Stranietatea acestui spectacol e un bun prilej pentru a reevalua pârghiile cunoașterii de sine și ale apropierii de ceilalți. Regia spectacolului face pași hotărâți spre purificarea limbajului, debarasându-se de convenții teatrale vetuste și constrângeri canonice ieșite din uz. Așadar, spectacolul dă impresia că e un produs artistic epurat de balast, axat pe un limbaj radical esențializat pe linia expresivității nelimitate în formă scenică și fond textual.

Adrian Țion: Seymour – încă o provocare pe linia esențializării limbajului, Făclia / liternet.ro, 12 aprilie 2022

Un spectacol pe cât de dur, pe atât de sensibil, foarte bine gândit în detaliu, astfel încât să dea de gândit tinerilor, dar și adulților. E un spectacol care poate sta la baza unor dezbateri serioase pe tema corpurilor umane și nevoilor lor, a rețetelor de frumusețe și a tiparelor, a succesului obținut fără efort. Un spectacol-metaforă din care nu lipsesc adrenalina, spaima și neputința. Un spectacol în care generația tânără de actori ai Teatrului Maghiar de Stat Cluj (re)confirmă (Zsolt Gedő, Éva Imre, Tamás Kiss, respectiv Zsuzsa Tőtszegi), susținuți fiind și de Csilla Albert și Attila Orbán. Seymour – spectacolul la care n-am ajuns din întâmplare!

Nona Rapotan: N-am ajuns din întâmplare la Seymour, bookhub.ro, 8. 04. 2022

Cinci copii „grași” se află într-o instituție din munți. Dr. Bärfuss, care locuiește departe de ei, a inventat un „leac” care îi va ajuta pe micuți să slăbească și să redevină oameni normali. Cu toții speră că doctorul va sosi și va atesta succesul leacului, permițându-le astfel să se întoarcă în sfârșit acasă.

Personajele din Seymour sunt legate între ele de o absență teribilă care a prins rădăcini în sufletele lor și la care nu pot reacționa altfel decât cu teamă și anxietate. Se află într-un loc și o situație pe care nu le-au ales constrânși fiind de cei care reprezintă autoritatea. Sunt niște neadaptați care speră că, devenind alții, vor fi în sfârșit acceptați. Gurul care întruchipează idealul și care ține soluția în mâinile sale nu este prezent, iar ei îi așteaptă la nesfârșit sosirea. Este clar din exterior, dar ei sunt incapabili să articuleze ceea ce le lipsește de fapt, așa că se agață cel mai adesea de dorințe care nu sunt ale lor, care nu izvorăsc din ei. Se agață unul de celălalt. Și nu există revoltă. Este de mirare, atunci, că nu reușesc să transforme aceste dorințe în realitate?

Balázs Bodolai

---

Caiet de sală