J. B. Molière, celebru dramaturg și autor
András Csíky
Modeleine Béjárt, actriță
Júlia Borbáth
Armande Béjárt Moliére, actriță
Zsuzsa Gajzágó
Mariette Rivaille, actriță
Andrea Spolarics
Charles Varlet de Lagrange, poreclit „Registrul”
Lehel Salat
Zacharie Moirron, celebru june prim
Rémusz Szikszai
Philibert du Croisy, actor
Miklós Bács
Jean-Jaques Bouton, mucarnic în teatru și valetul lui Molière
Dezső Nagy
Ludovic cel Mare, regele Franței
József Bíró
Marchizul d’Orsigny, spadasin, poreclit „Chiorule, fă-ți rugăciunea”
Róbert Kardos M.
Marchizul de Charron, arhiepiscopul orașului Paris
Ferenc Boér
Marchizul de Lessac, jucător de cărți
Gábor Dehel
Cizmarul cel drept, bufonul regelui
Zsolt Bogdán
Șarlatanul cu clavecinul
Miklós Jancsó
Necunoscuta cu mască
Tekla Tordai
Părintele Bartalomeu, predicator ambulant
András Hatházi
Fratele putere
István Bogdán/ András Zsolt Bandi
Fratele devotament
Loránd Madarász
Renée, foarte bătrâna dădacă a lui Molière
Éva Katona
Sufleurul
Ferenc Ille
Membrii Cabalei Sfintei scripturi, curteni, mușchetari
Erzsébet Fülöp, Lóránd András, Zsolt Bülönyi, Áron Dimény, László Gábor, Ilona Járó, Andrea Kali, Melinda Kántor, Attila Keresztes, Levente Kocsárdi, Júlia Laczó, Gabriella Lázár, Attila Orbán, Kata Palocsay, Jenő Szabó, Tünde Tóth
regia
Gábor Tompa
dramaturgia
András Visky
decorul și costumele
Judit Dobre-Kóthay
maestru de scrimă
Péter Habala
coloana sonoră
Gábor Tompa
muzica cu claxon
G. Katalin incze
regia tehnică
Rózsa Lovász
sufleur
Katalin Köllő
Data premierei: 03 februarie 1995
La apogeul carierei sale, scriitorul și actorul Molière se bucură de un mare succes la teatrul Palais Royal și de simpatia și prietenia Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. Momentele de fericire ale întregii trupe sunt umbrite de un eveniment consemnat de către cronicarul teatrului, actorul La Grange cu o cruce neagră în jurnalul său: domnul Molière intenționează s-o ia de nevastă pe tânăra actriță Armande Bèjart, despre care nu știe că nu e sora cea mică, ci fiica lui Madelaine Bèjart, prietenă de o viață a lui Molière, și în consecință chiar propriul lui copil.
La curtea regală clericii, în frunte cu arhiepiscopul Charron, țes intrigi ticăloase împotriva lui Molière numindu-l drept Anticrist pentru piesa lui Tartuffe. Geniul regal va fi influențat cu atât mai mult cu cât, fiind înconjurat de curteni lingăi și fățarnici, și de misteriosul său Cizmar cel Drept, își dă seama că puterea lui absolută nu este posibilă fără sprijinul bisericii și a nobilimii. Dar mai întâi pentru a-și etala autoritatea, regele permite reprezentația cu Tartuffe la Palais Royal.
(…)
Acuzat de incest, Molière cade definitiv din grațiile regelui. Părăsit și de Armande, amenințat de mușchetarii care au dat buzna prin teatru, Molière își alege totuși singur sfârșitul, murind pe scenă, în timpul ultimului său spectacol.