În cadrul piesei prezentate La Teatrul Cetate din Gyula, Árpád Árkosi a atribuit simboluri crude tragediei personale puse în scenă. În această interpretare, copiii murdari erau reprezentați de pantofi uzați, care se transformă în simboluri revoluționare devenind gloanțe de mitralieră în zilele revoluției. Deși piesa se pretează la a fi interpretată de o distribuţie mai amplă, personajele au fost interpretate de această dată doar de către doi actori: Éva Imre și Ferenc Sinkó. András Visky este prezent în piesă doar prin cu vocea sa. Uneori, mânuitorii decorului apar și ei în cadrul spectacolului drept informatori.
Tibor Cári a completat firul ideatic al piesei-documentar cu lucrările sale muzicale, ca atare el poate fi lesne numit co-autor, căci a creat prin muzica sa întocmai acea stare care nu poate fi exprimată prin cuvinte. La fel au făcut scenografa Gyopár Bocskai şi coregraful responsabil de mişcarea scenică Ferenc Sinkó prin creaţiile lor. Piesa s-a înfăptuit drept un exemplu perfect al muncii în echipă, având un efect extraordinar de puternic.
Enikő Gurzó K .: Piesa Porno - Povestea soției mele de András Visky a fost prezentată la Teatrul Cetate din Gyula, magyarnemzet.hu, 02 august 2020
Spectacolul Porno – Povestea soției mele este, în concepția actuală de la Cluj, o piesă cu două personaje, cu toate că Ferenc Sinkó interpretază mai multe roluri; cu ajutorul unor măști și costume se transformă în noi și noi peroane care oferă în spectacol contrapunctele dramei personale, precum și punctele de relaționare ale personajului principal. Iar Éva Imre, femeia fără nume, pomenită doar cu numele conspirative din textele dosarelor de urmărire citite în spectacol, femeie plină de pasiune și compasiune, cu totalitatea acestei vieți bogate se transformă, în fața spectatorului, într-o persoană care poartă în pântece un fetus mort, care trăiește descompunerea a tot ceea ce e în jur și care, în ochii puterii, devine o ruină fără valoare mai mare decât cerneala uscată pe foile unui dosar. Pe fața și în tresăririle ei vedem cum se petrece această transformare. Exact cum decorul spectacolului este compus din două dulapuri metalice care ascund haine și costume, tot așa și în aceeași măsură se degradează, până la nivel de recuzită, ființa umană în universul piesei, în acest univers populat de urmăriți și urmăritori, unde trăirile adevărate sunt îngăduite cel mult în baie, sub masca zgomotului apei curgând din robinete. De la aceste lucruri devine porno, devine pervers acest mediu opresiv evocat și reînviat de autorul piesei și prezentat de către regizor ca o realitate puțin abstractă, dar oricând din nou posibilă.
Márta Bodó: Ar trebui născută libertatea. Un spectacol despre schimbarea din 1989 [Meg kellene szülni a szabadságot. Egy színházi előadás az 1989-es fordulatról], romkat.ro, 22 septembrie 2020
Posibil ca mesajul transmis de piesa lui Visky – cu toate că are un caracter universal, având în vedere că vorbește despre putere, vulnerabilitate, privare de liberate – este înțeles cu adevărat de cei care au trecut prin asemenea situații. Sau cel puțin au trăit în dictatură. Mai bine spus: și-au dus zilele – în limite impuse de alții. Dar drama servește totodată ca pildă și generațiilor tinere și a celor care o să vină, generații care (slavă Domnului) au aflat doar din filme, eventual din lecturile lor despre atrocitățile sistemului opresiv.
Csaba Nánó: Suferințele unei femei în tipul dictaturii, [Egy asszony szenvedései a diktatúrában], liget.ro,3 iunie 2021
La sfârşit, mai bine zis după ieşirea din sală, realizez că totul a plecat de la vechea şi mereu ivita luptă cu moartea, cu absurdul unor constrângeri mortale. Dar textul abundent în metafore şi în idei ce se reaşază în timp, pentru că atâta vreme cât cei doi actori sunt pe scenă, ceea ce construiesc ei captivează fără vreo ezitare. Subliniez din nou metamorfoza continuă a lui Ferenc Sinkó, responsabil cu protejarea eroinei şi, implicit, a noastră, a tuturor celor prezenţi la spectacolul ei, "un spectacol în aer liber pentru copiii străzii, printre ruinele casei Călăului". Aerul liber - desigur o metaforă. Iar de ruinele casei Călăului multe se leagă fără vreun efort de imaginaţie. Muzica fermecătoare a lui Tibor Cári, prilejuind nu doar o coregrafie a unei primăveri biografice, dar şi o sonoritate de sine stătătoare, o dovadă limpede a darului cu care pleacă un spectator, este parte integrantă, esenţială, a acestui întreg. Ei bine, din toate astea, moartea e uitată în datele ei tari. Chiar şi când protagonista se confruntă cu absurdele constrângeri. Pentru că poezia filtrează totul şi rafinează.
