici frumoasa Lady Duncan (Andrea Vindis), o văduvă care recurge la mijloace ciudate. Scena finală a spectacolului atrage atenția asupra geniului lui Purcărete. Ca și cum am asista la un război contemporan al vremurilor, candidatul avid de putere Macol (József Bíró, care a revenit în companie), își spune părerea în timp ce lumea se prăbușește în jurul său (mânuitorii de decoruri demontează la propriu decorurile din jurul personajului care debitează). Textul demagogic nu este oprit nici măcar de faptul că el la final rămâne singurul care vorbește și își aude propriile promisiuni și minciuni. Un final șocant al unui spectacol pe care publicul și-l va aminti mult timp.
Csaba Nánó: Macbett: nu rămânem niciodată fără răufăcători [ Macbett: gazemberekből sosem fogyunk ki], erdelyinaplo.ro, 24 octombrie 2021.
Spectacolul, ca și textul lui Ionescu, e și despre mediocritate, despre anonimatul deplin în care își trăiesc viețile publice liderii politici ai timpurilor noastre, oameni care se limitează la ritualuri sociale (relevantă scena de tenis), neimpunându-se prin vreo calitate aparte sau printr-o personalitate care să-i diferențieze de ceilalți. Duncan, Glamiss, Candor, Banco, Macbett, Macol fac parte din aceeași familie psihologică, poți vedea în comportamentul lor figurile unor politicieni locali, mărunți lideri de filialele municipale și județene, angajați în dispute meschine, „decapitați” mai repede sau mai târziu, uneori dispărând fără să lase vreo urmă, alteori reapărând, asemenea acelui personaj din spectacolul clujean care își pune la loc capul pe trunchi. Mereu în stare de alertă, predispuși la uneltire și alianțe conjuncturale, contaminează prin mediocritate lumea în care trăiesc."
Călin Ciobotari: Purcărete și Macbett-ul său maghiar…, 7iasi.ro, 6 decembrie 2021
Ori poate simțirea enormă și privirea monstruoasă asupra unei lumi în care totul e musai să fie gigantic și gol de sens deopotrivă: numărul morților, ura dușmanilor, fojgăiala dorințelor de parvenire și posedare, neîncrederea în semeni, încrederea în vrăjitoare & conspirații. Chiar, ce altceva e încrederea senin-tembelă pe care Macbett (încă o dată, imaginați-vi-l pe Zsolt Bogdán dansând în timp ce în jurul lui se seamănă teroare) și-o proclamă în proorocirile vrăjitoarelor, împotriva tuturor evidențelor, decât o teribilă prevestire a timpurilor și moravurilor pe care le trăim chiar azi?
Mihai Brezeanu: Cu carnagiul la carnaval – Macbett, liternet.ro, decembrie 2021
Un spectacol magistral, care dă notă de plăcerea de a lucra la scenă a lui Silviu Purcărete! Fascinante implicarea și pasiunea acestuia pentru construcția fiecărui rol în parte. E peste limita mea de înțelegere de unde găsește Purcărete atâtea rezerve de perfecțiune! Un spectacol total, în care ochiul se desfată privind decorul și admirând costumele; mi-i imaginez pe Helmut Stürmer, Lia Manțoc, Vasile Șirli și András Visky punând cap la cap ideile și hrănindu-se continuu cu ideile lui Silviu Purcărete! Paradoxul face că el, la rândul lui, se hrănește cu tot ce are mai bun fiecare dintre cei pomeniți.
