12. 03. 2021

Bicentenarul primului edificiu permanent al teatrului maghiar, pe strada Farkas / Mihail Kogălniceanu din Cluj


Primul edificiu permanent de pe strada Farkas / Kogălniceanu construit pentru tcompania profesionistă de teatru Erdélyi Nemzeti Játékszín (Teatrul Naţional Transilvan) își deschidea porțile în urmă cu 200 de ani

Începuturile teatrului în limba maghiară la Cluj
Pe 17 decembrie 1792, odată cu premiera piesei A titkos ellenkezés vagy Köleséri, Nemzeti Játszó Társaság (Societatea Națională de Actorie) începe să -și prezinte producțiile publicului, lansând astfel primul teatru permanent în limba maghiară, la Cluj. În octombrie 1792, tinerii actori nobili conduși de János Fejér –  și anume József Kontz, János Sáska, Pál Jantsó, Mihály Verestói, frații lui János Fejér: István și Rozália, Terézia Kis și Terézia Keszeg – au înaintat o cerere guvernatorului regal, precum și Parlamentului, în care cereau să li se permită interpretarea pieselor scrise în limba maghiară atât la Cluj, cât și pe întreg teritoriul Transilvaniei. Cererea le-a fost aprobată, chiar dacă autorizarea în sine avusese mai degrabă un ton tolerant decât entuziast. Scopul primordial al nobililor actori tineri nu era punerea în scenă a comediilor şi distrarea publicului, ci îmbogăţirea și cultivarea limbii maghiare. Curând, li s-a alăturat foarte talentatul și eruditul János Kótksi Patkó, care a ridicat semnificativ nivelul artistic al primei companii de teatru. Kótsi a devenit o personalitate definitorie și de vază a companiei. Tinerii actori s-au străduit ca în limitele autorizaţiei primite să găsească o locaţie pentru punerea în scenă a spectacolelor. Contesa Rhédey, născută baroneasa Terézia Bánffy, a venit în întâmpinarea lor oferindu-le gratuit în acest scop sala de bal a palatului său, pentru un an întreg.

                                                                            

                                                                            Casa Rhédey –  prima locație a teatrului maghiar clujean
 

Construirea primului edificiu permanent dedicat teatrului maghiar
Tinerii actori entuziaști știau că ceea ce le va asigura un viitor sigur va fi construirea unui edificiu permanent dedicat activităţilor teatrale. Ca atare, în anul 1793 au decis să construiască un teatru. Teatralis Comissio a fost înființat pentru a gestiona construcția, însă lucrările în sine au întâmpinat numeroase obstacole. Cu toate acestea, în septembrie 1803, a fost aşezată piatra de temelie a clădirii, după ce 5 patrioți entuziaști: contele Ferenc Teleki, baronul Miklós Wesselényi, baronul József Thoroczkay, contele Lajos Teleki și baronul József Bánffy au cumpărat parcela cu pricina cu 5.000 ft. de la Colegiul Reformat. Datorită multor altor donatori și a meșterilor generoși care şi-au dedicat timpul, după nenumărate dificultăți, la 28 de ani de la formularea nevoii unui astfel de edificiu, a fost construit primul teatru permanent maghiar, în baza proiectului realizat de către arhitectul Antal Alföldi din Cluj.


                                                               

            Teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu în anii 1850                     Teatrul de pe strada Farkas după reconstrucția din 1865
 

