Cina festivă a lui Don Juan


Sala mare

Don Juan, fiul lui Don Louis
András Hatházi
 
Sganarelle, servitorul lui Don Juan
József Bíró
 
Señora Elvira, soţia lui Don Juan
Emőke Kató
 
Señor Carlos, fostul logodnic al Señorei Elvira
Gábor Viola
 
Señor Alonso, fratele lui Señora Elvira
Ervin Szűcs
 
Don Louise, tatăl lui Don Juan
Csongor Köllő
 
Francisque, un om sărac
Róbert Laczkó Vass
 
Charlotte, ţărancă
Anikó Pethő
 
Dunya, ţărancă
Csilla Varga
 
Juan, ţăran
Balázs Bodolai
 
Statuia comandantului
Gergő Bereczky
 
Domnul Duminică, negustor
Attila Orbán
 
La Ramine, chelner, mercenar şi altele
András Buzási
 
Femeia cu voal/Donna Anna, mai târziu Spirit/Timpul
Éva Imre
 
Tisbea, femeie tânără în trecere
Rita Sigmond
 
Fabio, fost mecanic auto la Fiat
Csaba Marosán
Wolfband: Szabolcs Balla, Renata Burcă, Gábor Viola, Róbert Laczkó Vass, Rita Sigmond, Csaba Marosán
regia, decorul
Matthias Langhoff
 
costumele
Carmencita Brojboiu
 
dramaturgia
Eszter Biró
 
conducerea muzicală
Katalin Incze G.
 
asistent de regie
Balázs Bodolai ,
 
mişcare scenică
Ferenc Sinkó
 
regia tehnică
Yvonne Nagy, Imola Kerezsy
 
asistent
Maxime Contrepois, Diana Dragoş

Data premierei: 06 martie 2013
Data premierei: 6 martie 2013

Durata: 4 ore 20 minute cu o pauză

Interzis spectatorilor sub 14 ani!


Proprietar al drepturilor de punere în scenă pentru Povestea ochiului (Histoire de l'oeil) de Georges Bataille:
© Pauvert, 1967, 1976, departamentul editurii Editions Fayard

După Tirso de Molina, scrisă cât pe-aci de Molière, cu un strop de Mozart şi da Ponte, precum şi Georges Bataille

Versiunea scenică de Matthias Langhoff şi Eszter Biró

Muzica: Katalin Incze G. 
Atelier
 

O ÎNTÂMPLARE VECHE

 
1
Într-o carte uitată în biblioteca mea am citit odată despre o fată care, plimbându-se prin Sevillia, scăldată de un soare de vară, a descoperit o biserică despre care se spune că ar fi fost întemeiată de Don Juan, vestitul seducător. Pe o placă de alamă, era scris că în acel loc, sub poartă, este înmormântat Don Juan, potrivit dorinţei sale. Păcătosul ispăşit a dorit să fie călcat în picioare de toţi oamenii, chiar şi de cei mai mici de statură. Fata a izbucnit într-un hohot de râs, cum nu mai putea sau nu mai vroia să-şi reţină urina, aceasta i s-a scurs pe ambele picioare, curgând ca un pârâu peste piatra de mormânt.
 
Câţiva ani mai târziu, am încercat să găsesc această biserică în Sevillia. Nimeni nu m-a putut ajuta. Nimeni nu ştia nici de mormânt, nici de biserică.
 
Până la urmă, am găsit mormântul şi piatra funerară udată de urină. Dar nu era nici într-o biserică, nici măcar într-un cimitir. Lângă el se afla un şantier sau un depozit de gunoaie, la trei mii patru sute şaizeci şi patru de kilometri est de Sevillia. M-am aplecat, am şters murdăria multor secole de pe placa patinată şi am citit aceste cuvinte: „Nu am vrut să mă credeţi, am vrut să nu speraţi nimic de la mine. N-am vrut să fiu bun, am vrut să mă urâţi, să râdeţi de mine şi să mă detestaţi. Dar când voi pleca, veţi simţi cât de mult vă voi lipsi. Plătiţi-mi servitorul.”
 
Am părăsit nedumerit locul – şantierul sau depozitul de gunoi. O muscă (de neînţeles, cum a supravieţuit iernii geroase) s-a aşezat pe mâna mea verde de la placa patinată.
!!! Mergeţi la teatru, până nu-i prea târziu!!!
 
2
Mergând spre casă, la sfârşitul zilei de lucru, după ce ieşisem din sala de repetiţii, între spălător şi scară, am simţit că o femeie de serviciu mă observă. Cenuşie, ca toate femeile de serviciu; aproximativ de vârsta mea, îmi zâmbi amical şi politicos.
 
M-am împiedicat, iar ea, într-o germană cu un uşor accent, îmi spuse: „Vorsicht” şi „Guten Tag”, apoi: „Ach ja”. M-a făcut să mă gândesc la Herta Müller. Dedic această muncă ei, femeii de serviciu.
 
Matthias Langhoff