În varianta actuală a textului, cea ce stă la baza spectacolului regizat de Andrei Șerban, Oedip este un politician ce și-a omorât, fără să știe, tatăl într-un accident de mașină fiindcă a intrat pe contrasens, Laios este un pedofil ce a distrus viața a zeci de fetițe și băieței, iar Iocasta este mama nevoită să își dea copilul conceput la doar treisprezece ani spre adopție pentru a nu distruge reputația prea-iubitului șef al statului. Dramatismul poveștii rămâne la fel de acut datorită dialogurilor atent construite, jocul actorilor este impecabil - precis și nuanțat, presărat cu scene tensionate, cu zbucium interior și cu monologuri tulburătoare (am văzut spectacolul cu prima distribuție, din care fac parte: Ervin Szűcs, Emőke Kató, Miklós Bács, Tekla Tordai, Gábor Viola, Zsuzsa Tőtszegi, Zsolt Gedő, Tamás Kiss, Áron Dimény, Eszter Román, Alpár Fogarasi, Ferencz Ádám, László Kovács, Krisztina-Hanna Fehér, Petra-Panna Kristály).
Oana Balaci: Orb în fața adevărului - Oidipusz / Oedipus, liternet.ro, martie 2022
De la pancarte electorale și cabinete de presă la peretele alb sever, cu o sugestie de coloană antică, sau panourile semitransparente coborâte și ridicate, scenografia Carmencitei Brojboiu servește îndeaproape ideea menținerii în grandoare a întregului compozit scenic. Deși la conferința de presă Andrei Șerban a declarat că nu prea obișnuiește să folosească proiecții video pentru că acestea omoară actorul, în Oedipus proiecțiile video realizate de Radu Daniel abundă. Ele dau amplitudinea necesară atât în vizualizarea unor întâmplări petrecute dincolo de spațiul (și timpul) scenei, precum accidentul în urma căruia moare Laios, tatăl lui Oedip (în varianta originală a lui Sofocle acestea erau doar povestite) cât și în sugerarea și amplificarea unor meditații din text precum momentul Sfinxului din fața oracolului de la Delphi sau introducerea picturii lui Gustave Courbet, L`origine du monde. Muzica live, folosită cu intermitențe, tensionează acțiunea menținând atmosfera într-o fierbere vecină cu delirul și disperarea. Dinamica spectacolului e asigurată de jocul actorilor conectați la un ritm greu de dus, pentru că mereu se întâmplă ceva pe scenă.
Adrian Țion: Arta teatrală sub semnul surprizei - Oidipusz / Oedipus, liternet.ro, martie 2022
Prezența cronometrului din partea de sus a scenei debusolează, știm ce anunță, știm ce rost are, e acolo pe post de simbol al apropierii rezultatului alegerilor, dar mai are un substrat. Devine și element de comparație între reprezentații, spectacolul e încă într-o stare incipientă, de formare (și pentru că scena Teatrului e împărțită cu Opera Maghiară din Cluj, reducând timpul de repetiție în decorurile în care se va juca), fiecare distribuție are ritmul propriu, graba proprie, viziunea și legăturile proprii, o altfel de chimie. De asta nici nu prea poți spune 100% împăcat că "ai văzut un spectacol." Poate o valență. Poate o întâmplare. Poate un accident, fericit sau nu. Chiar și despre repetiția cu public ce a precedat cu o săptămână premiera propriu-zisă se poate zice că a fost spectacol, chiar dacă nu în sensul canonic.
Spectacolul ăsta mi-a lăsat, totuși, plânsul ca descărcare nervoasă. A început cred că la începutul scenei dansului dintre Oedip și Iocasta, atunci când se îndeplinește și cea de-a treia dintre profețiile lui Tiresias. Și m-a ținut până după aplauze. Și chiar și afară. Și puțin și acasă. Asta tot așa, ca să vedeți că sunt pentru clișee, atunci când sunt de înțeles. Ori asta, ori îmi descopăr încet o nouă fascinație pentru dansul contemporan.
