---

„Imaginaţi-vă mai multe sunete de clopote, în spatele lor stând oameni cu baghete în mână. Să zicem, un fel de ansamblu „Amadinda” automatizat. Personajele sunt mişcate de propriile lor instrumente de percuţie, adică nu omul produce sunetul, ci sunetul îl trezeşte pe om. Fără sunete, existenţa omului ar fi imobilă, fără rost şi fără temei. Dar sunetele răsună! Iar omul pare să fie cel care le provoacă; adevărul însă este altul: omul este adus la viață de bătaia sunetelor. Ei bine, în cazul lui Jelinek, limbajul mediilor comerciale de azi (cel al magazinelor pornografice, al emisiunilor de televiziune etc.) joacă rolul acestui ansamblu de percuţie. Clişeele limbii sunt exprimate prin serii de sunete. Personajele vorbesc datorită acestor sunete. Vorbirea lor este neîntreruptă şi se concentrează tot timpul asupra actului sexual – uneori spun «nu ne futem niciodată? », alteori: «acum ne futem?», din când în când întreabă: «când ne futem o dată? ». Un lucru nefiresc supus în mod firesc" - scrie în prefaţa traducătorul piesei, Zoltán Halasi.