Un spectacol care ține cont de toate elementele naturalismului; montarea e la limita acelui realism atât de supărător și intens cultivat la mijlocul secolul trecut în România. E o cheie parodică pe care regizorul ne-o pune la îndemână și cu care putem descifra sensurile mai puțin vizibile ale spectacolului. Dar Rubedenii rămâne, înainte de orice altceva, o trimitere directă la reflecție: suntem la fel de coruptibili ca acum două sute sau trei sute de ani, tentațiile ne fac mai slabi și dezumanizarea face la fel de multe ravagii. Un spectacol de la care nu ieși indiferent – ridici din umeri și atât – ci unul de la care ieși pus pe gânduri: suntem atât de oameni în imperfecțiunea noastră, încât căderea în hăul cel mai adânc este șocant de firească. Aș revederea Rubedenii fie și pentru că distribuția este una atât de bine gândită, încât ridică cota textului în sine.

Nona Rapotan: Despre rudele pe care nu le vrei niciodată la cină, dar cu care împarți și ultimul sfanț, bookhub.ro, 7 februarie 2023

Fondul realist, de critică socială crudă, al problemelor puse de Móricz Zsigmond în romanul său este revărsat în valuri onirice pe scena teatrului amenajată tip studio. Sunt valuri-secvențe derulate neconvențional, aiuritor, în fața unei imense draperii de franjuri, ce ocultează arsenalul de preparative misterioase ale mizanscenei. Un set de mobilier mai mult bănuit, întrezărit. Decorul aparține artistului Bartha József iar costumele, excesiv de verzi, au fost concepute de Kiss Zsuzsanna. În condițiile adaptării romanului la economia de dialoguri din spectacolul, rolul dramaturgului, Kali Ágnes, pe lângă regizor, e esențial.

(...)

Bietul Pista, interpretat cu multă dăruire și transfigurare scenică de Viola Gabor, e prins în această rețea malefică, precum niște fire desprinse din draperia uriașă semnalată, plasă a relaționărilor inter-familiale, fatalmente păguboase. Plăcută, binevenită, apariția actriței Györgyjakab Enikő în rolul Lina, soția lui Pista. Bács Miklós subliniază viguros portretul unui primar grobian, în vreme ce anturajul, prietenii, neamurile, finanțiștii, cetățenii urbei, colorați în verde unificator, atentează la liniștea procurorului, grăbindu-i sfârșitul. Singuri sau în grup, ei acționează coroziv asupra spiritului eroului central, atins de beția îmbogățirii rapide.

Adrian Țion: Între realism critic și onirism lejer - Rokonok / Rubedeniile, liternet.ro, februarie 2023

Sunt de lăudat numeroasele nuanțe și detalii ale regiei clare și subtile, precum și vizualul și coregrafia somptuoasă. László Bocsárdi i-a ales cu încredere pe actorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj pentru rolurile cheie, iar interpretările lor reunite lasă publicului impresia că pe scenă se creează un amestec de ironie, ludicitate, autenticitate și profunzime. Gábor Viola (Kopjáss) și Enikő Györgyjakab (Lina), în rolurile principale, sunt uluitor de versatili, iar Miklós Bács, în rolul primarului și al secretarului primarului, este o adevărată încântare. Interpretarea lui József Bíró în rolul unchiului Berci este, de asemenea, puternică, spirituală și incisivă, în timp ce Áron Dimény este la fel de încrezător și energic în rolul vicleanului director de bancă. Performanțele lui Loránd Farkas și Attila Orbán sunt, de asemenea, strălucitoare: ambii interpretează două sau trei personaje într-un mod nuanțat și elaborat.

Judit Kiss: Arcok és álarcok uram-bátyámék körhintáján [Chipuri și măști în caruselul unchilor mei], Krónika, 06 februarie 2023

Nu este o coincidență faptul că László Bocsárdi a apelat la textul lui Móricz, pentru că ceea ce a scris maestrul prozei realiste maghiare despre unchii-strămoși ai Ungariei dintre cele două războaie mondiale este complet relevant și pentru viața noastră de zi cu zi, care este plină de comitate, prefecți ai guvernului județean și culori naționale. Piesa nu înfățișează lumea gentry din trecut, ci viața noastră de zi cu zi, plină de corupție și împletită cu interese, în care chiar și cele mai pure intenții sunt respinse sau sugrumate.