Nona Rapotan: Macbett sau definiția perfecțiunii, bookhub.ro, 6 decembrie 2021
Cu Macbett-ul lui Ionesco, via Silviu Purcărete, ajungem tot într-o distopie politică, în care protagoniștii nu mai au nimic excepțional, nu mai sînt personaje învăluite într-o aură de tragedie antică, ci priviți în toată meschinăria aspirațiilor lor de parvenire, pentru care ar fi capabili să calce pe orice cadavru. Bogdán Zsolt face un Macbett nuanțat, viclean, alunecos, pierzîndu-și progresiv ultimele urme de umanitate. Dacă inițial dă senzația unui conducător mai bun, are mustrări de conștiință atunci cînd primește de la Duncan (Miklós Bács) titlul promis lui Banco (Gábor Viola), dar alege să treacă drept trădător în fața acestuia decît să își supere conducătorul. Dacă Duncanul lui Miklós Bács este constant și echilibrat în gesturile tiranice pe care le manifestă – asistă satisfăcut, ca la un spectacol comic, la defilarea capetelor miilor de prizonieri pe care îi cere executați de suspușii săi fideli Macbett și Banco – , Bogdán Zsolt își duce personajul de la un potențial echilibrat la paroxismul paranoiei – ajunge, de pildă, să nu își mai recunoască chipul în portretul afișat ca o icoană în mijlocul scenei, crezînd că cineva a făcut o farsă și l-a înlocuit cu Duncan.
Silvia Dumitrache: Întîlnire 2.0 cu Shakespeare, Orwell, Ionesco și Cehov, observatorcultural.ro, 16 decembrie 2021
Dinamismul spectacolului este pus în valoare prin prestația unor actori de frunte ai teatrului. Bács Miklos creează un foarte convingător Duncan, caricatură de tiran plin de forță, grobian și crud, trăind plenar voluptatea puterii. Nu mai puțin caraghios e succesorul lui Duncan, Macbett, în interpretarea lui Bogdan Zsolt. Actorul adaugă un plus de viclenie personajului, acționând sângeros împotriva rivalilor pentru a-și consolida poziția. Fețele fățărniciei față de suveran sunt desenate cu perfidie angajantă de Vindis Andrea în dublura Lady Duncan/ Lady Macbett. Complicitatea personajului cu vrăjitoarele îi conferă un plus de mister și seducție. Viola Gábor în Banco, Dimény Áron în Glamiss și Váta Lóránd în Candor întregesc jocul clovnesc al acestei comedii de un tragism imens, nemăsurat. O comedie la care se râde plângând.
Adrian Țion: Circărie tragică – Macbett, liternet.ro, decembrie 2021
Macbett al lui Silviu Purcărete arată o reflecție distorsionată a societății noastre, cu caracterul său de paradă și parodic, cu decorul său simetric, cu simplitatea nuanțată a personajelor sale. El disecă un cadavru pe care îl credeam dispărut odată cu războiul. Sau poate că se infiltrează doar sub suprafață, pe alocuri, dar și această infiltrație o face clară: corupția, germinarea crimei, în orice mediu viabil, reprezintă apărarea cu orice preţ a statutului.
Patrícia Dimény: Abszurd hatalom, komor kabaré [Puterea absurdă, un cabaret întunecat], Helikon, Volume XXXIII, January 10, 2022 (No. 831)
Silviu Purcărete realizează în Macbett un univers violent și îmbătrânit, care suferă de autocanibalism, devorându-se singur, astfel încât să ajungă la descompunerea inevitabilă în propriile lichide gastrice. Poezia lui Ionescu iese în evidență prin fiecare element al montării. Decorul lui Helmut Stürmer este revelator pentru universul estetic creat. Scena se prezintă ca un fundal de cabaret al secolului trecut, care se compune într-o figură humanoidă, geometrică (chiar robotică) hrănită cu conflictele și sângele vărsat. Costumele Liei Manțoc completează universul vizual cu elemente vestimentare specifice secolului XX, care caracterizează personajele ponosite. Acțiunea scenică evoluează spre autodistrugerea inevitabilă. Bogdán Zsolt, în rolul lui Macbett, oferă un parcurs bine construit și plin de nuanțe.