Marius Dobrin: A nu fura - Porno x 3, liternet.ro, octombrie 2021
Într-o epocă sfâșiată de tot felul de -isme și când, paradoxal, credința este exclusă din spațiul social, PORNO – Povestea soției mele devin manifest pentru umanitate. Un manifest artistic asumat integral de echipa de producție, alcătuit din mărturii artistice unice. Un spectacol pe care l-aș încadra în sfera teatrului politic, dar mă tem că i-aș face cel mai mare deserviciu, așa că-l mențin în orizontul teatrului de artă, acolo unde interogațiile sunt la ele acasă.
Nona Rapotan: Nimic pornografic în povestea soției, bookhub.ro, 12 decembrie 2021
Data premierei: 01 august 2020
Locul premierei: Gyula, Ungaria
„Dictatura / nu este o stare de excepție, / excepția este când nu există, / când nu este dictatură, / ci spațiu liber. // Nu, nu există nicio explicație / pentru existența dictaturii, / ci doar pentru / absența ei vremelnică, / când e absentă, / dacă e chiar absentă; / dar mă îndoiesc / că nu ar exista / atunci când e absentă...”
Timp de douăzeci de ani am cărat în suflet o poveste foarte personală, care de fapt nu poate fi povestită, cel puțin așa credeam eu. Într-o zi am primit o propunere din partea Teatrului Național din Budapesta, iar eu am decis că nu voi mai amâna, voi face publică povestea, fie ce o fi.
În 1989, așteptam împreună cu soția al treilea copil, data nașterii era la o distanță foarte apropiată, când fătul a decis că totuși nu va ieși la lumina zilei. A murit în corpul mamei sale. A abandonat înainte de a se naște, asemeni celuilalt eu al lui Beckett, care-și spune monologul în pântecele mamei, refuză să se nască, iar în final se naște direct în moarte, în Vinerea Mare.
Erau deja patru ani de când eram considerat un dușman al regimului în nume propriu, nu doar ca fiu al tatălui meu care trecuse prin mai multe penitenciare. Locuința noastră a fost devastată, am fost închis în diferite camere ale miliției și securității pe perioade mai lungi sau mai scurte, iar odată eliberat, eram urmărit la tot pasul.
Copilul nostru s-ar fi născut chiar în ziua de Crăciun, ar fi sosit împreună cu Revoluția, însă Crăciunul nostru nu a fost o sărbătoare a nașterii, ci un an care s-a terminat cu moartea copilului. Inima lui a încetat să bată, nu mai dădea din picioare, și-a trăit viața pe care nici nu o începuse – cine înțelege asta?
Ar fi trebuit să se nască așa, mort cum era, el însă a refuzat categoric acest lucru. Iar medicii noștri nu au intervenit, invocând interdicția strictă a avortului. Un avort spontan va rezolva situația – spuneau.
Avortul însă nu a vrut nicicum să se producă.
Zilele treceau, i-am rugat să facă ceva, ei însă arătau cu degetul spre securistul postat la capătul coridorului; mi-au spus că nu pot să facă nimic, iar eu aș putea să fiu mai înțelegător. Dictatura domnește și asupra trupului, nu-i ajunge mutilarea sufletelor. Se folosește mai ales de trupul femeii, ca să-l înjosească cu metodele cele mai cumplite, fără scrupule. La fel procedează și cu trupul copiilor și al bătrânilor.
O femeie frumoasă pe post de sicriu cu două picioare: culmea groazei.
Atunci am început numărătoare inversă a zilelor. Am învățat cuvântul „septicemie” și combinația de cuvinte „șoc septic” – care nu m-au părăsit nici până azi.
Ar trebui să pleci, omuleț frumos, să nu duci cu tine pe nimeni, viii cu viii, morții cu morții.
Pornografie: nu spera, spectatorule drag, nu vei vedea pe scenă actori în pielea goală.
Pornografie: nu spera, spectatorule drag, vei vedea pe scenă doar nuditate, desfrâul pornografiei politice.
Porno: un nume conspirativ fictiv, nul, care nu disimulează realitatea: o descoperă și o violează.
Niciunul dintre noi nu se poate sustrage efectului pornografiei politice, până și orbul vede ce se întâmplă: votul nu le ajunge niciodată, ei au nevoie de corpul nostru, de gândurile noastre, de sufletul nostru, de camera în care dormim. Spațiile cele mai intime ale vieții nu pot face nici ele excepție, nu există scuze, chiar și în pat suntem trei: tu, persoana iubită și conducătorul îndrăgit al țării.
Trebuie să ne așezăm în fața copiilor noștri și a copiilor lor, trebuie să le spunem povestea noastră. Să eliminăm dictatura din limba pe care o vorbim, din privirea noastră, din atingeri, din celule. Atâta timp cât nu facem acest lucru, vom trăi dependenți de dictatură. Nu există faptă mai curajoasă decât să-ți povestești propria lașitate.
Despre fiecare text scris de mine știu mai puțin decât actorii, care scot cuvintele din absurditate cu prețul trupului, sângelui și respirației lor – și le dau o viață reală. Privesc spectacolul, mă transform pe neobservate din autor în spectator, la cel ca toți cei prezenți în jurul meu. Uit că eu am scris piesa. Nici nu pot să-mi imaginez o transformare mai fericită.
András Visky
