Pe lângă deschiderea primului teatru maghiar de piatră din strada Farkas (Cogălniceanu), cea mai importantă sărbătoare a teatrului clujean din secolul al XIX-lea a fost, fără îndoială, împlinirea a 100 de ani de la înființarea primei trupe de actori profesioniști maghiari din Transilvania. Sărbătorirea de trei zile, care s-a alăturat seriei de celebrări jubiliare devenite populare în epocă, a fost organizată cu o viteză record și a adus un plus de conținut scenariului stabilit la nivel internațional.  
Compania, formată din tineri nobili transilvăneni, a fost înființată în 1792 – la doi ani după ce prima companie de teatru maghiar condusă de László Kelemen a fost înființată la Buda –,  iar pe 2 octombrie a primit din partea Parlamentului transilvănean acordul de a juca. O sută de ani mai târziu, în septembrie 1892, Zoltán Ferenczi, care preda la universitate și conducea biblioteca Socetății Muzeului Ardelean, a publicat un articol în cotidianul Kolozsvár despre apropiata aniversare, îndemnând la sărbătorirea acesteia. Așa a început scurta perioadă de două luni în care orașul și teatrul au organizat trei zile de sărbătoare commemorând istoria teatrului clujean. Încă de la început, a trebuit clarificată o întrebare importantă: când a avut loc prima reprezentație din 1792 și, în consecință, în ce zi va avea loc centenarul? Mai multe surse au dat date diferite. Nu se știa dacă 11 noiembrie, 11 decembrie, 16 sau 17 decembrie 1792 a fost data debutului companiei, în Casa Rhédey. În cele din urmă, a fost aleasă ziua de 11 noiembrie, fără îndoială ținându-se cont și de faptul că era și centenarul nașterii lui József Katona, care era legat de teatrul clujean prin piesa emlematică Banul Bánk. Pe invitații era scris: „teatrul permanent maghiar și cel mai mare dramaturg maghiar s-au născut în aceeași zi". În cinstea acestui fapt, în ajunul sărbătorii, pe 10 noiembrie 1892, a fost jucat Banul Bánk. Abia câteva decenii mai târziu a devenit clar că cele două aniversări nu coincideau de fapt, Katona se născuse cu un an mai devreme, iar tinerii actori transilvăneni au jucat pentru prima dată în fața publicului clujean pe 17 decembrie 1792.[1]
Centenarul din 11 noiembrie 1892 poate fi priceput ca și o dramatizare a istoriei teatrului, sau, mai precis, o posibilă interpretare a istoriei considerată importantă la acel moment și în acel loc. Zoltán Ferenczi a scris o piesă[2] de teatru intitulată „esetleg Cu o sută de ani în urmă
„Cu o sută de ani în urmă” ale cărei două acte prezentau formarea primei companii și felul în care parlamentul care le-a dat acordul de a juca, cu o poveste condensată și simplificată, adaptată genului și publicului.
O carte comemorativă publicată după festival a păstrat, de asemenea, fotografii ale actorilor în costume. Este o coincidență interesantă faptul că, pentru o clipă îi vedem atât pe membrii trupei din 1792, cât și pe actorii care au devenit succesorii lor și care, o sută de ani mai târziu, au semnat un contract la Cluj-Napoca. Predecesorul și succesorul, Rozália Fejér și Margit Maróthy, János Kótsi Patkó și Ákos Ráthonyi, János Fejér și Gyula Gál, se contopesc. Un secol mai târziu, succesorii nu mai jucau în sala de bal a Casei Rhédey sau în alte locuri ocazionale, ci în clădirea teatrului din strada Farkas, a cărei construcție a fost o consecință directă a formării companiei Fejér.
Acest lucru este foarte asemănător momentului care a încheiat programul festiv, cele două imagini din “Zrínyi” de Theodor Körner. În 1821, teatrul din strada Farkas a fost deschis cu această dramă, rolurile jucate de către aristocrați amatori, donatori care au sprijinit construcția teatrului.
Motivul Zrínyi, în diferite variante, a devenit la sărbătoririle teatrului o referință la inaugurarea primului loc de joacă permanent. De aceea, la centenar a fost o prioritate evocarea cât mai fidelă a spectacolului de deschidere și a celor două scene importante ale sale – și nu întâmplător, cu multe personaje – Jurământul și Izbucnirea lui Zrínyi.
Ideea organizatorilor a fost de a selecta personajele pentru două tablouri vivante din rândul nobilimii transilvănene. În organizare s-a implicat contesa Ákosné Béldi, Emma Bethlen, soția prefectului județului, care a căutat în mod special descendenții familiilor aristocratice de la începuturile patronatului, iar la cererea ei, printre participanți s-au numărat membrii familiilor Wesselényi, Bethlen sau Teleki.
Potrivit unui raport, „pentru o clipă, a părut că vechea poveste a fost readusă la viață de către cei care o reprezentau, care erau în mare parte cei mai distinși membri ai aristocrației din regiune."[3] Pentru câteva minute, tablourile vivante au devenit momente de istorie transpusă în prezent, aristocrația, mascând distanța în timp, întruchipându-se pe sine, pe strămoșii săi și societatea feudală față de cea burgheză. Acest lucru a dat, de asemenea, posibilitatea unei interpretări ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat în ultima sută de ani, ca și cum teatrul ar fi rămas același, cu aceiași patroni. În realitate, însă, totul s-a schimbat, și tocmai datorită centenarului, conducerea teatrului a ridicat din nou problema recurentă a susținerii instituției de către stat, sperând ca aceasta să fie soluția. Cu toate acestea, participanții au fost fericiți să asiste la cele trei zile de sărbătoare.
 

Eszter Szabó-Rezne