Data premierei: 02 decembrie 2011
Data premierei: 2 decembrie 2011 Durata spectacolului: 1 oră 50 minute
Interzis tinerilor sub 14 ani!
Fragmente din dosarul de presă
De la o glumă a unor liceeni, Ubu
rege a devenit, prin stilul disciplinat al lui Alfred
Jarry, o operă monstruasă si legendară, din mai multe puncte de
vedere. Mai întâi: cine nu cunoaşte cuplul Ubu? Aventura lor hilară şi
celebră a trecut în posteritate...chiar şi în limbajul francez curent, cuvântul
ubuesque desemnează un personaj comic prin cruditate şi
laşitate.
Mai apoi prin numărul
personajelor: printre cele peste douăzeci de personaje se numără orăşeni,
fermieri, nobili, curteni, nu mai puţin de două armate, un urs şi
fantome! Incredibila bogăţie de
idei, tonul sincer la nivelul fondului şi formei, depăşirea
continuă a limitelor raţionalităţii sunt dovezi clare ale talentului
suprarealist.
Câtă plăcere oferă analiza unui text
care emană revoltă şi nesupunere dusă la extremă!
Ubu rege denunţă în mod evident
sistemele politice caracterizate prin nebunie şi absurditate în lupta pentru
putere. Îi ridiculizează de asemenea pe dictatorii puternici sau
pe despoţii ambiţioşi, gata să facă orice pentru a-şi atinge scopurile. Dar
mai mult decât atât, face o analiză dură, însă lucidă a comportamentelor umane,
totul într-o izbucnire de râs impertinent şi eliberator.
Înjurăturile Tatălui Ubu
(merdre, cornegidouille) răsună pe tot pământul, lansând o
provocare universală pentru prostie si aroganţă, aviditate fără scrupule,
josnicie, lipsă de caracter, laşitate în faţa morţii a bieţilor fraţi, după cum
scrie Albert Cohen.
Să râdem de slăbiciunea oamenilor,
dar să privim în acelaşi timp în oglindă: găsim în noi o parte din Tatăl Ubu şi
Mama Ubu, atât bunătate cât şi răutate, umbră şi lumină, putere şi slăbiciune,
servitor şi stăpân, masculin şi feminin, erou şi trădător, sfânt şi criminal. Ne
asemănăm cu aceste personaje: să râdem deci din toată inima de noi înşine, să
râdem cu lacrimi.
În acest context derizoriu,
autoironia şi cruzimea subtilă cu care actorii interpretează personajele
confirmă zicala haina îl face pe om, altfel spus, costumul dă viaţă
personajului. Fiecare actor se poate regăsi în pielea celui bun sau celui rău, a
învingătorului sau învinsului, în funcţie de situaţia comică sau de
poveste. Efortul fizic, energia vitală, un fel de voracitate organică pulsează
în ritmul spectacolului. Folosesc aici cu bună
ştiinţă cuvântul spectacol, pentru că el conţine inventivitate şi nebunie
creatoare, în care sper să plonjez, chiar trecând cu entuziasm dincolo de
limitele teatrului.
Să privim cum actorii intră în scenă…
regii Ubu mătură tot: distrug cu bucurie şi denunţă furioşi totul, pentru a
recuceri publicul. Au regăsit naivitatea, insolenţa şi încântarea copilăriei,
aşa cum au făcut Miró sau Picasso spre
sfârşitul vieţii lor.
Mă gândesc de asemenea la
Paul Klee şi la Jean Rouch. Primul pentru
sculpturile sale: mici figurine naive, în culori vii, realizate din bucăţi de
lemn, din capete de sfori şi cârpe, unele fiind cu siguranţă surse de inspiraţie
pentru universul plastic. Al doilea, cineast, etnograf şi spectator de comedie.
Revăd filmul lui documentar fascinant, filmat în
Ghana: Stăpânii nebuni (1954) despre cultul haouka, despre
angajamentul extrem al participanţilor şi violenţa specifică acestor
dansuri de posesie. Regii noştri Ubu trebuie să poarte în ei acest ritual de
ispăşire pentru necazurile lumii, pentru cruzimea omului şi să reflecte
civilizaţia noastră. Cu siguranţă, teatrul occidental are multe de învăţat de la
aceste ritualuri animiste, ancestrale, specifice continentului
african.
În concluzie şi ca reacţie
pentru logica raţională a lui Descartes şi a faimoasei lui replici Gândesc,
deci exist, acest Ubu rege ar putea să se plaseze sub semnul gândului
cabalistic: Citesc, interpretez, critic, mă
opun, ascult, scriu, pun întrebări, răspund, citez, râd, povestesc, numesc,
discut, interpelez, mă rog, învăţ, dau lecţii, trăiesc… deci sunt.
(Alain Timar)