În cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia deschiderii stagiunii 2025/2026, Gábor Tompa, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a prezentat proiectele și evenimentele care vor avea loc în perioada următoare. Noul program al stagiunii aduce în fața publicului creațiile mai multor regizori cunoscuți pentru colaborările lor anterioare cu teatrul, printre care se numără Michal Dočekal, Enikő Eszenyi și Kinga Mezei. Totodată, pentru prima dată va lucra cu trupa maghiară Vlad Massaci, iar Gábor Tompa semnează două spectacole în această stagiune.
Primul spectacol care va avea premiera vineri, 10 octombrie, de la ora 20:00, în Sala Studio, este Ispita, după textul lui Václav Havel, în regia lui Michal Dočekal. Regizorul a montat anterior la Cluj spectacolele L-am servit pe regele Angliei și Amerika, iar publicul l-a putut întâlni și prin intermediul festivalurilor organizate de teatru, cu producții precum Omul cel bun din Seciuan, Boala albă sau Romeo și Julieta.
Teatrul nu organizează un festival în această stagiune, dar în perioada 12–16 noiembrie va avea loc tradiționala microstagiune Showcase, în cadrul căreia publicul și specialiștii din domeniu pot urmări spectacolele de referință din ultimele stagiuni.
După premiera spectacolului Ispita, Enikő Eszenyi va începe, în luna octombrie, repetițiile pentru adaptarea scenică a romanului Abigél de Magda Szabó, în Sala Mare a teatrului. Musicalul semnat de Tibor Kocsák – Szilárd Somogyi – Tibor Miklós va avea premiera în luna decembrie. În această producție va juca pentru prima dată și Veronika Kozma, noua membră a trupei, absolventă a Universităţii de Teatru și Film din Budapesta, clasa profesorilor Géza Hegedűs D. și Attila Vidnyánszky jr. Spectacolul este unul de amploare și va include participarea Corului de Copii Maghiari al Clujului.
În Sala Studio, Gábor Tompa va pune în scenă Tereza de András Visky, o continuare a universului deschis prin spectacolul I Am the Wind, care abordează, de asemenea, tema mântuirii și a îndoielilor născute din credință. Pe scena mare, regizorul va monta Pescărușul de A. P. Cehov, text care revine după câteva decenii în fața publicului clujean, fiind montat ultima dată în anii ’80.
Pe lângă regizorii deja consacrați, trupa va colabora pentru prima dată cu Vlad Massaci, care va pune în scenă drama Camuflare de György Spiró. Ultima premieră a stagiunii va fi semnată de Kinga Mezei, care va monta Cele zece mii din interior, un roman de Zsolt Karácsonyi, adaptare scenică realizată de Kata Gyarmati. Este a doua colaborare a regizoarei cu Teatrul Maghiar, după spectacolul Dantelă.
Toate spectacolele Teatrului Maghiar de Stat Cluj beneficiază de supratitrare în limbile română și engleză.
Biletele pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Teatrului (între orele 10.00–14.00) sau online de pe site-ul huntheater.biletmaster.ro.
Pentru grupurile de peste 15 persoane care doresc să vadă spectacolele din Sala Mare, Teatrul pune la dispoziție bilete de grup.