Concert de jazz Alex Harding și Lucian Ban

Dark Blue – Concert de lansare album

21 mai 2019

Sala Studio

Saxofonistul american Alex Harding, considerat drept unul dintre cei mai importanți saxofoniști bariton din jazz-ul contemporan, celebrează lansarea ultimului său album DARK BLUE împreună cu pianistul new yorkez de origine română Lucian Ban.

Alex Harding colaborează cu pianistul de origine română Lucian Ban de aproape două decenii, odată cu mutarea acestuia la New York la sfârșitul anilor ‘90, formând mai multe grupuri împreună, editând o serie de albume sub nume propriu și susținând sute de concerte de ambele părți ale Atlanticului. Grupuri precum Lumination Ensemble, Lucian Ban & Alex Harding Quintet, Tuba Project sau duetul Somethin’ Holy s-au bucurat de elogiile presei de specialitate și ale publicului. În 2003 Alex Harding & Lucian Ban quintet avându-l ca invitat special pe celebrul baterist Barry Altschul câștiga premiul Best Show of The Year din partea ziarului All About Jazz NYC alături de legend precum Joe Lovano și Cecil Taylor. În 2006 Alex Harding și Lucian Ban fondează Tuba Project, un grup construit în jurul mareului tubist de jazz Bob Stewart, iar în 2009 Alex Harding este prezent pe albumul The Romanian-American Jazz Suite condus de Sam Newsome și Lucian Ban.

Albumul DARK BLUE prezintă un amalgam unic de compoziții și improvizații inspirate de tradițiile jazz-ului, blues-ului și muzicii europene de cameră, fiind un album ce ilustrează direcțiile jazz-ului în secolului XXI.

De la blues-uri avangardiste la balade free ce aduc aminte de un Archie Shepp cântând cu Sun Ra, de la improvizații spontane la piese originale, DARK BLUE prezintă un duet aflat la maturitate artistică, doi vechi colaboratori ce conversează în limbajul jazz-ului modern.