Când am aflat vestea morții lui Gaby Mende, mi-am amintit de Psalmul 90. Am deschis Biblia, și l-am citit cu voce tare. Conform tradiției, acest Psalm este rugăciunea lui Moise care evocă rapida dispariţie a omului, în versuri de o frumuseţe izbitoare. Indiferent cât de mult trăim, poate șaptezeci, optzeci de ani, sau chiar mai mult, viața “trece iute, şi noi zburăm”, după cum spune Psalmul.
Gaby Mende şi-a luat zborul din mijlocul nostru.
Durerea fără precedent a separării și golul care rezultă, care nu poate fi niciodată umplut, contractă viaţa întreagă într-un singur moment.
Acum nu mă gândesc în primul rând la actriță, ci la rolul ei de mamă, deoarece cea care ne-a părăsit a fost mama lui
Gábor Tompa. Împărtășim durerea lui Gábor ca prieteni și ca membri ai companiei clujene, dar ştim că acest lucru e imposibil. Ne oferim condoleanțele, dar simțim că ceea ce spunem este destul de dificil, deoarece durerea în sine este indivizibilă. O separare, o ruptură: moartea mamei dă naştere unor adâncimi îngrozitoare în interiorul sufletului.
Gaby Mende nu a fost membră a companiei noastre, dar la nivel uman am devenit foarte apropiați, motiv pentru care cu toții o deplângem. Rolul ei clujean din piesa Sfârşit de partidă de Beckett Beckett, cu a sa vioiciune şi înţelepciune, mă emoţionează şi astăzi. În rolul lui Nell, a jucat o femeie în vârstă care se pregătea pentru moarte, iar Gaby Mende a ales abordarea cea mai dificilă în acest sens, jucând-o cu simplitate și onestitate. Ca și cum nu ar fi vrut să se confrunte cu întrebarea tulburătoare a morții sale drept actor, ci ca persoană, odată ce i-a fost oferită această șansă de rolul deosebit de profund al lui Beckett. Nu mai juca deloc, ci, asemenea actorilor în vârstă care doreau doar să pătrundă spre interior, s-a dăruit acestei situații excepționale și sfâșietoare a singurătăţii.
Era plină de vioiciune, dorință de a învăța și de bucuria jocului alături de ceilalţi.
De atunci, ecoul exclamaţiei beckettiene "Ah, ieri!" îmi apare în minte mereu cu a sa voce. Da-da, dintr-o dată se stinge lumina ochilor, şi o viață umană se transformă în ieri. Chiar momentul în care Sufletul se mută în prezentul etern al lui Dumnezeu, din care izvorâm cu toţii.
A plânge împreună cu cel care plânge – este un lucru pe care îl învăţăm, de asemenea, din Biblie. Asta facem acum; cu tine, Gábor. Nu există cuvinte care ar însemna mai mult decât atât.
András Visky