Gyuri, soțul
Áron Dimény
Márta, soția
Imola Kézdi
Annamari, fiica lor
Eszter Román
Bunica (Anna), mama lui Gyuri
Andrea Kali
Krisztina, iubita lui Gyuri, actriță
Csilla Albert
Tovarășul Veress, tatăl lui Krisztina
Ervin Szűcs
Locotenentul Balla
Szabolcs Balla
Căpitanul Bajko
András Buzási
Barta, angajat la ministerul de interne
Zsolt Gedő
Lajoska, hamal
Attila Orbán
Jánoska, hamal
Alpár Fogarasi
regia
András Visky
decorul
Dénes Miklósi
costumele
Carmencita Brojboiu
asistent scenografie
Ilona Lőrincz
asistent de regie
Emőke Veres
regia tehnică
Pál Böjthe
Socotesc Galoşi un spectacol nu numai necesar, ci şi important. Un spectacol de conştiinţă. Necesar fiindcă avem nevoie şi noi, aceia care am trăit în felurite etape ale dictaturii comuniste, de terapia reamintirii, cu atât mai mult cu cât prea adesea unii dintre noi ori pur şi simplu au uitat ce a fost şi cum a fost, ori sunt tentaţi să edicteze că, la urma urmei, nici măcar nu a fost atât de rău în vremea aceea de tristă amintire. Începe să se insinueze tot mai primejdios ideea că socialismul, perioada aşa-zişilor ani-lumină, au avut şi părţile lor bune. Galoşi e un spectacol important deoarece mi se pare că montarea se adresează deopotrivă tinerelor generaţii care, în contextul din ce în ce mai tulbure al anilor pe care îi trăim acum, context al unui prezent destul de derutant şi foarte puţin dispus să negocieze cu aspiraţiile oamenilor de rând, trebuie să ştie ce a însemnat perioada marilor minciuni şi umilinţe din vremea comunistă.
Decorurile (Dénes Miklósi) şi costumele (Carmencita Brojboiu) acestui spectacol de două ore, prezentat fără pauză, re-creează atmosfera unui apartament de bloc din anii ’80 într-un mod atât de natural încât spectatorului care a trăit în acea perioadă i se taie respiraţia şi se simte de parcă s-ar fi întors în aceea epocă sufocantă. La crearea atmosferei contribuie şi procesele verbale expuse pe pereţi, între scenă şi auditoriu, pe care se pot vedea, citi sau studia fragmente preluate din dosarele de urmărire întocmite de Securitate referitoare la personalităţi cunoscute ale vieţii publice. Acţiunea se petrece şi ea în spatele unor pereţi de sticlă: spectatorul având senzația că privește printr-o colivie din sticlă, spaţiul de joc fiind aranjat asemeni unei mici locuințe de bloc în care se succed evenimente absurde şi tragice. Vedem toate meschinăriile unei lumi micuţe şi resimţim atmosfera înăbuşitoare a acelei perioade, dorinţa continuă de a evada, de a o lua la fugă. Aceste sentimente apăsătoare pot alungate – pentru scurt timp – de o relaţie de dragoste interzisă sau prin intermediul lucrurilor de lux interzise de autorităţile comuniste. Cu toate acestea, revolta definitivă, obţinerea unui paşaport, rămâne singurul scop pentru care merită plătit oricât.
Spectacolul le va părea extrem de realist celor care au trăit în anii optzeci, iar celor care s-au născut mai târziu le ilustrează perfect seria de lucruri imposibile, de absurdităţi şi oprimări, cunoscute numai din povestirile altora. Personajele spectacolului sunt membrii unei familii de intelectuali şi anturajul lor, oamenii de încredere şi servitorii sistemului. Le vedem temerile, dorinţa lor meschină de de a deține ceva şi modul în care își satisfac această dorinţă.
Un spectacol care evocă amintiri. Readuce în faţa publicului o epocă în care singurul lucru bun era faptul că eram tineri – restul fiind marcat doar nesiguranţă, frământare, aşteptare şi rareori o sclipire de speranţă. (…) Galoşi este o poveste despre ziua de ieri relatată pentru cei de azi şi de mâine. Este un memento al anilor optzeci ai secolului trecut. Ne aminteşte faptul că lucrurile se schimbă, cu toate că uneori nici nu observăm acest lucru.
Scenele sunt atât de intense încât avem impresia că vedem un film şi nu un spectacol de teatru. Sunt situaţii clare, caractere elaborate, de fapt avem în fața ochilor propria noastră viaţă. O viaţa invadată de puterea omniprezentă. Puterea de care ne este teamă. Poliţistul despre care credem că poate face orice. Politicianul, primarul, administratorul, directorul despre care credem că sunt atotputernici. Medicul din spital, care poate fi cumpărat, avocatul şi funcţionarul care pot fi mituiţi. Dacă nu suntem suficient de conştienţi şi de deschişi la schimbare, chiar și sistemul din care constrângerile dictaturii au dispărut, modelele comportamentale moştenite de la părinţi şi bunici ne duc în mod inevitabil în aceeași direcţie. Prin urmare, este şi responsabilitatea noastră să nu lăsăm ca anii optzeci să se repete și să facem totul pentru a trăi într-o societate fără corupţie şi abuzuri de putere. Galoşi este ca o oglindă pentru cei în vârstă, dar care dă curaj generaţiei mai tinere să se opună nedreptăţii, sistemelor, tendinţelor şi modelelor dictatoriale. Tovarăşii Veress umblă şi astăzi printre noi sub un alt chip. Cu toate că șantajul şi umilinţa sunt la ordinea zilei, noi continuăm să le trecem cu vederea de parcă ar fi lucruri naturale.
Festivalul DESZKA, Debrecen, Ungaria, 2017
Vígszínház, Budapesta, 2017
Data premierei: 16 noiembrie 2016
Piesa Galoși înfățișează lumea endogamă și promiscuă a unui orășel ardelean, în care nu poate fi disociată viața prigonitorului de cea a prigonitului, a securistului de cea a intelectualilor și a muncitorilor unși cu toate alifiile. Toți sunt maghiari, toți se înțeleg din jumătăți de cuvinte.
György Dragomán a ambalat această piesă în mitul Ifigeniei: o fată de 16 ani este oferită de familia ei șefului securității, în speranța unui pașaport de emigrare. Spectacolul este un fel de introducere la anii optzeci, prin viața unei familii. Folosind mijloace de cinema verité, totul are miros uman: spațiul, obiectele, jocul actorilor. Viața celorlalți, care suntem noi: această proximitate, poate face ca spectacolul să-i intereseze și pe cei care nu au trăit în anii optzeci. Ei pot observa că, de fapt, aceleași lucruri se petrec astăzi în școli, în familie, la nivelul contactelor între oameni.
András Visky
Caiet de sală