I Am the Wind, pus în scenă de Gábor Tompa, va fi jucat vineri, 6 martie, de la ora 20:00, la Satu Mare, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Teatrelor Maghiare (MaFeszt) organizat de Uniuniunea Teatrelor Maghiare. Reprezentația va avea loc la Sala Mare a Teatrului de Nord Satu Mare.
Publicul clujean va putea vedea producția realizată după textul laureatului Premiului Nobel pentru Literatură Jon Fosse în zilele de 12 și 26 martie, precum și pe 9 și 30 aprilie, la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj.
Spectacolul a fost nominalizat în 2026 de către Uniunea Teatrală din România (UNITER) la categoriile: Cea mai bună scenografie, Cea mai bună muzică originală și Cel mai bun lighting design.
Festivalul Teatrelor Maghiare a fost creat cu intenția de a oferi artiștilor de teatru maghiari din România un cadru de întâlnire constant și relevant din punct de vedere profesional. Conceptul festivalului pornește de la ideea ca trupele să nu își prezinte spectacolele doar în fața propriului public, ci să creeze un dialog profesional prin cunoașterea reciprocă a producțiilor. Inițiativa servește astfel atât reflecției profesionale, cât și vizibilității diversității estetice și consolidării relației directe cu publicul.
„Asistăm la un poem dramatic despre viața-călătorie, despre cum ne orientăm în lume. Joacă actorii Zsolt Gedő (inocență, teamă, asumare, depresie) și Loránd Farkas (echilibru, convingere, insistenta, răbdare). Și apoi, deodată, întrebarea: nu cumva e una și aceeași persoană? Un alter-ego cu care conviețuim în călătoria existențială, ca să putem transforma monologul singuratic în dialog suportabil? Cel depresiv nu suportă zgomotul, simte vântul în ființa sa, e «zid turnat» cu fisuri vizibile. Navigare, ancorare, oprire sisifică pentru reflexie, disecări demne de Beckett, apoi inevitabila dispariție, topire în neant. Femeile spală, curăță urmele, ploaia aduce o posibilă purificare. Un ecleraj misterios, un vizual diafan. Autorul Jon Fosse își pune întrebarea: «Ce se află în adâncurile literaturii, acolo jos, în adâncuri? Tăcerea, tăcerea infinită... această tăcere vreau s-o scriu în operele mele ... și vântul.» Tompa Gábor a realizat un spectacol de o dinamică emotională eterică, pe care cu pietate l-a dedicat soției sale, conștient că «toți dispărem, iar întrebarea este dacă ne încredem în înviere. »” – scria Alexandru Jurcan.
După premieră, spectacolul a fost invitat la numeroase festivaluri precum: Festivalul Desiré Central Station de la Subotica, Serbia, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chişinău, Festivalul Internațional de Teatru de la „Marea Neagră” organizat la Varna, precum și la Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda, unde a câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Loránd Farkas a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun actor.
Cele două roluri principale sunt interpretate de Zsolt Gedő și Loránd Farkas, iar Corul Femeilor este format din: Andrea Kali, Emőke Kató, Gizella Kicsid, Júlia Laczó, Anikó Pethő și Csilla Varga.
Din echipa artistică fac parte: Gyopár Bocskai (scenografia), Enikő Györgyjakab (mișcarea scenică), Csaba Boros (muzica), Romeo Groza (light design) și Zsolt András (corepetitor). Traducerea în limba română: Daria Carmen Ioan.
Spectacolul a fost realizat cu acordul Colombine Teaterförlag, Stockholm, și al Agenției de Impresariat Artistic Mayer-Szilágyi, Budapesta.
Biletele pentru reprezentația de la Satu Mare pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului de Nord Satu Mare Trupa „Harag György” sau online, pe https://teatruldenord.biletmaster.ro/. Pentru spectacolul de la Cluj, biletele sunt disponibile la casa de bilete a teatrului (de luni până vineri, între orele 10:00–14:00) sau online, pe huntheater.biletmaster.ro.