Emese Vig - Erika Zsizsmann: Összetartozunk? Beleszédülünk a korrupcióba Bocsárdi Rokonok-adaptációjában [Ne aparținem unul altuia? Ne lăsăm prinși în corupție în adaptarea lui Bocsárdi din Rubedeniile], Transtelex

Spectacolul Rubedeniile, adaptarea după romanul lui Móricz Zsigmond semnată de László Bocsárdi și Ágnes Kali, în regia lui László Bocsárdi, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, pune în discuție, foarte pertinent și solid articulat artistic, această problemă constantă a naturii umane indulgente în fața ispitelor sociale. Personajele devin exponenți ai tarelor de tot felul, arhetipuri în cheie realistă ale parvenitismului, lichele din diferite specii, care seduc și manipulează, cățărându-se schilod pe o scară socială paralelă cu cea a valorilor morale. Pista (Gábor Viola), omul de bine, cu intenții onorabile, odată instaurat într-o poziție de putere, se lasă convins benevol sau ațâțat de o întreagă faună gata mânjită de putregaiul corupției și se pliază pe realitatea unui continuum de interdependențe ale unui sistem manipulator, funcțional de când lumea. Această beție a unui „mai bine” personal în detrimentul binelui general valabil e transpusă scenic elegant, într-o suită jalonată de o estetică minimalist-funcțională.

[…]

Rubedeniile este o. fabulă ce poate reanima conștiințe amorțite. Oglinda teatrului, de această dată, e o perdea de franjuri prin care întrezărim culisele jocurilor de putere. Empatia pe care o generează spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca nu are nevoie de prea multe explicații. E recognoscibil și ușor de identificat cine suntem, fiecare dintre noi, între rotițele sistemului ruginit în rele.

Alina Epîngeac: Seducția subtilă a corupției, predită de domnul profesor compromis, Teatrul Azi 2023/3-4

Drama lui Kopjáss Pișta în jurul căreia gravitează toate întâmplările din roman ne introduce în viața unui orășel de provincie, Zsarátnok, și în alaiul de tipuri reprezentative pentru burghezia maghiară în ascensiune: Primarul (Bács Miklós – în dublu rol, și acela al Secretarului primarului, trece dintr-un personaj în altul cu naturalețea celui care-și schimbă doar haina), Kardics, proprietarul băncii (Dimény Áron reușește să prindă exact caracteristicile personajului alunecos, influent, șantajist), Martiny, reprezentantul opoziției (Farkas Loránd conferă celui pe care îl întrupează energia debordantă dar și parșivenia, care stă la pândă, gata să-și arate colții), toți antrenați în micile sau marile matrapazlâcuri provinciale. Pișta, inițial consilier cultural al primăriei, acum câștigător al alegerilor pentru jurisconsult este văzut ca un salvator, ca o „mătură nouă” în instituție. Dar este doar o aparență, pentru că „aterizarea” lui în mijlocul lumii profund corupte, unsă cu toate alifiile, nu va rezolva criza prin care societatea trece.

[...]

Móricz Zsigmond spunea despre propria creație: „În romanul meu am stabilit teza potrivit căreia în fiecare familie există un om, restul fiind rude. Acest lucru ar însemna că există un singur individ talentat și puternic pe care se bazează mulți neajutorați. Și mai înseamnă și că cel puternic nu poate produce nimic, pentru că lichenii îl înconjoară și îl trag în jos, în adâncuri”. Bocsárdi László a reușit să aducă în lumină, în pilduitoare imagini scenice aceste cuvinte, bizuindu-se pe echipa excepțională cu care a lucrat.

Eugenia Sarvari: Rubedenii la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Vatra 3-4 2023 Târgu Mureș

Pista poate conviețui cu puterea? E acum procuror, e cineva, dar va reuși să fie corect între flatări și interese? I se șoptesc fraze insidioase despre afaceri dubioase. Hățișul puterii concepe o corupere gradată pentru homo novus. Dacă e schimbare... să se înceapă cu o mătură nouă. Manipularea presei, corecturi vizibile, petreceri cu înalta societate (grupuri ridicole, satirizate), slogane, discursuri electorale - iată o actualitate flagrantă, acută. Marele secret: „a împăca și capra și varza”, ca să-i faci pe oameni să „achite cu plăcere impozitul”, dar e musai „să ai ceva avere, ca să aibă poporul încredere în tine”. între timp, glisările se multiplică (minunată găselnița regizorului), grotescul își arată umbrele onirice. Excelent Bács Miklós în dublu rol (primarul și secretarul), grobian, histrionic, cu gesturi cameleonice și inflexiuni variate. Viola Gábor (Pista) își construiește rolul cu o gradație inconfundabilă, plonjând pe valuri subversive. Györgyjakab Enikő (Lina) surprinde în efuziuni epice și coregrafice cu multă credibilitate.

