Data premierei: 19 septembrie 2004
Regatul Patologiei este în pericol, deoarece prinţesa isterică, Supertonia, nu vrea să se mărite, ducându-şi tatăl-rege în culmea disperării. În faţa uşii aşteaptă un şir de pretendenţi, dar prinţesa rămâne de neclintit, nici măcar Doctorul Plagium nu o poate vindeca de isterie. Părerea unui alt doctor, pe nume Placebo este că leacul pentru boala fetei este un anume tort fermecat, albastru, care se află în Pădurea Albastră. Drumul spre pădure însă este periculos şi plin de peripeţii. Trebuie traversat Ţinutul Grăsanilor, trebuie salvat din mâinile familiei de geniu dragonul cu şapte capete, Draculina, şi Ţara Ursuzilor trebuie eliberată de sub dictatura lui Şandokhan. Cine va avea curajul să treacă prin toate aceste încercări? Doar cel care o iubeşte cu adevărat pe prinţesa Supertonia: prinţul Belcanto. Pe drum el va fi acompaniat de prietenul Vibrato, şi de Heureka, poştăriţa grăsanilor, care li s-a alăturat pe parcurs. Cu toate că Afect şi Efect, cei doi grofi arivişti fac tot posibilul ca Belcanto să nu reuşească, cu ajutorul misteriosului Om cu glugă el va ajunge în Pădurea Albastră şi se va întoarce în Patologia cu tortul magic.
O poveste presărată cu cîntece melodioase, care împreună cu scenografia şi costumele de basm fac ca acest spectacol să fie o experienţă de neuitat atât pentru copii cât şi pentru adulţi.
Data premierei: 19 septembrie, 2004
Durata spectacolului: 2 ore