Henrik Ibsen

Hedda Gabler

Adaptarea scenică de Andrei Şerban şi Daniela Dima, traducerea lui Eszter Biró

Bilete online:

decembrie
21
joi
19:00

Sala Studio
RO
EN
2 ore şi 40 de minute, cu pauză

Hedda Gabler
Imola Kézdi
 
Jörgen Tesman
Zsolt Bogdán
 
Doamna Elvsted
Enikő Györgyjakab / Anikó Pethő
 
Judecătorul Brack
András Hatházi
 
Ejlert Lövborg
Ervin Szűcs
 
Juliane Tesman
Csilla Varga
 
Berte
Réka Csutak

regia
Andrei Şerban
 
scenografia
Carmencita Brojboiu
 
colaboratoare la regie
Daniela Dima
 
dramaturgia
Eszter Biró
 
lumini
Sándor Maier, Alpár Nagy
 
sound design
Zsolt Kerekes
 
regia tehnică
Imola Kerezsy
Asistenţi: James Rutherford, Alexandru Gherman, Alexandra Felseghi, Emily Gleeson, Anda Saltelechi
Data premierei: 23 ianuarie 2012
Execuţie decor: Altax SRL (Bucureşti)

Personajele ibseniene nu-şi pot accepta propria lor mediocritate, Hedda singură vede minciunile şi ipocrizia celorlalţi, dar cum nu se cunoaşte pe ea însăşi,  se comporta când cu aroganţă aristocratică, când ca un copil pierdut într-o lume bazată pe idealuri false. Hedda se refugiază treptat în iluzia narcisistă că  e deasupra celorlalţi  si devine din ce în ce mai izolată, incapabilă de o relaţie adevărată.
 
Educaţia rigidă primită de la tatăl-general, prejudecăţile, conformismul, totul o blochează. Rămâne pasivă şi îi e imposibil să se rupă de trecut. În acelaşi timp o flacără  periculos de aprinsă mocneşte sub aparenţa de răceala cinică. Realitatea o loveşte ca un pumn în faţă. Nu încearcă să se adapteze, ca ceilalţi,  ci dimpotrivă, se refugiază într-o lume secretă a fantasmelor şi iluziilor până când tot edificiul se prăbuşeşte. Exigenţa ei de sinceritate, de nobleţe, de puritate morală dispare treptat şi, spre deosebire de Nora,  Hedda nu are curajul să evadeze, ci cade tragic în cursa pe care singură şi-a creat-o.
 
Hedda pledează inocentă şi culpabilă în acelaşi timp. Ambiguitatea personajului merită înţeleasă în termeni umani, nu ca un caz izolat şi nu cred că ideea de apărare a femeii într-o societate masculină e cea importantă; Ibsen nu a văzut-o pe Hedda ca victimă, dar nici ca monstru, cum a fost tradiţional interpretată (un fel de Iago feminin, ce acţionează sub impulsul geloziei). Hedda suferă de depresie descoperind că totul în viaţa ei e mediocru, fals, mizerabil.
 
Într-o lume în plină criză economică, în care se vorbeşte doar de salvarea prin bani, de frică de a-şi pierde statutul social, unde lipseşte dragostea si relaţiile conjugale sunt dezastruoase, în care nu există alte interese decât grijile materiale, tot ce le rămâne personajelor e să încerce să dea un sens vieţii crezând în aceste pseudo-valori. De fapt ei sunt oglinda omului din ziua de azi, drama potenţialului uman rămas neîmplinit. Întrebarea piesei: se poate trăi fără idealuri?
 
(Andrei Şerban)