Alberto Păduraru: Facerea de bine e futere de mamă și alte profeții - Oidipusz / Oedipus, liternet.ro, martie 2022
Rând pe rând, în umbra, penumbră ori la lumina reflectoarelor gândite de Șerban, Oedipus le va afla pe toate. Jocul fără replică al lui Ervin Szűcs e încă și mai impresionant decât cel când are prim-plan-ul vorbelor. Personajul / actorul se descompune sub ochii noștri, planurile i se năruiesc unul după altul, schimbarea lumii nu mai e cu putință, omul nu știe nimic despre el însuși, cum ar putea el oare influența destinul celorlalți?
Mihai Brezeanu: Ecce homo! - Oidipusz / Oedipus, liternet.ro, martie 2022
Iocasta (ne) spune ce nu vrem să auzim sau, dacă auzim, ne facem că nu auzim. Pentru că ce e de auzit nu e comod, nu e ușor și, mai ales, nu e simplu.
Mihai Brezeanu: Et la femme créa Dieu - Oidipusz / Oedipus, liternet.ro, martie 2022
Am fost profund mișcat de monologul lui Emőke Kató din finalul piesei, în care rememorează mariajul cu Laios. Arta actriței s-a întâlnit cu empatia regizorului într-un moment atât de intens, încât am realizat că piesa s-ar fi putut numi, la fel de justificat, Iocasta, cu toate că Ervin Szűcs a jucat impecabil rolul titular. Merope a avut parte de un tratament similar, personaj caraghios uneori în atitudini, dar niciodată ridicol în ansamblu, căruia Tekla Tordai i-a acordat o doză de umanitate foarte atașantă, dar care nu ar fi fost posibilă fără ghidajul regizorului.
(…)
Actorii Teatrului Maghiar sunt nu doar foarte buni ci, mă hazardez să o spun, pot da lecții multora din trupele bucureștene. Dacă începutului anului 2022 îi lipsea un mare eveniment, mă bucur să descopăr că acest eveniment cultural major s-a produs la Cluj.
Alexandru Pătrașcu: Oedipus, marea premieră post pandemică de la Cluj, despreopera.ro, 11 martie 2022
Un spectacol cu două distribuții, excelent gândite ambele. Andrei Șerban este la al patrulea spectacol cu trupa Maghiarului clujean, așa se explică și felul cum a gândit cele două distribuții. Practic, avem două spectacole diferite, cu același text; nu există prima distribuție și a doua, ci două distribuții egale valoric. M-am bucurat să-i regăsesc perfect integrați în trupă pe actorii din generația tânără a teatrului, cei care, iată, confirmă cu fiecare nou spectacol. Deși sunt tentată să nominalizez și să dau nume de actori care mi-au bucurat sufletul, prefer să confirm ceea ce spunea și Andrei Șerban la finalul primei seri: trupa Maghiarului clujean este cea mai bună din țară la ora actuală. Ce să-ți dorești mai mult, decât să-i vezi pe mai toți jucând într-un spectacol solicitant, care-ți ridică la plasă întrebări și dileme pe care le credeai rezolvate de multă vreme? Oedipus la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în regia lui Andrei Șerban.
Nona Rapotan: Oedipus și obsesia pentru adevăr, bookhub.ro, 13 martie 2022
„Oedipus” în regia lui Andrei Şerban este spectacolul ce rezonează perfect cu vina noastră de a căuta adevărul în cantitatea de informaţii de care ne lăsăm înecaţi. Noi înşine suntem Oedipus; şi „eu sunt eu”, la fel de egoişti şi la fel de păcătoşi. Arta de dragul artei şi arta de dragul mesajului devin pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj una şi aceeaşi: arta teatrului.
Alina Epîngeac: Andrei Şerban spune adevărul despre „Oedipus”, epingeac.com, 14 martie 2022
Oedipus semnat de Andrei Șerban este unul dintre cele mai puternice spectacole montate la noi în ultimele stagiuni. Prin actualitatea mesajului, propunerea repertorială și descifrarea scenică, repovestirea lui Sofocle funcționează în fața publicului de toate vârstele, folosind convenții proaspete, accesibile, incitante, rămânând fidelă marilor teme antice, păstrându-le sensul și mesajul. Producția Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca ne aduce în față o trupă a cărei performanță este la cel mai înalt nivel, antrenată de mulți ani prin lucrul și întâlnirile cu mari regizori. Pleci de la Cluj cu sentimentul că ai evadat pe o insulă teatrală protejată, unde performanța este normalitate și calitatea artistică, o consecință firească.
