35 de ani. Teatrul din România după cenzură
Prelegere susţinută de Prof. univ. dr. Marian Popescu
Schimbarea de regim din 1989 a însemnat pentru teatrul din România dobândirea unei libertăți visate. Creatorii de spectacol, artiștii interpreți, instituțiile de spectacol, legislația, intruziunea politicului, punerea sub semnul întrebării a unor tabu-uri, toate au conturat o hartă teatrală nu odată necorespunzând teritoriului. Reforma teatrului a devenit nu numai un slogan, dar și o aventură nesfârșită.
Prelegerea aceasta va încerca să dea câteva răspunsuri la ce s-a întâmplat în timpul care a trecut. Dar va privi și un viitor apropiat unde finanțarea artelor e tot mai periclitată, iar apariția noilor profesii artistice, facilitate de Inteligența artificială va modifica anatomia producției teatrale.
Prelegerea e și o recunoaștere a creativității excepționale a multor regizori și regizoare, actori și actrițe, scenografi și scenografe, coregrafi și coregrafe, compozitori de muzică de scenă. Cei și cele de azi datorează, însă, mult celor care au creat fără compromisuri în fața cenzurii înainte de 1989.
MARIAN POPESCU
Profesor asociat al Universității din București și al Universității „Babeș-Bolyai” unde este conducător de doctorat pe domeniul Teatru-Artele spectacolului.
Director onorific al Centrului pentru Integritate Academică al Universității din București Membru al Board-ului IRAFPA (Institutul pentru cercetarea fraudei și plagiatului academic, Geneva) Expertiză în Educație, Performing Arts, Etică și Integritate Academică, Industriile cărții și filmului, Politici culturale. Expert invitat al Comisiei europene pentru Cultură și Artele spectacolului. Experiență în administrația centrală (Ministerul Culturii, Administrația prezidențială).
Critic de teatru, traducător din engleză, editor, autor a șapte cărți despre Teatru și Artele spectacolului. A creat, împreună cu Ion Caramitru, Uniunea Teatrală din România (UNITER), al cărei prim vicepreședinte a fost între 1990-1994. Doctor în Filologie.
Începe cariera universitară în 1991 la Academia de Teatru și Film/UNATC, București, continuă la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, apoi la Universitatea din București și la Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Premii, distincții, decorații
Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, 2013 (pentru servicii aduse teatrului românesc).
Premiul pentru critică teatrală al UNITER, 2001.
Premiul pentru Antipatia faţă de non-valoare şi compromis, revista Flacăra, 1993.
Premiul pentru teatrologie, UNITER, 1991.
Premiul pentru critică teatrală al revistelor Tribuna, 1982, Ateneu, 1988.
35 de ani după schimbarea regimului
Masă rotundă
Participanți: Gábor Tompa, Marian Popescu, Adrienne Darvay Nagy, Anca Măniuţiu, Crenguța Manea