Într-un performance în care cuvântul e puţin, iar bricolajul audio-vizual nu ajută la coerenţa unei lecturi semiotice, Hormon... înţelege atât producţia cât şi receptarea unui act performativ drept forme simple şi suficiente de petrecere a timpului; între timpul vieţii şi un timp al artei nu (mai) există vreo ierarhizare. Conflictul, precum şi atingerea unor puncte culminante, de tensiune, par să se fi petrecut deja, poate chiar înainte de intrarea în sala de "spectacol"; intenţionalitatea artistică îşi provoacă, astfel, cu destindere, o implozie.
Propunerea de la Teatrul Maghiar rămâne o provocare în faţa nevoii de a fi satisfăcuţi în permanenţă de un stimul (mental) care să ne livreze sensuri de decriptat, în urma cărora, eventual să ne felicităm că am înţeles mai mult decât ne-a fost arătat. De această dată, gratificarea nu va fi, însă, imediată.
Ana Tecar: Pulverizările unui climax deja întâmplat - Hormon - 5 încercări de a ne petrece timpul împreună, Liternet.ro, 29 iunie 2017
Fireşte, este pe mai departe vorba despre un teatru de nişă, experimental, însă care abordează, la fel cum a făcut-o şi # cântec de lebădă, o temă de acută actualitate. Rămasă astfel de la “absurzi” încoace. Aceea a comunicării inter-umane. A felului în care ne petrecem timpul ce ni s-a dat pentru a ne privi, a ne cunoaşte, a ne înţelege unii pe alţii. Indiferent de limba pe care o vorbim, de ocupaţii, de aspiraţii. Poate tocmai de aceea prima secvenţă din cele cinci din care este compus performance-ul se joacă în trei limbi - engleză, română, maghiară. Comunicăm, ne receptăm, ne percepem, ne suportăm, ne acceptăm, ne înţelegem unii pe alţii?
Mircea Morariu: Consecvent experimentului. Premiere la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, Adevărul, 8 iunie 2017
Nu e minunat să asculţi cu cineva muzică? Să te uiţi la televizor? Firescul, normalitatea nu au nevoie de expertiză medicală. (…) Împreună suntem în căutarea şi provocarea hormonilor bucuriei. Împreună ne ferim de metronomul timpului, de virtuale agresiuni venite din afara noastră, una din „încercări" e cu sacul de box pendulând printre interpreţi, dar şi atunci când apar hormonii ca reacţie la frică sau stres. „Ce este omul dacă nu un ghem de relaţii?" se întreba retoric Antoine de Saint-Exupéry subliniind importanţa acestor relaţii.
Adrian Țion: „Împreună” la Teatrul Maghiar, Ziar de Cluj, 9 ianuarie 2018
Data premierei: 06 mai 2017
Hormonul este o moleculă ce acţionează ca transmiţător chimic. Un curier maratonist care duce mesajul de la o celulă nervoasă la alta, respectiv către celulele musculare şi celulele glandulare. După predarea mesajului, el se descompune în interiorul celulelor sau este eliminat din organism.
Hormon este o încercare de a reuni actori şi spectatori prin intermediul unei combinaţii între instalaţie, muzică şi mişcare. Un flux degajat şi relaxat despre formarea unui grup, totodată un timp primit în dar în care spectatorul poate reflecta la existența împreună sau la singurătate. Ca fiinţe ce convieţuiesc într-un spaţiu comun pe o anumită perioadă de timp, ne exersăm capacitatea de a observa şi de a ne asculta unii pe alţii. Ascultăm conversaţiile altora, observăm corpuri aflate în interacţiune sau în intimitatea lor, privim cum oamenii încearcă să formeze o comunitate în care să ne implice şi pe noi, spectatorii.
Caiet de sală
