---

După Tirso de Molina, scrisă cât pe-aci de Molière, cu un strop de Mozart şi da Ponte, precum şi Georges Bataille

Versiunea scenică de Matthias Langhoff şi Eszter Biró

Muzica: Katalin Incze G. 
Atelier
 

O ÎNTÂMPLARE VECHE

 
1
Într-o carte uitată în biblioteca mea am citit odată despre o fată care, plimbându-se prin Sevillia, scăldată de un soare de vară, a descoperit o biserică despre care se spune că ar fi fost întemeiată de Don Juan, vestitul seducător. Pe o placă de alamă, era scris că în acel loc, sub poartă, este înmormântat Don Juan, potrivit dorinţei sale. Păcătosul ispăşit a dorit să fie călcat în picioare de toţi oamenii, chiar şi de cei mai mici de statură. Fata a izbucnit într-un hohot de râs, cum nu mai putea sau nu mai vroia să-şi reţină urina, aceasta i s-a scurs pe ambele picioare, curgând ca un pârâu peste piatra de mormânt.
 
Câţiva ani mai târziu, am încercat să găsesc această biserică în Sevillia. Nimeni nu m-a putut ajuta. Nimeni nu ştia nici de mormânt, nici de biserică.
 
Până la urmă, am găsit mormântul şi piatra funerară udată de urină. Dar nu era nici într-o biserică, nici măcar într-un cimitir. Lângă el se afla un şantier sau un depozit de gunoaie, la trei mii patru sute şaizeci şi patru de kilometri est de Sevillia. M-am aplecat, am şters murdăria multor secole de pe placa patinată şi am citit aceste cuvinte: „Nu am vrut să mă credeţi, am vrut să nu speraţi nimic de la mine. N-am vrut să fiu bun, am vrut să mă urâţi, să râdeţi de mine şi să mă detestaţi. Dar când voi pleca, veţi simţi cât de mult vă voi lipsi. Plătiţi-mi servitorul.”
 
Am părăsit nedumerit locul – şantierul sau depozitul de gunoi. O muscă (de neînţeles, cum a supravieţuit iernii geroase) s-a aşezat pe mâna mea verde de la placa patinată.
!!! Mergeţi la teatru, până nu-i prea târziu!!!
 
2
Mergând spre casă, la sfârşitul zilei de lucru, după ce ieşisem din sala de repetiţii, între spălător şi scară, am simţit că o femeie de serviciu mă observă. Cenuşie, ca toate femeile de serviciu; aproximativ de vârsta mea, îmi zâmbi amical şi politicos.
 
M-am împiedicat, iar ea, într-o germană cu un uşor accent, îmi spuse: „Vorsicht” şi „Guten Tag”, apoi: „Ach ja”. M-a făcut să mă gândesc la Herta Müller. Dedic această muncă ei, femeii de serviciu.
 
Matthias Langhoff