Bătrânul trăiește dincolo de Gard. Seamănă oarecum cu ceilalți bătrâni. Uneori se plimbă, scrie, citește, mănâncă… și, din când în când, socializează. Mintea lui nu mai este o bibliotecă ordonată, ci mai degrabă un disc zgâriat: se blochează, repetă, sare peste pasaje, omite, uită. Amintirile lui se destramă, amestecându-se unele cu altele.

Totuși, în adâncul său, sinele cel mai profund încă încearcă să reziste: caută repere, se agață de fragmentele de memorie încă prezente, de motive încăpățânate care sunt încă capabile să țină laolaltă conștiința sa care se dezintegrează.

Aceasta este o stare unică a existenței în prezent, unde uitarea creează situații neașteptate, iar realitatea devine efemeră pe terenul instabil al straturilor de memorie care se suprapun.