Premisa regizorală a fost transferul în imaginea filmată a acestui material teatral într-o formulă artvideo. Nu dezbatem aici cât mai e teatru și cât nu e. Miza realizatorilor a fost să încheie un produs valid estetic, adaptat condițiilor de pandemie. Și au făcut-o lăudabil. La modul metaforic, au sărit și ei într-o piscină goală, dar au gândit bine cum s-o facă și nu și-au frânt oasele. Radu Nica a știut exact ce vrea, a coordonat ansamblul, a ghidat actorii pe poteci neumblate, i-a îndemnat să joace cu distanțare brechtiană. Viziunea lui mizează pe adăugarea straturilor video și sonor celui dramaturgic, într-un colaj de frame-uri înregistrate acasă la actori, prelucrate de Andu Dumitrescu și de Vlaicu Golcea, asamblate într-o operă de tip instalație video.
Oltița Cîntec: Pool (No water) sau cum să sari într-o piscină goală fără să-ți frângi oasele, suplimentuldecultura.ro, 22 iunie 2020
Se regăsesc monologuri puternice, rostite frumos, cum ar fi scena de deschidere retroiluminată a lui Kali Andrea, timbrul vocii ei străbătând dincolo de orice am vedea pe ecran. Însă, la fel de puternic este și jocul lui Csilla Varga, când descrie moartea lui Sally sau duo-ul ei matinal cu pisica în bucătărie. De asemenea, un puternic efect are - atât din punctul de vedere al textului, cât şi al interpretării - scena lui Csaba Marosán în care îşi descrie trăirile interioare în timp ce se afla la o înmormântare. De multe ori, elementele vizuale, imaginile şi jocul actoricesc se potenţează reciproc. Scena în care, îmbrăcată într-un costum de baie, Kinga Ötvös apare din întunericul albăstrui și vibrant pentru a șopti în cameră descrierea a ceea ce se desfășoară în piscină în fața ochilor lor este foarte impresionantă. Sau momentul în care András Buzási vorbeşte despre oboseala îngrijitorului stând sprijinit de tocul uşii, pe fundalul coridorului iluminat în verde.
Anna Magda Fehér: Defecte cu efecte, szinhaz.net, 22 iunie 2020
Singura pretenție a proiectului este că, degeaba ar interveni o traumă, o fractură, sau situaţia epidemiologică din prezent, arta şi-a pierdut funcția pe care o deținea cândva, și anume de a arăta calea cea dreaptă și de a stabili valori. Desigur, știam acest lucru deja, estetica trash reafirmă din nou această situaţie, și este important faptul că acest material de excepţie a fost adus în cele din urmă sub umbrela creativă a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Poate fi un performance de tip film-teatral sau o oportunitate suplimentară pentru ca teatrul să fie prezent în spațiul online, incluzând și amestecând multe stiluri, de la conceptualism la artă pop.
Gergely Fritz: „Mă bucur că nu mai există artă”, jatekter.ro, 30 iunie 2020
Pînă la urmă, POOL (no water) este o dramă a adecvării şi inadecvării, o poveste despre dimensiunea intimă a corporalităţii, despre ce poate fi privit şi ce trebuie să rămînă privat. Apoi, în forma de acum, mai e şi despre relaţia dintre prezenţă şi absenţă, despre claustrări domestice şi accesul la rizomul globalizat de dincolo de camera web sau linkul de sub mouse.
Horea Avram: Corpul ca imagine şi spectacolul virtual, observatorcultural.ro, 19 iunie 2020
Poate că n-ar fi rău ca performance-ul cinematografic propus de Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea să stârnească dezbateri cu privire la soluțiile pe care le au la îndemână acum oamenii de teatru: când și cum ne putem apropria de publicul spectator, ce soluții există.
Nona Rapotan: Pool (no water) – un performance la granița dintre film și teatru, bookhub.ro, 11 iunie 2020
O altă discuție fertilă e creată de spațiile private din care ne vorbesc actorii. E atât de multă intimitate în aceste „scene” personale, încât se naște impresia că pătrunzi nu doar într-un univers material, fizic, ci mult mai departe, în chiar interioarele mobilate cu stări, emoții, speranțe și spaime ale personajelor. „Spectacolul” poate fi citit și ca un amplu colaj de intimități, care, alăturându-se, se relevă ca fiind capitole distincte ale unei povești ce ne privește pe toți cei care, într-o formă sau alta, întreținem vreo legătură cu arta.
Călin Ciobotari: Filmul lui Radu Nica. Impresii, emoții, senzorialități…, 7iasi.ro, 11 iunie 2020
Teatrul online este în prezent doar un experiment şi nu s-au stabilit regulile clare ale acestui tip de teatru. De-abia au început să apară proiecte de teatru online, cum e şi acesta, din ce în ce mai curajoase. Iniţial, actorii s-au filmat, teatrele fiind închise, din nevoia de a „juca”, mai apoi au fost difuzate spectacole de teatru în regim livestream în toată lumea şi peste tot în ţară sau mici proiecte recitative cu actorii sau bazare pe improvizaţie, iar mai apoi au început să apară spectacole create special pentru mediul de distribuire online, dintre care cele mai notabile sunt, cel puţin până în prezent, cele create la Cluj.
Dana Țabrea: Teatrul online, ziaruldeiasi.ro, 15 iunie 2020
Propunerea regizorului Radu Nica este o instalație video a textului contemporan „Pool (No Water)” semnat de dramaturgul britanic Mark Ravenhill, produsă de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Deși o piesă de profunzime, semi-filozofică, opțiunea regizorului a fost inspirată din realitatea claustrofobică pe care artiștii au parcurs-o în ultimele luni. (...) De fapt, instalația video a lui Radu Nica reprezintă o ars poetica. Un experiment artistic despre frământările lucide și halucinante ale creatorului.
Elene Coman: Pool (No water) – o instalație video despre condiția artistului, amfiteatru.ro, 17 iunie 2020
