Toate conotațiile mesajului sunt direcționate spre o analiză subtilă a frumosului estetic în contrast cu burtăverzimea și lupta pentru putere. E o pledoarie pentru adevăr și dreptate, pentru sinceritate, simplitate, încredere și delicatețe spirituală. Căutările și pasiunile personajelor se închid circular cu revenirea jocului de marionete. Păpușile vor în continuare să-și revendice privighetoarea-vedetă, simbol al naturaleții și frumuseții divine. O bună alegere, dar un simbol stânjenitor azi, când lumea e preocupată de bani, poziție socială și putere. Spectacolul închegat impecabil de Traian Savinescu propune o meditație despre alegerea valorilor vieții, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Un spectacol la superlativ, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Adrian Țion: O poveste magică, liternet.ro, decembrie 2023

CÂNTECUL  PRIVIGHETORII

Privighetoarea nu este doar o pasăre.
Privighetoarea nu este numai un cântec.
Privighetoarea este un cântec al unei păsări libere în zbor.

Și chiar dacă fata-privighetoare din basm nu vorbește, îi putem înțelege cântecul inimii. Dacă avem și noi, la rândul nostru, inimă.
Povestea ei nu este numai pentru cei mici, ci și pentru oamenii mari care doresc să redevină pentru o clipă, copii.

Născută din jocul păpușarilor, povestea îi prinde pe toți în lumea magică a iluziei, populată cu împărați și oameni simpli, cu bufoni și oameni vicleni însetați de putere, ducându-și existența între mici bucurii și mari ambiții. Un tablou în fața căruia stai cu răsuflarea tăiată, ca mai apoi să fii absorbit și să te contopești cu personajele sale.

Vorbind despre oameni, povestea vorbește despre gânduri, speranțe și bucurii, despre adevăr și minciună, despre autentic și impostură. O confruntare permanentă, o luptă deschisă între bine și rău ducând la o dorită schimbare. Iar când ea se produce la final, se cheamă că povestea și povestitorul și-au făcut datoria și se pot retrage, așteptând un alt prilej în care să reînvie magic.

În proza vieții, agitând-o uneori și tulburând-o de cele mai multe ori, se insinuează poezia, cu alaiul ei de slujitori (cântăreți, pictori, actori...) pe care ne-am obișnuit să-i numim admirativ, într-un cuvânt frumos, artiști. Povestea privighetorii vorbește și despre ei, despre dorința lor de a aduce bucurie sau alinare, încântare și visare. Într-o lume ostilă, sufocată de indiferență și nepăsare, arta riscă să fie respinsă și aruncată în uitare. Cum ar fi să ne imaginăm ca un imn de speranță, bucurie și încântare să se înalțe sub cupola teatrului ca un cânt de privighetoare? N-ar fi frumos?

Traian Savinescu – regizorul spectacolului