Alexandru Jurcan: Perdele efemere ca nisipul mișcător, Tribuna, Nr. 492, 1-15 martie 2023

Mediu? Relații? Rubedenii?... Și individul singur, pierdut undeva în acest context. Regizorul spectacolului "Rubedeniile" al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj - László Bocsárdi, el însuși director al festivalului - încearcă să reflecteze la rândul său asupra efectului de distorsiune a personalității, de neutralizare pe care îl poate avea asupra noastră presiunea mediului imediat. Adaptarea scenică deslușește frumos ascensiunea la un statut social al omului de rând, lupta sa pentru schimbare. Curiozitatea mereu schimbătoare a mediului său de lucru și insidiositatea atmosferei volatile, unde personajele miros sânge și atacă în orice moment. Predispoziția rudelor de a cere ajutor. Și imaginea căsătoriei versus iubirea platonică. În loc să dețină puterea, e ca și cum protagonistul nostru s-ar micșora, incapabil să-și afirme propria voință, pentru că există întotdeauna o putere superioară, un sfătuitor binevoitor, care îi spune, sau doar îl sfătuiește politicos, cum ar trebui să trăiască și să ia deciziile pe mai departe. Un sentiment de vinovăție se instalează, de asemenea, în inima sa, pentru că nu poate suporta gândul de a nu-și ajuta prețioasele sale rude, mai ales acum, când are ocazia să o facă. Limbajul bazat pe gesturi și coregrafia precisă sunt cele care definesc spectacolul, care îl răsfață pe spectator cu imagini și momente frumoase. Ceea ce este de asemenea important din punct de vedere conceptual și textual este că există o intenție în interiorul fiecărei mișcări, fie ea bruscă sau lentă. Intenția că avem nevoie de ceva. Dar în loc de un mesaj și de o căutare a adevărului, ceea ce obținem este o poveste prezentată ca un fapt, cu o reprezentare specifică a morții la final. Lăsându-ne impresia că poate totul va începe din nou de la capăt...

Patrícia Dimény: Identitás, kapcsolat, reflex [Identitate, relație, reflex], Helikon, 2023

Punerea în scenă a spectacolului "Rubedeniile" este atât de actuală, încât nici măcar nu se remarcă expresiile tipice ale lui Móricz și ale epocii sale, iar decorul atemporal (opera lui József Bartha) și costumele (create de Zsuzsanna Cs. Kiss) contribuie la o senzație de modernitate absolută a poveștii, fără actualizări exagerate (aluzii) sau trimiteri la prezent. Este la fel de actuală astăzi cum aparține și secolului al XX-lea, deoarece bărbații puternici aflați la mila celorlalți sunt mereu agățați unul de celălalt în această rețea percepută a puterii. Totodată, de asemenea, tipic pentru contextul maghiar, și nu numai maghiar: este de actualitate pentru orice națiune, țară și societate care s-a scufundat într-o criză postcomunistă, economică și, în același timp, morală. Se regăsește deopotrivă în societățile mici și mari, naționale și orășenești.

               Márta Bodó: Vélt hatalmuk hálójában vergődő egymásnak kiszolgáltatott hatalmasok [Cel puternic, la mila celuilalt, prinși toți în rețeaua percepută a propriei puteri], Szabadság, 27 februarie 2023.

Batjocura provoacă răni. Indiferent dacă suntem batjocoriți sau dacă ne batjocorim noi înșine.  Ce înseamnă să primești o promovare?  Suntem promovați datorită meritelor noastre sau pentru că suntem utili cuiva, undeva? Când suntem promovați, deseori cădem. Căderea ne provoacă o rană. Unii oameni rămân în picioare. Pe ei îi invidiem. Batjocura este adesea invidie. Când suntem batjocoriți, reacționăm. Suntem confuzi și cădem.

Panama. Cât de ușor este să dărâmi o țară mai degrabă decât să o clădești. Endre Ady, scriind despre o anume țară în 1899, spune că "pe harta viitoare a acelei țări va exista o pată albă în locul ei, cu inscripția: a fost o țară, dar a fost delapidată. "

Câte vieți omenești delapidate există într-o țară delapidată?   Ce putem face cu viețile noastre delapidate?

Ce se întâmplă cu o persoană care se trezește brusc și își dă seama că ceea ce visează este posibil? Ce se întâmplă cu o persoană care este lăsată să creadă că o așteaptă lucruri mărețe? Ce se întâmplă cu o persoană mică ale cărei vise devin delapidate? Ce se întâmplă cu noi atunci când credința noastră poate fi delapidată pentru bani și recunoaștere?

Multe perioade de tranziție pentru o singură viață. Ideologiile se schimbă, modul lor, definițiile. Limbajul puterii se schimbă odată cu el. A fost o vreme când, după revoluții, intelectualii obișnuiau să creadă că ei sunt cei care scriu limbajul puterii. Există momente în care intelectualitatea nu vorbește nicio limbă.

Limbajul banilor nu mai este o chestiune de putere. Banii vorbesc cu toată lumea și se duc doar la câțiva.

Vrem măreție - măcar de-am putea încerca să ne dăm seama ce facem cu zborul și căderea.

Ágnes Kali, dramaturgul spectacolului

"Odată ce prezentul

se transformă într-o amintire urâtă.

Și-mi face cu ochiul

această ne-memorare.

E nememorabilă.

E nememorabilă."

Tamás Cseh

---

Caiet de sală