Spectacolul pune în valoare calitățile vocale uimitoare ale actorilor. O voce puternic expresivă, profund patetică, are Farkas Loránd în rolul îndureratului tată al Ginei, generalul Vitay. De la emiterea unor subțirimi vocale sau stridențe, îngroșate treptat în volum dramatic, Kozma Veronika poate transmite o gamă variată de trăiri emoționale, specifice unei fete năzuroase cum este Vitay Georgiana, adusă pe drumul cel drept mai mult prin atacul injustiției vieții asupra sensibilității ei decât prin educația rigidă impusă de mediul reformat, sever, din instituție. Tőtszegi Zsuzsa, Román Eszter și Daradics Hannah (colegele de clasă ale Ginei) se remarcă printru-un joc alert, integrat în grupul de eleve, dar reușind să contureze trăsături temperamentale diferite, după cerință.

Adrian Țion: Odă omeniei – Abigél, liternet.ro, decembrie 2025

Abigél este un spectacol pe cât de reușit, pe atât de savuros din punct de vedere muzical. O lecție despre cum să faci artă într-o perioadă când austeritatea este dictatorul suprem. O trupă care joacă și cântă la un nivel greu de depășit, ceea ce mă face să cred că numărul reprezentațiilor în timp va crește simțitor. O pagină de istorie povestită pe înțelesul tuturor.

Nona Rapotan: Abigél –forța comunității și câteva miracole, bookhub.ro, 16 decembrie 2025

Asistăm la un musical de proporții, o feerie retro perenă, cu o mulțime de actori, dar și elevi de liceu, plus membrii Corului Maghiar de Copii din Cluj. Coregrafia imaginată de Jakab Melinda înseamnă mișcare explozivă, schimbări fulgurante de ritm, dar și propuneri conotative. Se cântă și se dansează în același timp, cu dezinvoltură calibrată, fără sincope de ritm. Rămâi uimit de vocile impecabile ale tuturor. Omogenitate, sincronizare, prevalând un vizual de o cromatică surprinzătoare. Lumea institutului Matula e disciplinată și religioasă. Directorul școlii e interpretat de inegalabilul Bogdán Zsolt – incredibil cum schimbă registrele, fără stridențe, cu propuneri credibile! Joacă impecabil Kozma Veronika, Román Eszter, Tőtszegi Zsuzsa, Farkas Loránd. Regizoarea a elaborat o osmoză inconfundabilă într-un spectacol de o mare putere dramatică.

Alexandru Jurcan: Szabó Magda și Thornton Wilder, Tribuna • Nr. 564 • 1-15 martie 2026

În centrul montării se află jocul Veronikăi Kozma, care construiește un personaj complex și nuanțat. Georgina trece credibil de la nesiguranță și revoltă la o forță interioară care o face capabilă să-și susțină colegele în momentele de cumpănă. Cameleonismul actriței face ca această transformare să fie organică și emoționantă. În contrapunct, Tőtszegi Zsuzsa, în rolul optimistei Piroska Torma, aduce o energie luminoasă, introducând mișcări comice și un umor discret care fac mai suportabil contextul tragic al războiului. Nu este, până la urmă, râsul o formă de rezistență?

Un alt merit major al spectacolului este ritmul. Deși durează aproximativ două ore și patruzeci și cinci de minute, Abigél nu devine niciodată greoi. Dansurile, mișcarea scenică bine articulată și dinamica permanentă a ansamblurilor mențin atenția publicului vie, făcând ca timpul să curgă firesc. Fiecare moment pare să împingă povestea înainte, fără stagnări inutile. Câte producții reușesc astăzi să îmbine durata cu tensiunea constantă?

Titlul spectacolului capătă sens deplin în raport cu unul dintre cele mai importante simboluri ale poveștii: Abigél este statuia din curtea internatului. Pentru eleve, ea devine un reper misterios, un loc în care pot lăsa mesaje și speranțe, un simbol al ajutorului anonim și al solidarității ascunse. Abigél nu acționează direct, dar „vede” și „aude” totul, reprezentând ideea că, chiar și într-un sistem rigid și într-o lume dominată de frică, există forme tăcute de sprijin și rezistență. Nu este aceasta imaginea unei speranțe care nu strigă, dar care salvează?

În final, Abigél se impune ca un spectacol despre maturizare forțată, despre prietenie și despre puterea comunității în vremuri de criză. Fără a cădea în patetism, musicalul reușește să transmită un mesaj limpede și actual: chiar și atunci când uniforma pare să uniformizeze totul, curajul rămâne o alegere personală. Iar după ce cortina cade, rămâne întrebarea esențială: dacă speranța a putut prinde formă într-o statuie din curtea unui internat bântuit de război, ce ne împiedică să o recunoaștem și noi în propriile noastre vieți?

Anca Șugar: Abigél în bătălia pentru speranță, Tribuna • Nr. 561 • 16-31 ianuarie 2026

În timpul anilor tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, o tânără fată pășește într-o lume nouă: Georgina Vitay este trimisă brusc de tatăl ei la școala de fete Matula, unde o așteaptă reguli stricte și nenumărate întrebări. De ce trebuie să fie despărțită de cei dragi? în cine poate avea încredere într-o epocă în care fiecare secret poate salva o viată? Speranța este întruchipată de un ajutor invizibil: Abigél, misterioasa statuie de piatră la care elevele pot apela întotdeauna pentru a primi încurajare.

Magda Szabo spune despre roman: „Am scris în Abigél tot ce ar fi trebuit să fac ca martor și contemporan, dar nu am putut fi mai mult decât o spectatoare plină de remușcări".

Pentru Gina, rebelă și veselă, Matula pare inițial o închisoare. Dar, prin încercările și greutățile prin care trece, adevărata fată a scolii i se dezvăluie încet. Prietenii, secretele, solidaritatea și sprijinul lui Abigé l dovedesc că comunitatea pe care o respinsese inițial devine de fapt un refugiu și un nou cămin. Aici ea învață ceînseamnă să-și asume responsabilitatea, să ia apărarea altora - și că eroismul constă uneoriîn tăcere și perseverență.

Povestea școlii de fete Matula, a Georginei Vitay și a tovarășelor sale prinde viață într-un musical de amploare regizat de Enikő Eszenyi, aruncând o nouă lumină asupra prieteniei, curajului și misterioasei ajutoare care este Abigél.

---

Caiet de sală