Gedő Zsolt realizează un personaj veridic al revoltatului dintotdeauna. De la prima lui intrare în scenă, cu voce tunătoare, se răstește la intrusul Edek, gonindu-l din casă. Dar soarta îi va da câștig de cauză lui Edek, un pui de dictator viclean care știe să profite de situație. Din revoltat sui generis, Artúr devine un învins, o victimă a propriilor sale idei și a dorinței de reformare, insul incapabil să accepte orânduirea lumii acesteia, desfrâul, corupția, degradarea valorilor. Inocent, curat la suflet, aflat la vârsta intrării în viață, el vrea să restabilească principiile, reperele morale tradiționale căzute în desuetudine pentru a avea în ce intra. Fără repere valorice lumea i se pare o anarhie dezgustătoare și revoltătoare. Artúr este un idealist chinuit, de stirpe hamletiană. S-au făcut asocieri în acest sens și trimiterea rămâne valabilă și pentru ceea ce scoate din personaj spectacolul clujean. Gedő Zsolt reușește să transmită toate aceste frământări printr-un joc interiorizat, tensionat, la limita suportabilității.

Adrian Țion: Un dans macabru, liternet.ro, iunie 2025

Am râs cu poftă la scenele în care ideea își zbiera dreptul la existență în dauna formei, după cum am apreciat dorința de a evidenția importanța puterii în viața noastră de zi cu zi: puterea văzută în multiplele ei forme – puterea de a schimba lucrurile, puterea politică, puterea ca formă de coerciție sau puterea ca manifest împotriva libertății de gândire. Tango e un spectacol al reflexivității (personale) și cred că e un lucru suficient de valoros, încât să-mi doresc să fie văzut de cât mai mulți tineri, dar și de oamenii care abdică extrem de ușor de la valorile unui sistem democratic în favoarea unui totalitarism devastator din toate punctele de vedere.

Nona Rapotan: Toleranța monstruoasă – Sławomir Mrożek pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj, bookhub.ro, 2 iulie 2025

Întreaga echipă de creație a spectacolului este perfect imersată în universul bulversant și abund în întrebări existențiale majore al lui Mrożek. Boema amăgitoare a Eugeniei, din care nu lipsesc nici capriciile colorate violent, tinerești, nici episoadele de abulie senilă, este admirabil redată de către Melinda Kántor. [...] Ervin Szűcs și⁠-⁠l apropie pe Stomil cu o febrilitate salutară, fără a neglija nicio subtilitate din firea infantilă și pervertită de iluzia libertății de care dă dovadă tatăl lui Artur. Attila Orbán redă cu precizie docilitatea pietrificată a omului comun, precum și acea confuzie morală cu efecte catastrofale, cauzată de "stratificările trecutului", care îl determină pe fratele Eleonorei să devină complicele lui Artur. Emőke Kató dovedește ingeniozitate în traversarea ipostazelor Eleonorei, îmbinând senzualitatea cu seriozitatea și parcurgând cu vivacitate polifonia perfidă a lucidității materne, urmată de accesele de frivolitate tipice unei vieți de sibarită. Cu dinamismul său bine cumpănit, Zsolt Gedő depășește orice așteptări în demersul său scenic din Tango, întruchipând un Artur ambivalent, confiscat de contradicții și de angoasa unor responsabilități care eșuează în nihilism și o stare animalică de ebrietate. Zsolt Gedő este deosebit de convingător și când se lansează în verva declamativă a lui Artur, și când trăiește debusolarea dublei trădări, cea din partea tatălui incapabil să-l înlăture pe intrusul Edek, respectiv cea din partea logodnicei adulterine. La rândul ei, Zsuzsa Tőtszegi îi dă viață Alei cu simț ludic și multă impetuozitate, surprinzând ezitările morale și arsenalul fatal al eternului feminin. Nu în ultimul rând, Edek cel perfid și primitiv, de o exuberanță savuroasă deopotrivă în momentele sale pianistice și în cele dansante, poartă semnătura magistrală a lui Lóránd Váta.

Ana Ionesei: Tango sau curajul de a reforma lumea, dansând cu Forma, fictiunea.ro, Nr. 208 / 118 (serie nouă) / iulie 2025

Artur, un tânăr student universitar care visează la o nouă ordine mondială, caută îndrumare în moștenirea intelectuală a părinților și bunicilor săi. Dar, de îndată ce pornește în călătoria sa, se lovește de un zid, deoarece valorile pe care ar vrea să se bazeze au fost erodate de timp: în mijlocul reflexelor acumulate de generații, tradiția a devenit ridicolă, libertatea o rutină, iar rebeliunea o tendință vestimentară. Tango-ul lui Mrozek nu este doar o viziune grotescă a dramei unei familii, ci și o replică în miniatură a unei structuri sociale, un diagnostic al stării de fapt al lumii. Este o etapă a civilizației în care nu a mai rămas mare lucru din iluziile salvationiste și din ideea de libertate, una în care radicalismul se reîntoarce la același punct de plecare: puterea.

Ce anume transformă noua ordine mondială în realitate? Poate fi ea morală dacă este împotriva naturii umane? Și dacă toate valorile au fost deja epuizate, asistăm la nașterea unei lumi noi sau nu facem altceva decât să reluăm un amar ritual al repetiției eterne?

Reka Szabo, dramaturgul spectacolului