Într-o comedia atroce, cu nuanțe suprarealiste ca autorul lor, de multe ori râsul nu e decât arma defensivă supremă. Dar un moment ca acela al măștilor zoomorfe ne reamintește de efectul magic, miraculos-transformator al măștii: o tăcere tensionată, întreruptă de câteva stinghere nechezături mânzești. Momentul trebuia să potopească de ilaritate. În schimb, te pune pe gânduri. Ne e ăsta semnul unui spectacol bun - să te pună pe gânduri?

Horatiu Damian: Otrava, Agerkult, 24 martie 2014

Receptarea unei opere depinde de personalitatea noastră, de starea de spirit pe care o avem. Putem hotărî că nu ne place pentru că actorii ţipă tot timpul, muzica este prea tare, din tavan picură sânge, actorii poartă măşti de animale, în timp ce Imola Kézdi – fetiţa de treizeci şi doi de ani – joacă, cea mai mare parte a spectacolului, un cap fără trup. Ne-ar putea deranja şi scenele de sexualitate brutală. Dar toate acestea pot avea şi efectul contrar: conştientizarea faptului că vedem o producţie scenică cu un mesaj critic la adresa societăţii, care atrage atenţia asupra faptului că în spaţiul est-european, balcanic, societatea democratică e doar o vorbă în vânt. Nu putem transforma sau schimba puterea politică sau dacă reuşim acest lucru consecinţele sunt foarte serioase. Spectacolul face referire şi la conflictul din Ucraina, astfel mesajul său devine extrem de actual şi de tulburător. Această complexă producţie are însă şi secvenţe lirice foarte frumoase, care aplanează tensiunea, cum ar fi dialogul dintre cap şi trup, un text împrumutat de la Polanski.

Melinda Varga: Abszurd dráma politikai üzenettel [Dramă absurdă cu mesaj politic], Irodalmi Jelen, 24 martie 2014

András Urbán explorează pe scena sălii Studio din Cluj problematica aplicării violente a puterii, gesturile acesteia, care exclud şi degradează individul. Regizorul nu caută răspunsuri. Jucându-se cu elementele absurde şi suprareale ale dramei, el se pronunţă ferm împotriva sistemelor ierarhice. (…) Poate că această lume cândva i-a aparţinut lui Alexandr Vvedenski, dar «aici şi acum» se poate afirma că este «şi al meu». (…) Rolul de victimă al bonei Sonia Ostrova (Imola Kézdi) nu se termină cu moartea personajului. Capul ei tăiat revine la viaţă autonomă, iar corpul îi este înlocuit cu altul (Éva Imre). O astfel de stilizare nu permite prezentarea credibilă a morţii, şi cu toate acestea acceptăm această stilizare, fiindcă stabileşte un spaţiu dublu în care întâlnirea cu moartea devine reală, şi ne încurajează să ne privim pe noi înşine dintr-o poziţie asemănătoare. Trupul are în sfârşit dreptul la cuvânt şi ne poate adresa întrebările sale.

Réka Szabó: Testestől, fejestől [Cu trup şi cap], Erdélyi Riport, 11 aprilie 2014

Materia dramatică divergentă este dublată, dacă vreţi, de regizorul András Urbán cu noi planuri de semnificaţie. Teatrul avantgardist, grotesc şi experimental este completat cu conţinuturi contemporane: putem urmări un teatru politic, acţionalist, în care personajele apucă nişte microfoane şi protestează zbierând zgomotos împotriva exagerărilor care deformează personalitatea umană în orice dictatură. 
În alte momente auzim sloganuri de protest împotriva aservirii, împotriva subjugării psihice şi fizice a femeii, şi în cazul acesta în scene pline de acţiune, ca şi în producţia lui Urbán realizată la Subotica sub titlul Mireasa spaniolă, în care ale omului. Se desfăşoară scene compuse pe ritmul sălbatic al muzicii rock şi pe o coregrafie cadenţată, viguroasă, scene pline de dinamism, vitalitate, emoţii ispititoare şi elemente de efect violente.

Dezső Kovács: Vidám horror [Horror vesel], art7.hu, 3 iunie 2015

În teatrul lui Urbán, actorii nu joacă niciodată roluri dramatice în sens tradiţional. Regizorul nu cere de la actori să schiţeze personalităţi (acest lucru nici nu s-ar putea imagina în cazul piesei lui Vvedenski), ci să exprime caracteristici mai generale cu ajutorul unor repere pronunţate, roluri umane şi sociale într-un sens mai larg. (Motiv pentru care, în cazul acestor spectacole, soluţiile demonstrative şi comunicarea mai directă cu spectatorii sunt lucruri obişnuite.) (…) 
Interpretarea specifică lui Urbán se manifestă nu numai în «expunerea» situaţiei teatrale, sau în «deschiderea» textului literar pentru a integra în el texte preluate din alte opere – procedeu însoţit şi de schimbări în distribuţie, de contragerea unor roluri –, ea este foarte vizibilă şi în imaginile scenice cu ajutorul cărora evocă episoadele Crăciunului la familia Ivanov. (…) 
Universul autoritar prezentat în Brad de Crăciun la familia Ivanov, stupiditatea ipocrită şi cruzimea ascunsă a acestui univers este confruntat cu o ferocitate de altă natură, care se autodefineşte ca fiind revoluţionară – însă şi ea stârneşte spiritul distrugerii, în mod similar cu funcţionarea societăţii existente.

Kristóf Biró: A pusztulás mechanizmusai [Mecanismele decăderii], Ellenfény, 2015 / 4.