Racine

Phaedra


Sala mare
RO
16
1h 40'

TESEU
Norbert-László Moșu
 
FEDRA
Gyöngyvér Vajda
 
HIPPOLIT
Zénó Faragó
 
ARICIE
Boróka Bartha
 
OINONE
Annamária Máthé
 
ENONA
Gábor Kolozsi Borsos
 
ISMENE/PANOPE
Mária Boros/Boglár Tamás
 
KYPRIS
Míra Szilágyi

regia
István Albu
 
costumele
Erika Márton
 
dramaturgia
Csongor Czegő
 
decorul
Tibor Tenkei
 
muzica
Magor Bocsárdi


Ce se întâmplă atunci când sentimentele ne sunt descoperite? Ce se întâmplă dacă, chiar dacă astfel devenim vulnerabil, alegem să mărturisim ce ne tulbură inima? Cel mai adesea, poate, ne este teamă să facem asta. Suntem educați să ne fie teamă de fragilitate, de încălcarea lucrurilor interzise, deși toate acestea fac parte din condiția firească a omului.

Fedra este femeia lui Teseu. Nevasta unuia dintre cei mari eroi ai mitologiei grecești. Femeie. Adică soție, ființă care poate avea sentimente într-un univers în care cel mai adesea fetele sunt răpite, luate în călătorii pe diverse insule. După ce flacăra dorinței s-a stins, sunt lăsate singure între zidurile reci al unui palat regal. Într-un final, amintirea iubirii sclipește doar în ochii fiilor, viitorii eroi; băieți care nu și-au câștigat încă un renume, dar în inimile cărora este sădită drept model viața tatălui plină de aventuri și de fapte vitejești.

Aparent această lume este calmă și echilibrată. Bărbații curajoși curăță pământurile sălbatice de monștri, iar în port sunt așteptați de soțiile credincioase. Fedra, la fel ca toți ceilalți, iubește. Dar nu pe soțul său, Teseu, îl iubește, nu pe eroul care a răpit-o de peste șapte mări. Ea poartă în inimă chipul unui alt bărbat.