12.00
Redactori: Mária Albert, Kinga Boros, Magdolna Jákfalvi, Árpád Kékesi Kun
UArtPress – Presa Universitară Clujeană, 2024
Volumul acesta reprezintă o curiozitate teatrologică: este prima dată când apare în limba română un volum de studii focusat integral asupra teatrului maghiar din România. Autorii noștri au cercetat ce fel de modele suprapuse conturează teatrul românesc și cel maghiar, abordând în perspectivă diacronică spectacole semnificative, printre care unele create de regizori maghiari pentru companii române sau de regizori români pentru companii de teatru maghiare. Esențial în selecție a fost criteriul valoric: au fost alese spectacolele premiate, cele care au persistat în memoria spectatorilor datorită unor interpretări actoricești remarcabile, cele al căror material dramaturgic transmitea un mesaj aparte. Pe lângă toate acestea, volumul este o noutate și prin faptul că dezvăluie pentru prima oară tainele protocolului de analiză spectacologică Philther, astfel încât toate analizele prezintă contextul cultural și istoria efectelor fiecărui spectacol. Douăzeci de cercetători au abordat douăzeci și trei de spectacole prezentate între 1969 și 2009, aducând în situații dialogice neașteptate nume cunoscute precum Penciulescu și Taub, Frunză și Tompa, Purcărete și Bocsárdi, Cărbunariu și Ildikó Kovács, în speranța de a întregi astfel canonul istoriei teatrului din România.