Primul spectacol de pe scena teatrului din strada Farkas/ Strada Kogălniceanu
Marea deschidere a primului edificiu permanent al teatrului maghiar a avut loc pe 12 și 13 martie 1821, pe strada Farkas / Kogălniceanu, cu două spectacole diferite. În prima seară, un grup de actori amatori aristocrați au interpretat tragedia lui Teodor Körner intitulată Zrinyi, alegerea piesei în sine reprezentând un mesaj important. A doua zi, pe 13 martie, compania a prezentat o piesă scrisă de László Szentjóbi Szabó intitulată Mátyás király, vagy A nép szeretete a jámbor fejedelmek jutalma (Regele Matia sau Iubirea poporului – recompensa conducătorilor blânzi).[1] Prin această reprezentaţie artistică, actorii aristocrați și-au reafirmat angajamentul față de teatrul în limba maghiară și faţă de instituția în care au investit sume importante de bani, de-a lungul mai multor ani.
Piesa lui Körner a fost tradusă de Dániel Petrichevich Horváth, moşier, maestru șef imperial-regal, unul dintre sponsorii teatrului în limba maghiară, care a interpretat și rolul principal al piesei. De asemenea, tot el a fost cel care a scris și a recitat Prologul, deschizând astfel seara festivă. După introducerea profund patriotică și entuziastă, studenții Asociației de muzică din Cluj au cântat o piesă corală compusă de Zsigmond Komjátszegi Szentkirályi A Nemzet Ünnepére az Erdélyi Magyar Játékszín kinyitásakor (Dedicată celebrării naționale , cu ocazia inaugurării teatrului maghiar din Transilvania). A urmat o piesă eroică care evoca figura lui Zrínyi, în care, pe lângă Dániel P. Horváth, au jucat și: contele József Csáky, contele Pál Bethlen, baronul József Bornemisza, baronul Miklós Bánffy, Gergely Barcsay, Lajos Lészai, Ménasági, Miklós Iszlai, contesa Csáky, baronesa Mária Inczédi, contele János Rhédei, contele János Teleki, contele Pál Bethlen, Sr., contele János Bethlen, Sámuel Deáky, Intze și Végheli. Atât în prima, cât şi în a două seară festivă, teatrul a fost arhiplin, spectacolul fiind totodată onorat de prezența guvernatorului Transilvaniei, contele György Bánffy, însoțit de mai mulți nobili maghiari din cadrul guvernului regal. A fost o seară înălțătoare, de un succes emoționant. Printr-un gest nobil, actorii aristocrați au donat teatrului costumele scumpe, cu multe ornamente, cusute special pentru spectacolul inaugural.

                                                                                          

  Afişul spectacolului interpretat de aristocraţi la inaugurarea Teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu
 

Primul spectacol al actorilor profesioniști
Pe 13 martie, a doua seară a deschiderii festive, a urcat pe scenă Compania Națională de Teatru Transilvănean, adică actorii profesionişti. Deoarece, din cunoştinţele noastre, nu s-au păstrat programele de sală din acea zi, vom enumera numele membrilor companiei din acea epocă: József Székely și soția sa, Anikó Székely Ungár, Pál Jantsó, Pergő Celesztin, Mária Néb, István Török, József Farkas, Borbára Simény, Borbára Hanjós Koronka, György Simonffy, care a fost și scenograf și pictor de decor, József Székely Jr., Juliánna Keresztes, Mária Técsi, Sándor Rácz, László Kónya, István Göde, Mojzes Bartha precum și Pál Kolozsváry și Sándor Gillyén, care au activat şi în calitate de sufleuri. Viața intelectuală a teatrului a fost coordonată de cei trei actori de frunte şi totodată regizori: Pál Jantsó, Pergő Celesztin și József Székely, Sr. Székely Sr. Mai mult, Comitetul Teatral l-a însărcinat pe Pál Jantsó cu menținerea disciplinei și a calității jocului actoricesc, pe József Székely Sr. cu respectarea legii și supravegherea magaziei de costume, în timp ce Pergő Celesztin se ocupa de bibliotecă și de cele necesare pentru a pune în scenă piesele de teatru.

 

                                                                                           

                                                                            Manuscrisul dactilografiat piesei interpretate de actorii profesioniști 

Meserii în teatrul anului 1821
În Emléklap și volumul său[2] despre istoria teatrului publicat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea edificiului permanent, Zoltán Ferenczi a inclus și alte meserii din cadrul teatrului. În baza acestor informaţii, am putut afla şi ce profesii existau în cadrul companiei la acea vreme: tipograf – István Török, cel care tipărea programele de sală; croitor – József Székely; casier – László Nagy; plasator – Pál Szőnyi; controlor bilete – Susanna Görög ; gazdă și tehnician lumini – József Bajnovics și soția sa; mânuitori decor, decoratori – József Szalma, István Molnár, János György, Ferenc Takács; distribuitor programe de sală – Ádám Borsay. Lor li s-au adăugat 12 muzicieni maghiari și germani conduși de dirijorul Péter Grósz.

