Tot ce are mai bun Elektra vine din întâlnirea dintre imaginația ultra-poetică a regizorului, spațiul de joc delimitat de pereții de piele pulsatili, moi, vibranți, vorbind despre viață și livrând adesea moarte (scenografia: Dragoș Buhagiar) și traseele vizuale & tușele auditive hipnotic - acaparatoare (light design: tot Botond Nagy; muzică originală & sound design: Claudiu Urse). Acolo, în acele scene inundate de lumini stranii și contextualizate de sunete inexplicabile, rostirea actorilor e justă și gesturile lor desenează tablouri memorabile. În acele scene, răzbunarea și iertarea, curajul și lașitatea, iubirea (de frate, de soră, de mamă) și ura (de frate, de soră, de mamă) își pierd contururile și se contopesc în acel ceva învăluitor pe care ne-am învățat să-l numim poezie. În acele momente, Elektra propune poeme sub formă de tablouri-vivante / instalații performative.

Mihai Brezeanu: Teatrul ca un scurt volum de versuri – Elektra, Liternet.ro, iunie 2023

O scenă bine delimitată, cu podeaua și pereții acoperiți în totalitate cu… lână albă. Deloc întâmplătoarea opțiunea lui Dragoș Buhagiar pentru acest decor, trimiterea la Lâna de Aur și semnificația acesteia în mitologia greacă este evidentă. Până la urmă, totul se rezumă la lupta pentru putere. Una desacralizată total de Botond Nagy, care scoate din ecuația opoziției celor două tabere orice element de sacralitate. Elektra și Oreste pot fi (și chiar sunt, dacă ne gândim la ilustrația sonoră) contemporanii noștri;

Nona Rapotan: Electra și rostul istoriei, bookhub.ro, 28 iunie 2023