12. 09. 2025

Spectacolul I Am the Wind, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești

Teatrul Maghiar de Stat Cluj participă cu spectacolul I Am the Wind de Jon Fosse, în regia lui Gábor Tompa, la cea de-a X-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău. Piesa scriitorului laureat al Premiului Nobel pentru Literatură va fi prezentată marți, 16 septembrie, de la ora 17:00, la Teatrul „Luceafărul”, iar la Cluj este programată sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 20:00, în Sala Studio a teatrului.

Spectacolul a fost distins la Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda, ediția a XXXVII-a, cu Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Premiul pentru cel mai bun rol masculin i-a revenit lui Loránd Farkas, care a interpretat cu profunzime și rafinament rolul Celuilalt în cadrul aceluiași spectacol.

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău a fost organizată pentru prima dată în 2015 și a fost inspirată din proiectul „Teatrul românesc București-Iași-Chișinău”, lansat cu un an mai devreme de cei doi directori ai teatrelor naționale din București și Chișinău: Ion Caramitru – eminent om de teatru, a cărui inimă a bătut cu putere și pentru creatorii din Republica Moldova – și Petru Hadârcă, regizor și manager ferm convins de valorile libertății și democrației.

Așa cum s-a întâmplat cu Samuel Beckett și cu Eugène Ionesco, pentru care Tompa are un sistem perfect de decodare, așa s-a petrecut acum pe scenă, într-o citire foarte personală, nu ușor de pătruns, care duce totul în rezonanța unui recviem. Pe parcursul căruia descopăr o relație. În cuvinte puține. Repetitive. Cu multe „da" și „nu". Apa lui Fosse este aici un spațiu închis, un salon de spital sordid din alt secol parcă, al cărui element central de decor este un pat – semn pentru barcă, semn al patimii și al morții, pat-sicriu. Ferestrele neclare, împăienjenite, sunt primele care deschid jocul iluziei, al oglindirii, al opacității, al transparențelor, ca și texturile unui material rece, metalic, în care o siluetă se reflectă, redundant, ca o umbră. Ca o absență-prezență. Spectacolul acesta al lui Tompa Gábor găsesc că este cu adevărat unul dintre cele mai profunde, unul dintre cele mai complexe și mai emoționante, șlefuit îndelung, un spectacol de cameră ca o bijuterie prețioasă și discretă, ce respectă intimitatea actului de creație, laboratorul ei, dar și ceea ce este solitar acolo. Precum și în chin, în rugăciune, în hăul dintre mine și mine, dintre mine și celălalt, în întunericul despărțirii.” – scria Marina Constantinescu.

Cele două roluri principale sunt interpretate de Zsolt Gedő și Loránd Farkas, iar Corul Femeilor este format din: Andrea Kali, Emőke Kató, Gizella Kicsid, Júlia Laczó, Anikó Pethő și Csilla Varga.

Din echipa artistică fac parte: Gyopár Bocskai (scenografia), Enikő Györgyjakab (mișcarea scenică), Csaba Boros (muzica), Romeo Groza (light design) și Zsolt András (corepetitor). Traducerea în limba română: Daria Carmen Ioan.

Producția spectacolului a fost realizată cu acordul Colombine Teaterförlag, Stockholm, și al Agenției de Impresariat Artistic Mayer-Szilágyi, Budapesta.

Biletele pentru reprezentația de la Chișinău pot fi achiziționate pe reuniune.md, iar pentru spectacolul de la Cluj, la casa de bilete a teatrului (de luni până vineri, între orele 10:00–14:00) sau online de pe huntheater.ro.