Octavian Szalad: Poezie și muzicală la Cluj: Shakespeare, Ionescu, Cehov, Orwell, Teatrul azi, numerele 1-2/2022
Dincolo de confruntările dintre Duncan, Macbett și Banco, ori de spectaculoasele metamorfoze identitare întrupate prin lady Duncan-lady Macbett, sau vrăjitoare și cameristele reginei, finalul spulberă imaginea oricărui chip luminos persoana „tiranilor”, încununând totodată actualitatea mesajului cu privire la derapajele produse oriunde și oricând prin intruziunea otrăvitoare a politicului și a puterii în spațiul unei normalități sociale fragile. Cu totul remarcabile și edificatoare pentru valoarea trupei, evoluțiile interpreților Bogdán Zsolt (Macbett), Bács Miklós (Duncan), Viola Gábor (Banco), Kántor Melinda (Clovn) și Vindis Andrea (Lady Duncan/Lady Macbett).
Ion Parhon: O lume smintită în oglindă, Scrisul Românesc, Nr. 2 (222), februarie 2022
Decorul clar, puternic subliniat prin roșul pregnant al cortinelor și luminile de spectacol ale lui Helmut Stürmer, precum și costumele extrem de inspirate și sugestive ale Liei Manțoc, și muzica compusă Vasile Șirli care sibliniază, acompaniază și crește tensiunea scenelor, ne-a adus bucuria unui spectacol de artă de mare clasă, marca Silviu Purcărete.
Roxana Croitoru: Macbett, Teatrul azi, numerele 1-2/2022
Bogdán Zsolt creează un Macbett cu fețe multiple. El baletează cu naturalețe între stări evident contrastante. De pildă, din umilul supus al lui Duncan se transformă într-un personaj cu privirea alunecoasă, parșiv-vicleană. În noaptea fantastică a prevestirilor, din ființa lui întreagă țâșnește zbuciumul și tulburarea sufletească provocate de provocate de profeția ce-l va propulsa pe tron, pentru ca, în cele din urmă, totul să fie pervertit. Și când spun asta mă gândesc la metamorfoza în gândacul kafkian, răsturnat pe spate, victimă a animalicului.
Spectacolul estre construit pe ideea acumulării și a repetiției, semnificând implicarea egală în crimă. Individualitățile dispar fiind înlocuite de masa amorfă, nediferențiată a totului, a nimicului, de fapt. Satira delirantă, procesul instituit istoriei și limbajelor de lemn, de către autor, caracteristică a tuturor regimurilor tiranice, fie că e vorba de Hitler, Stalin, Mao, Ceașescu își află aici deplina manifestare.
Conduși de bagheta măiastră a lui Silviu Purcărete, actorii reușesc pe deplin să creeze acel efect de distanțare în care conștiența privitorului să fie împărțită între oroarea subiectului și râs, așa încât povestea masacrului devine suportabilă, dar rămâne, totuși, disconfortul, care invită la reflecție.
Eugenia Sarvari: Sub bagheta lui măiastră, Teatrul azi, numerele 1-2/2022
În contextul teatrului lui Purcărete, multă lume vorbește despre calitatea compozițională a universului său vizual, ceea ce, în mod previzibil, este evident și la Macbett. Scena de deschidere începe cu o coregrafie dinamică odată cu intrarea lui Candor (Lóránd Váta) și Glamiss (Áron Dimény): mișcările celor două personaje și ritmul textului lui Ionesco creează împreună dinamica spectacolului, care va fi caracterizat de această armonie și de utilizarea formelor simetrice pe tot parcursul spectacolului. Scenografia lui Helmut Stürmer evocă uneori o lume de circ, iar alteori un spațiu mai suprarealist. Scena, în esență goală, este puternic definită atât de iluminatul impresionant, cât și de peretele de fundal: fațada palatului regal amintește de o față care cască.
Borbála Keresztesi: „Úgy történt, mint a rulettben.” ["S-a întâmplat ca la ruletă"], szinhaz.net, 11.05.2022