Cristiana Gavrilă: Oedipus. Despre aroganța de a pretinde adevărul, optmotive.ro, 21 martie 2022
E o mare bucurie să îi vezi jucând pe actorii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, iar rolurile pe care le fac în acest spectacol sunt nuanțate, cu partituri complexe și grele pe care le îndeplinesc cu succes. Trebuie menționat că spectacolul beneficiază de o distribuție dublă fapt care îi oferă, cu siguranță, alte zone interpretative, cu alte energii. Muzica e importantă în economia spectacolului, nu marchează numai trecerile, răsună cunoscut în urechi, dar versurile primesc mereu sensuri suplimentare. Scenografia Carmencitei Brojboiu susține construcția spectacolului și îi potențează interpretările. Andrei Șerban propune un Oedip care ne pune față în față cu marile întrebări, căruia îi imprimă actualitatea zilei, dar și profunzimea temelor identitare, cu apelul la hybris, la destin, la vină, cu puterea mitului și energiile-fluviu pe care le aduce acesta.
Daniela Șilindean: Cu Oedip la urne, Orizont, Nr. 3 (1679), Anul XXXIV, martie 2022
Andrei Șerban transformă scena în spațiu insular: o scoică translucidă la care ne putem uita ca la un glob de cristal prezicător, miraculos și terifiant. Se făuresc mecanisme de o rigoare exemplară, cu rotițe vizibile și invizibile, cu îngemănări de vibrații care măsoară emoția și care dozează energia și pulsația vitală a actorilor până la ultima fibră. Compus ca o parabolă a istoriei trăite ca destin tragic individual, repetitiv, Oedip al lui Andrei Șerban este o poveste despre ce se întâmplă când nu mai ești orb.
(...)
Impresionant felul în care dinamica de grup a spectacolului evoluează ca a unui stol de păsări perfect calibrat. Mâna invizibilă a regizorului e acolo, împrăștiată în zecile de interpretări făcute cu precizie de ceasornic. Scenografia Carmencitei Brojboiu și inserțiile video realizate de Radu Daniel, colaborarea creativă de neînlocuit a Danei Dima sunt tot atâtea straturi ale aceleiași surse luminoase de inspirație.
O asemenea montare exemplară nu putea să fie făcută în România în alt teatru decât la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Fiindcă doar aici se îmbină viziunea unui foarte important regizor și director de trupă (Tompa Gábor) cu instrumentele indispensabile unei construcții teatrale de durată: trupă, profesionalism, spațiu de joc adaptat.
Corina Şuteu: Maestrul orologiilor, Orizont, Nr. 3 (1679), Anul XXXIV, martie 2022
Urmărind interpreții celor două distribuții remarci că, sub îndrumarea regizorului, toate rolurile sunt împlinite, linia personajului, caracterul riguros urmărite. Diferența o face talentul, tehnica, experiența. Cei aleși în prima distribuție sunt, în mare parte, actori experimentați, de forță. Distribuția a doua mizează pe tinerețe, pe un joc mai alert. Merită a fi văzuți în cele două variante.
Un spectacol foarte viu, tensionat. Am urmărit preț de peste două ore emoționați, surprinși, într-o mare concentrare excelenta evoluție, în alternanță, a interpreților celor două distribuții. Un spectacol extrem contemporan, în care ne va face, poate, după cum spune Andrei Șerban, să ne înțelegem mai bine, să forăm mai adânc în interiorul nostru înainte de a fi prea târziu...
Roxana Croitoru: Extrem contemporan, Teatrul Azi, Numerele 5-6/2022
Spectacolul este într-adevăr capabil să ne scoată din poziția confortabilă de cunoaștere a cercului mitic sau a tragediei originale. Pe scenă, vedem un candidat la președinție care se străduiește să fie absolut onest, petrecând cu familia sa orele dinaintea anunțării rezultatelor. Copiii sunt adolescenți rebeli, mama (adoptivă) fiind incapabilă să țină pasul cu franchețea și moralitatea alterată a tinerilor. Asistăm la situații familiale cunoscute atât de banale, încât ne este greu de imaginat urmarea pe care o cunoaştem.
Réka Fazakas: Mit bízunk a képzeltre? [Ce anume încredințăm imaginației?], szinhaz.net, 21.04.2022
