---

„Am ales Müller, pentru că Titus al lui Shakespeare este fantastic şi hollywoodian, în timp ce piesa lui Müller e intimă, familială, concentrată pe actori, deci pe teatru. Müller are o viziune contemporană asupra întâmplărilor şi îl situează pe spectator într-un raport conflictual faţă de viziunea shakespeareană. Ne aflăm într-o arenă de gladiatori, scenografia e redusă la minimum, doar lumini şi mişcarea actorilor: restul e Titus, o delirantă escaladare a asasinatelor, taţi care-şi ucid fiii, fii mâncaţi de mame... totul marcat de sângele care inundă treptat scena, ca într-un coşmar expresionist. Dacă la Shakespeare Titus e o poveste de familie, la Müller aceasta devine universală. Morala? Că de atunci şi până acum nimic nu s-a schimbat: a ucide pe alţii constituie o istorie perfectă, care îi învăluie pe toţi, victime şi vinovaţi, actori şi spectatori; am urmărit într-adevăr să creez o fuziune între actori şi spectatori. Cel puţin teatrul ne oferă o speranţă: conştientizarea, avertismentul asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla.”
(Alexandru Darie)