Alfred Jarry

Ubu rege

Traducere: Zoltán Jékely

Sala mare
1 oră 50 minute

Tatăl Ubu
Zsolt Bogdán
 
Tatăl Ubu
Áron Dimény
 
Tatăl Ubu
Loránd Farkas
 
Tatăl Ubu
Sándor Keresztes
 
Tatăl Ubu
Ervin Szűcs
 
Tatăl Ubu
Loránd Váta
 
Mama Ubu
Csilla Albert
 
Mama Ubu
Enikő Györgyjakab
 
Mama Ubu
Emőke Kató
 
Mama Ubu
Júlia Laczó
 
Mama Ubu
Tünde Skovrán
 
Mama Ubu
Csilla Varga
 

regia
Alain Timar
 
scenografia
Alain Timar
 
regia tehnică
Imola Kerezsy
 
regia tehnică
Zsolt Györffy
 

Data premierei: 02 decembrie 2011
Data premierei: 2 decembrie 2011
Durata spectacolului: 1 oră 50 minute
Interzis tinerilor sub 14 ani!

Fragmente din dosarul de presă


De la o glumă a unor liceeni, Ubu rege a devenit, prin stilul disciplinat al lui Alfred Jarry, o operă monstruasă si legendară, din mai multe puncte de vedere. Mai întâi: cine nu cunoaşte cuplul Ubu? Aventura lor hilară şi celebră a trecut în posteritate...chiar şi în limbajul francez curent, cuvântul ubuesque desemnează un personaj comic prin cruditate şi laşitate.
Mai apoi prin numărul personajelor: printre cele peste douăzeci de personaje se numără orăşeni, fermieri, nobili, curteni, nu mai puţin de două armate, un urs şi fantome! Incredibila bogăţie de idei, tonul sincer la nivelul fondului şi formei, depăşirea continuă a limitelor raţionalităţii sunt dovezi clare ale talentului suprarealist.
Câtă plăcere oferă analiza unui text care emană revoltă şi nesupunere dusă la extremă!
Ubu rege denunţă în mod evident sistemele politice caracterizate prin nebunie şi absurditate în lupta pentru putere. Îi ridiculizează de asemenea pe dictatorii puternici sau pe despoţii ambiţioşi, gata să facă orice pentru a-şi atinge scopurile. Dar mai mult decât atât, face o analiză dură, însă lucidă a comportamentelor umane, totul într-o izbucnire de râs impertinent şi eliberator.
Înjurăturile Tatălui Ubu (merdre, cornegidouille) răsună pe tot pământul, lansând o provocare universală pentru prostie si aroganţă, aviditate fără scrupule, josnicie, lipsă de caracter, laşitate în faţa morţii a bieţilor fraţi, după cum scrie Albert Cohen.
Să râdem de slăbiciunea oamenilor, dar să privim în acelaşi timp în oglindă: găsim în noi o parte din Tatăl Ubu şi Mama Ubu, atât bunătate cât şi răutate, umbră şi lumină, putere şi slăbiciune, servitor şi stăpân, masculin şi feminin, erou şi trădător, sfânt şi criminal. Ne asemănăm cu aceste personaje: să râdem deci din toată inima de noi înşine, să râdem cu lacrimi.
În acest context derizoriu, autoironia şi cruzimea subtilă cu care actorii interpretează personajele confirmă zicala haina îl face pe om, altfel spus, costumul dă viaţă personajului. Fiecare actor se poate regăsi în pielea celui bun sau celui rău, a învingătorului sau învinsului, în funcţie de situaţia comică sau de poveste. Efortul fizic, energia vitală, un fel de voracitate organică pulsează în ritmul spectacolului. Folosesc aici cu bună ştiinţă cuvântul spectacol, pentru că el conţine inventivitate şi nebunie creatoare, în care sper să plonjez, chiar trecând cu entuziasm dincolo de limitele teatrului.
Să privim cum actorii intră în scenă… regii Ubu mătură tot: distrug cu bucurie şi denunţă furioşi totul, pentru a recuceri publicul. Au regăsit naivitatea, insolenţa şi încântarea copilăriei, aşa cum au făcut Miró sau Picasso spre sfârşitul vieţii lor.
Mă gândesc de asemenea la Paul Klee şi la Jean Rouch. Primul pentru sculpturile sale: mici figurine naive, în culori vii, realizate din bucăţi de lemn, din capete de sfori şi cârpe, unele fiind cu siguranţă surse de inspiraţie pentru universul plastic. Al doilea, cineast, etnograf şi spectator de comedie. Revăd filmul lui documentar fascinant, filmat în Ghana: Stăpânii nebuni (1954) despre cultul haouka, despre angajamentul extrem al participanţilor şi violenţa specifică acestor dansuri de posesie. Regii noştri Ubu trebuie să poarte în ei acest ritual de ispăşire pentru necazurile lumii, pentru cruzimea omului şi să reflecte civilizaţia noastră. Cu siguranţă, teatrul occidental are multe de învăţat de la aceste ritualuri animiste, ancestrale, specifice continentului african.
În concluzie şi ca reacţie pentru logica raţională a lui Descartes şi a faimoasei lui replici Gândesc, deci exist, acest Ubu rege ar putea să se plaseze sub semnul gândului cabalistic: Citesc, interpretez, critic, mă opun, ascult, scriu, pun întrebări, răspund, citez, râd, povestesc, numesc, discut, interpelez, mă rog, învăţ, dau lecţii, trăiesc… deci sunt.

(Alain Timar)