Trei sunt personajele cheie în acest spectacol – regele și regina, un duo însoțit în permanență de narator. În realitate, singurele care traversează epocile și rămân martorele cele mai fidele ale tragediei – de această dată deloc tăcute, dimpotrivă foarte vocale și gata să se implice în schimbarea cursului evenimentelor – sunt bocitoarele.

Zsolt Bogdán și Csilla Albert dau viață cuplului de împărați bizantini Iustinian și Iustina, sfârșind prin a întruchipa cuplul Ceaușeștilor. András Demeter este, rând pe rând, coordonator spectacol, maestru de ceremonii și politician. Jonglează perfect cu rolurile, astfel încât translația de la un plan al narațiunii la altul se face de la sine, fără prea mari probleme de judecată pentru spectatori. Aceștia nu se încurcă în personaje, nu pierd firul acțiunii și reușesc să țină pasul cu succesiunea de evenimente, chiar dacă spectacolul nu trenează absolut deloc. Tranzițiile se fac și cu ajutorul momentelor de cor, excelent realizate, în care mai toți actorii cântă (țineți cont de faptul că distribuția spectacolului numără nu mai puțin de 21 de actori, dacă am numărat eu bine!). Róbert Laczkó Vass este papă, preot și istoric și în toate cele trei ipostaze dă voce cât se poate de autentică personajului. Nicio mirare, l-am văzut cântând în spectacolele Operei Maghiare, are o voce lucrată și pe care reușește să o pună excelent în valoare, dar și în slujba spectacolului, deopotrivă.

Nona Rapotan: Despre pervertirea puterii sau cât de mult corupe nevoia de putere, bookhub.ro, 30 decembrie 2024

Deprins să dea coloratură persiflantă personajului, Bogdán Zsolt face din Iustinian un caraghios șiret, dur, neîndurător cu trădătorii pentru a-și consolida puterea. Un tiran ca oricare altul înconjurat de slugarnici. Albert Csilla întruchipează în Iustina ambiția și fățărnicia unei parvenite avide de putere. Profil tocmai potrivit să contureze un alt cuplu, din altă perioadă istorică, din România sfârșitului secol XX. Și dramaturgul / regizorul are cinismul de a aduce cuplul detestat la simulacrul de proces, când Ceaușeștii au fost condamnați la moarte. E momentul în care ficțiunea se îmbină cu adevărul istoric. Odios moment totuși, tras în umor negru, prea acid, de prost gust, ca și "gluma" sinistră realizată de un post de televiziune din Franța în zilele revoluției române, când Ceaușescu se ridică din poziția împușcat pentru a transmite gâlgâit noi ordine. Spectacolul abundă în efecte ce se vor rizibile, dar poartă în ele gravitatea autenticității. De aceea, Pornokrácia / Pornocrația lui Szabó K. István e o parodiere a istoriei la care se râde puțin.

Adrian Țion: Istoria în straie parodice - Pornokrácia / Pornocrație, liternet.ro, decembrie 2024

Mesajul Pornocrației este pe cât de limpede, pe atât de dificil de asumat la nivel colectiv și individual: Abuzul de putere este întotdeauna obscen, iar desemnarea unui țap ispășitor și uciderea sa nu stârpește răul endemic al corpului sociopolitic, ci îl perpetuează. Una dintre cele mai puternice parabole imagistice din spectacolul lui István Szabó K. este invazia unei mulțimi de versiuni ale lui Moș Gerilă, care mai de care mai trăsnite și mai neputincioase, care nu pot nici suplini absența adevăratului Moș Crăciun, nici aboli amintirea fatală a crimei ritualice săvârșite în ziua de Crăciun a anului 1989. Potrivit lui István Bessenyei Gedő, dramaturgul spectacolului, două dintre cele mai incomode întrebări pe care le adresează Páskándi posterității sunt următoarele: Se poate naște democrația din pornocrație? Sau doar democrația pornocratică?

Ana Ionesei: Pornocrație sau despre obscenitatea istorică a marilor lovituri de stat ale hazardului, fictiunea.ro, Nr. 201 / 111 (serie nouă) / decembrie 2024

Spectacolul abundă în tablouri vizuale percutante. Regizorul cizelează mereu, coagulează, păstrează ritmul. O mișcare perpetuă, spații de joc generoase, într-un mix convingător spre ilustrarea cinismului, nihilismului. Deodată, în fundal, capete de cerb, prin care intră actorii într-un cor ritmat, parodic. Aluzie la pasiunea vânătorii. împăratul - clovn, bufon, Ubu, dar și Caligula - e interpretat magistral de Bogdan Zsolt (calmperfid, duritate reținută, zâmbet onctuos, teamă ridicolă), secondat de Albert Csilla, în rolul împărătesei, „membră a șapte academii”. O actriță cu un talent uriaș, veridic, într-o ascensiune artistică remarcabilă. Spre final, sunetul revoluției, ...„căderea noastră va fi uriașă”, explozii, haos, era „promiscuității”, procesul. Mi-am amintit de piesa scrisă de Julia Holewinska și jucată de Teatr Polski Bydgoszczy (Polonia). Titlul: The last days of Elena and Nicolae Ceaușescu. Scenografia semnată de Wojciech Faruga înseamnă un spațiu presărat cu rumeguș/zăpadă?, dar și cu oglinzi acuzatoare. Regizorul e același ambițios Faruga, atent la amurgul unei dictaturi. Retrăim momentele din decembrie 1989, prin prisma vino- vaților claustrați, speriați, târându-se prin rumeguș ca niște șobolani, în acordurile ariei din King Arthur de Purceii.

Alexandru Jurcan: Mâna statuii și umbra vinovăției, Tribuna nr. 537, Anul XXIII, 16-31 ianuarie

Pornind de la întrebarea (profetică) rostită de personajul interpretat de Albert Csilla în fața iminenței căderii („Poate să se nască democrația din pornocrație? Sau doar o democrație pornocratică? Sau o pornocrație democratică?”), spectacolul subliniază că diversele forme pe care le poate lua dictatura reprezintă o vulgarizare a existenței umane. Scenografia propusă de Borbála Kiss susține vizual haosul evenimentelor (istorice și individuale) care se petrec în labirintul națiunii (Casa Poporului) îmbinând, într-o estetică picturală convingătoare, elemente bizantine cu elemente specifice anilor ‘80 pentru a explora atemporalitatea monumentală a puterii și tensiunea dintre individ și aceste suprastructuri absolutiste. Muzica compusă de Ovidiu Iloc în cheie operistică și mișcarea scenică (Ferenc Sinkó) au amplificat această senzație de monumentalitate, în timp ce costumele, create de Bianca Imelda Jeremias, au urmărit aceeași linie temporală de la influențe bizantine, la anii ‘80 și prezent, păstrându-și coerența vizuală pe parcursul numeroaselor schimbări, fiecare actor interpretând cel puțin două roluri diferite.

Aura Poenar: Despre Pornocrație și alți demoni în premieră absolută la Teatrul Maghiar din Cluj, Scena.ro, 15 februarie 2025

• Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Harag György", România

István Bessenyei Gedő, dramaturgul spectacolului

---

Caiet de sală