Premiera singurei piese de teatru scrisă de Sándor Petőfi care nu s-a pierdut, drama istorică "Tigrul și hiena", a avut loc în anul 1883, la Teatrul Maghiar din Cluj. Contextul în care a fost creat spectacolul și receptarea acestuia la vremea respectivă scoate la iveală atât redarea selectivă a vieții lui Petőfi, cât și cultul poetului și încercarea locală de a contracara imaginea instituționalizată creată de Budapesta.
În ianuarie 1846, presa de la Budapesta relata că Petőfi a prezentat comisiei de dramaturgie a Teatrului Național din Budapesta piesa „Tigrul și hiena”. Comisia și-a dat acordul pentru reprezentare, dar cu câteva zile înainte de premieră poetul a aflat că spectacolul nu era programat în pauza de abonament. Prin urmare, și-a retras piesa. În acest interval de obicei erau programate spectacolele mai speciale. Pauza de abonament nu era doar un semn al statutului unei opere; aceasta presupunea și un preț mai mare al biletului. O astfel de reprezentație aducea venituri suplimentare atât teatrului cât și autorului. Textul dramatic deși a fost publicată într-un volum, nu a avut o receptare reală. La cinci ani după moartea lui Petőfi, în 1854, Pál Gyulai a publicat în revista „Új Magyar Múzeum” articolul „Petőfi și poezia noastră lirică”, în care sublinia în esență profilul etno-național al poetului, a cărui influență se resimte și astăzi. Se discutau foarte pe scurt acele părți ale operei lui Petőfi care nu se potriveau cu imaginea pe care o avea Gyulai despre el, cum ar fi poezia filosofică reprezentată de ciclul “Norii”, operele în proză sau cele două drame, „Zöld Marci”, al cărui text s-a pierdut, și „Tigru și hienă”, care „a dispărut fără urmă". A mai fost nevoie de câteva decenii pentru a se vorbi iar despre dramă și chiar să fie pusă în scenă.

Hugó Meltzl, un germano-maghiar provenit dintr-o familie de sași, profesor de germanistică la Universitatea din Cluj, co-fondator și redactor al primului jurnal de literatură comparată „Összehasonlító Irodalomtörténelmi Lapok” (Lucrări de istorie literară comparată), a publicat în 1876 un articol în care polemiza cu textul lui Gyulai.
„Istoria literară maghiară despre opera lui Petőfi se află într-o stagnare totală. Pentru că nu se cunoaște un alt Petőfi în afara celui descris de Gyula în 1854" – așa și-a început Hugó Meltzl seria de articole cu care a încercat să facă vizibile părțile ascunse ale operei lui Petőfi.
Efortul său nu a fost fără context: în această perioadă, la începutul anilor 1870 au avut loc discuțiile și dezbaterile despre concepția editării volumului de poezii ale lui Petőfi de către Editura Athenaeum. Redactorul-șef, Ágost Greguss, a prezentat cititorilor un Petőfi îmblânzit, a lăsat de-o parte textele pe care le considera mai slabe, a eliminat ceea ce el considera a fi excese populare și, de asemenea, a omis versurile filosofice și politice.

Meltzl a luat și el parte la dezbateri, și-a scris contraargumentele într-un articol și într-o broșură, care constituie parțial punctul de plecare al lucrării sale din 1876 în care se contrazice cu Gyulai. Aici a ridicat problema punerii în scenă a piesei „Tigrul și hiena", pe lângă pretenția sa de a reabilita poezia filosofică a lui Petőfi: piesa are „defectele" sale, dar nu poate fi judecată decât pe scenă. Citându-l pe Lessing, a adus în discuție faptul că scena este singura probă de încercare pentru o dramă și a adăugat că, în opinia sa, „teatrul din Budapesta nu ar comite o indiscreție împotriva spiritului celui mai mare poet al Ungariei dacă ar face ceea ce poetul pasional, dar nu pasional fără un motiv, i-a interzis să facă".

Teatrul din Budapesta nu a reacționat, dar la teatrul din Cluj, Gyula E. Kovács a decis să pună în scenă această dramă plină de intrigi, plasată în timpul domniei lui Béla al II-lea. Premiera, anunțată și în presă, ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul lui decembrie 1876, la aniversarea nașterii poetului, dar din motive necunoscute nu a avut loc. A fost pusă în scenă la 3 noiembrie 1883, în regia lui E. Kovács, el fiind și interpretul rolului principal. Spectacolul a mai fost programat pe 4 noiembrie și pe 26 decembrie, însumând un total trei reprezentații.

Centrul de Documentare al Teatrului Maghiar deține două exemplare ale caietului de regie al spectacolului „Tigrul și hiena". Acestea sunt aparent identice: unul pentru producția planificată pentru 1876, celălalt pentru 1883. La începutul primului, sub distribuție, se află următoarea notă: „Dată cu această distribuție la Cluj, pe 31 decembrie 1876, în ajunul nașterii lui Sándor Petőfi", dar deasupra cuvântului „dată", există o adăugire ulterioară: „ar fi fost, dar a fost anulată". Acest lucru nu explică motivul omisiunii. Conform unei scrieri din caietul de regie al premierei absolute din anul 1883, toate cele trei reprezentații s-au jucat cu sala plină.
La Centrul de Documentare al Teatrului se găsesc afișele pentru toate cele trei spectacole. Pe cele din 3 și 4 noiembrie, cu borduri decorative și antet cu mențiunea „o sărbătoare a harului și grației", este anunțată „o dramă de Sándor Petőfi care nu a mai fost dată nicăieri, cu geniale grupări istorice și cântece corale".

Spectacolul a fost lăudat în ziarele clujene, la Budapesta însă, critica a fost mult mai ascuțită: „Nici intriga și nici portretizarea personajelor nu sunt de natură să impresioneze ca fiind adevărate. Este fantasmagoria unui mare poet liric într-un domeniu în care el nu a fost dotat. […] O instituție artistică de primă mărime nu poate considera că este de datoria sa să reprezinte o ciudățenie creată în domeniul dramei istorice de cel mai mare poet al națiunii”, scria un scurt articol publicat fără semnătura autorului în ziraul „Fővárosi Lapok”.

Zsolt Beöthy a fost și mai strident în revista Pesti Napló: „Petőfi nu poate să apară în fața noastră decât într-un car, iar el a fost târât pe scenă într-un mod lipsit de respect, o insultă la adresa respectului și a gustului nostru."
Gestul teatrului clujean nu numai că nu a fost urmat de Teatrul Național[1] din Pesta, ci sugestia lui Hugó Meltzl a fost considerată o încălcare a canoanelor, într-un moment în care aceștia se străduiau să creeze o imagine curată a operei și vieții lui Petőfi.
 

Eszter Szabó-Reznek