Un spectacol al curajului, să montezi Schiller în epoca teatrului social și când textele noi câștigă teren în fața celor mai vechi chiar e un curaj. Dar Diego de Brea a demonstrat că nu e doar atât, că în spatele pasiunii se află și multă dragoste de oameni, o capacitate de introspecție care duce personajele în zona unor finețuri ce multora le pot scăpa. Schiller e mulțumit: clasicul nu se predă, se reinventează.

Nona Rapotan: Maria Stuart – fascinația pentru jocurile de putere, 8 aprilie 2024

Imre Éva dă măsura talentului ei într-un rol de compoziție de mare anvergură și profund dramatism. Acțiunea se focalizează pe procesul Mariei Stuart și de aceea, apariția rivalei, în persoana Elisabetei I a Angliei, e umbrită de personalitatea acesteia. Tötszegi Zsuzsa creionează o femeie cu reacții umane vizavi de verișoara ei încarcerată, dar pune înainte de toate, interesele politice. Actrița întruchipează o persoană severă, stăpână pe forța ei de persuasiune asupra celorlalți.

Adrian Țion: Un spectacol atelier – Maria, Liternet.ro, aprilie 2024

Încă de la intrarea publicului în sală, aspectul tehnic al scenei (regizorul semnează și scenografia) cu zidurile la vedere, câteva mese și scaune metalice, bara cu costume și stativele microfoanelor plasează atemporal subiectul istoric în „culisele” manevrelor politice. Regizorul sloven Diego De Brea propune un spectacol deschis spre temele prezentului, cu referire la practica alianțelor și trădărilor politice într-o estetică sobră, concentrată pe explorarea trăirilor din spatele măștilor sociale ale personajelor. Atârnată deasupra scenei, reproducerea cu ramă cu tot a picturii lui Zurbaran, Agnus Dei, anunță încă de la primele replici orizontul sacrificiului, în racord cultural cu proiecția Vânătorii în zăpadă, pictura lui Breugel cel Bătrân ce însoțește momentul spovedaniei Mariei Stuart. Suspendat alături de pictură, un recipient gol de sticlă în formă de cruce amintește reforma protestantă din Anglia lui Henric al VIII-lea ca nod conflictual al piesei lui Schiller. În prezentul scenei și al spectatorilor, imaginile artei religioase amintesc recurența sacrificiului inocenților în istorie, dar oferă și o referință directă la lupta istorică dintre protestanții anglicani și catolici. În complicata rețea de alianțe și trădări antrenate de disputa asupra tronului Angliei, regizorul Diego De Brea citește în destinul Mariei Stuart „o versiune feminină a patimilor lui Isus”, așa cum afirmă și în caietul de sală.

Oana Cristea Grigorescu: Vânătoare regală, Scena.ro, 30 mai 2024

Éva Imre dă un ce hamletian zbuciumului eroinei ei. Actrița știe să adauge personajului săi mândria ce i-a conferit aura multiseculară și știe să adauge omului din spatele eroinei cumplitele chinuri ale lucidității. Maria Stuart înțelege mersul lumii, admițându-și, în același timp, propriile păcate. Încercarea ei de a rupe propriul său blestem, ca și pe cel al celor din jur, e însă sortită eșecului. Spune adevărul, dar n-o aude nimeni.

Mihai Brezeanu: Cei care plătesc cu viața - Maria Stuart, Liternet.ro / Teatrul azi, 3-4, 2024

Impresii, gânduri, întrebări

Două femei în lumea ostilă a bărbaților.
Simțire la cald sau rațiune la rece.
Foc și gheață.
Ce faci când ești obiectul secret al dorinței tuturor, dar nimeni nu te poate salva?
Cum te simți când nu ești adevăratul obiect al dorinței nimănui, ropri sunt alături de tine pentru propriul interes?
Sau nu? Sau poate că da, totuși?
Suspiciune, îndoială, neîncredere, prudență, vigilență constantă, anxietate, nervi la pământ, emoție, bombe uriașe de adrenalină, pericol peste tot, frică de moarte.
Decizii colosale, adevăruri colosale, nedreptăți colosale.
Ce este mai greu: să pui pe cineva să fie ucis sau să pășești spre propria ta moarte?
Cum e să domnești ca femeie într-o lume rece, dură, crudă?
De ce este nevoie pentru asta?
Și de unde vine această libertate enormă, care te copleșește cu puterea ei de a dărâma ziduri, chiar și atunci când ești întemnițată?
Este inima mai puternică decât creierul?
Cum poate fi acceptată nedreptatea?
Și din nou:
Ce necesită ropria curaj?
Să te duci nevinovat la moarte?
Să condamni pe cineva la moarte, nu pentru că așa vrei, ci pentru că trebuie?
“Așa sunt eu, asta sunt eu” – aceasta este vocea inimii.
“Așa aș vrea să fiu” – iluzia celor care nu sunt siguri pe ei înșiși.
Mărturisire, pocăință, confruntare, purificare, putere.
Farmecul libertății ropria a unei femei. Atracția purității. Atracția celei care știe să dăruiască.
Puterea unei femei care știe să iubească.
Asumarea auto-constrângerii voluntare a femeii.
Procesarea nefericirii.
Constrângerea provocată de absența curajului de a iubi.
Una devine o icoană, cealaltă un soldat.
Elisabeta și Maria.
Două femei în lumea ostilă a bărbaților.

Kata Gyarmati, dramaturgul spectacolului

---

Caiet de sală