concepţia şi actor
Alexandra Pirici
scenografia
Andrei Dinu
Data premierei: 29 aprilie 2011
Cei gri au contactat pentru prima oară un guvern de pe Pământ în 1933, în Germania. Totuşi au fost refuzaţi de către guvernul german pentru că acesta era deja implicat în acţiuni cu Inteligenţa Giza, un grup singuratic de extratereştri umani care aveau sediul în Egipt. Majoritatea erau din constelaţia Pleiadelor. Erau pe cont propriu şi îşi vedeau de treabă. Ashtar, Commigal şi chiar Iehova au făcut parte din grup pentru un timp. Au coborît aici şi s-au jucat de-a Dumnezeu cu noi.
Alexandra Pirici a absolvit, în 2001, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti, între anii 1997 - 2000 fiind bursieră a Şcolii de Balet a Operei din Viena. În 2005 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia coregrafie iar în prezent lucrează ca performer şi coregraf independent. A colaborat cu coregrafi ca Joe Alegado, Ioana Macarie, Eduard Gabia şi a participat la workshop-uri conduse de Mark Tompkins, David Zambrano, Lisa Nelson, Inge Kaindlsdorfer, Leah Stein, John Jasperse, Martin Sonderkamp, Brynjar Bandlien. Producţii proprii: In bloom, Sprint, Not a life saving device (solo creat în rezidenţă la Tanzquartier-Wien), Show, You should know that he drank like an old whale. Piesele ei au fost prezentate la Platforma Balcanică, Bucharest Biennale, Kanuti Gilde Saal-Tallin, Muzeul Naţional de Artă –Bucureşti, Nottdance Festival – Marea Britanie (Artists Sharing), etc. În 2007 joacă în filmul Youth without Youth regizat de Francis Ford Coppola iar în 2008 iniţiază împreună cu Andrei Dinu “Salonul de Mai”, un proiect de squatting cultural.