---

Versiunea scenică de Gábor Tompa şi András Visky 

Se pare că astăzi luptele politice arhicunoscute din operele lui I. L. Caragiale nu se mai termină cu tradiționalul ”pupat Piața Independenței”. Adversarii tind spre discreditarea și nimicirea celuilalt și vârtejul puterii îi absoarbe într-atât încât sunt ca împărații romani care au luat pe bune că ei sunt descendenții zeilor și deci și-au revendicat și au înhățat puterea și privilegiile. În ziua de azi partidele politice nu cred că a rămâne fideli programului lor ar fi o virtute – şi preiau, fără scrupule, lozincile celor mai înverşunaţi duşmani, dacă aceasta este singura modalitate de a acapara puterea. Legile și constituția au devenit în mâna lor jucării pe care le pot schimba din clipă-n clipă, fiind convinși că sunt deasupra acestora.
La 23 de ani după schimbarea din 89 se întețesc întrebările la care degeaba am căutat răspuns, și în lipsa cărora probabil că ”scăpăm” și de ultima noastră șansă în ce privește rezolvarea problemelor noastre existențiale. Dacă evenimentele trecutului apropiat și a celor care au avut un rol în el nu devin total transparente, atunci putem considera ”schimbarea de regim” un fel de rebeliune de pe strada lui Conu Leonida, adică o piesă regizată de putere care demonstrează de fapt că nu va fi niciodată revoluție adevărată.
Cui i-e frică şi astăzi de I. L. Caragiale, profetul teatral care privind stupefiat evenimentele de azi, şi-ar cumpăra din nou un bilet numai “DUS” spre Berlin?
Este oare Caragiale depăşit?
Gábor Tompa