---

La sfârșitul spectacolului, Profesorul citează dintr-un poem a lui Robert Desnos, unde Fata se întâlnește cu Taurul. Cei care vorbesc limba franceză și au anumite cunoștințe de mitologie greacă înțeleg aluzia făcută de autor la răpirea Europei de către Zeus. Însă, limba franceză și limba clasică greacă au dispărut deja de pe paleta culturii europene. Despre același lucru scrie și Bohumil Hrabal. Despre răpirea Europei și dispariția lumii secolului trecut. Scrie despre viață într-o eră a trecerii. NOI SUNTEM ULTIMII ROMANI. Consemnează despre era a cărei motto a devenit: Să piară lumea veche și stricată! În romanul său pseudoautobiografic, Proluky [Locuri virane], există un moment în care autorul stă pe marginea râului Rokytka – unde trăia pe vremea exilului său din viața literară, la marginea orașului Praga – și face focul din mobilele aruncate. Acest foc are un rol purificator, însă autorul este conștient de faptul că se încălzește din rămășițele propriei lumi; și el s-a născut într-un pat burghez făcut de mâini de meșteșugari. Aceasta este soarta multora: să se uite șocaţi cum se spulberă biblioteca alexandrină în timp ce se încălzesc la flăcările ei. Tot din această experiență s-a născut faimoasa propoziție a lui Bulgakov: “Manuscrisele nu se ard!”

Hrabal scrie despre dispariția unei lumi ideale, o Europă a începutului de secol XX a cărei echilibru este sfărâmat de istorie. Dar nu asta ne așteaptă pe toți, la capăt de drum? Frângere către moarte? Oare Hrabal nu vrea să vorbească, în fapt, despre viaţa trăită la umbra sfârșitului? Dincolo de metafora fluidă şi diafană a sfârşitului unei Europe de secol XX, povestea lui Jan Díte este și o confesiune existențialistă a omului contemporan ce priveşte cu zâmbet amar către trecut.

Michal Dočekal