                                                                                     

                          Pagină din Caietul memorial tipărit pentru cea de-a  50-a aniversare a  Teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu
 

Primul director important al teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu
La scurt timp după deschiderea teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu, Lázár Káli Nagy, judecător șef al Clujului, a obținut dreptul de a conduce teatrul, el find implicat încă din anul 1811 în construcţia edificiului. A susținut eforturile întreprinse în acest sens şi prin donarea a 1.000 forinţi. El a fost cel care ne-a oferit o imagine de ansamblu a clădirii, prin descrierea detaliată din cartea[3] sa a felului în care arăta edificiul atât în interior, cât şi în exterior. În 1821, Káli Nagy l-a reangajat regizor pe János Kótsi Patkó, care părăsise compania după 1808. Lázár Káli Nagy l-a angajat și pe József Ruzitska, care este considerat compozitorul primei opere maghiare. Ruzitska compunea la acea vreme lucrarea Béla futása (Fuga lui Béla).
 


                                                          

                                                                   
                                                     Coperta cărții lui Lázár Káli Nagy                      Afișul primei opere maghiare din anul 1822
 

János Kótsi Patkó (1763–1842)
A fost primul profesionist din istoria teatrului clujean deosebit de talentat, educat și versatil. A scris proză și piese muzicale, a tradus piese importante și a fost regizor, lider al companiei și istoric de teatru. Printre cele mai importante roluri ale sale amintim: Hamlet, Othello sau Codrus. De altfel, el a fost cel care a rostit primul cuvânt pe scenă la deschiderea Teatrului Național în 16 decembrie 1792, la fel cum István Göde, unul dintre discipolii care l-au admirat profund, a descris cu mândrie faptul că a avut onoarea să-i calce pe urme şi să fie cel care rostește primul cuvânt în cadrul spectacolului inaugural al clădirii de pe strada Farkas / Kogălniceanu, după luni de zile de dificultăţi întâmpinate pentru transportarea decorului realizat la Viena pentru deschiderea teatrului... Kótsi a fost un membru activ al companiei până în anul 1824, după care s-a rupt complet de teatru. Mai târziu, a scris două studii care propuneau măsurile pentru gestionarea mai eficientă a teatrului.


                                        

Singurul desen al lui János Kótsi Patkó rămas posterităţii                           Statuia lui József Róna despre Kótsi Patkó János, comandată de
                                                                                                                                                                         Jenő Janovics

Pál Gidófalvi Jantsó (1761–1845), un comediant serios
La deschiderea teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu, Pál Gidófalvi Jantsó, un membru de vază al companiei, era deja în vârstă. În urmă cu 29 de ani, numele său era printre cele ale tinerilor solicitanți, el rămânând de atunci membru al Grupului Național de Teatru Cluj.
Jancsó a fost un personaj interesant în cadrul companiei. Era serios, avea o voce frumoasă de tenor și o înfățișare foarte amuzantă. Silueta sa înaltă şi slabă era accentuată de nelipsitul joben. Pe lângă nasul coroiat, sub nişte sprâncene pline şi stufoase străluceau doi ochi mici. Ar fi vrut să interpreteze roluri de erou şi june-prim, dar aspectul său a atras întotdeauna râsul publicului. Şi-a interpretat rolurile comice cu cea mai mare seriozitate. A fost primul comediant adevărat din istoria teatrului, deși râsul pe care jocul său, sau mai bine zis figura sa, îl provocau era dureros pentru el. A suportat cu greu acest contrast, devenind un mizantrop mohorât și sumbru. Pál Jantsó se simţea neînţeles de public, neapreciat pentru meritele sale. Se simțea nefericit, abandonat. Legenda spune că într-o seară, când publicul entuziast i-a răsplătit interpretarea cu o coroană de lauri, el a călcat-o în picioare de furie şi pierzându-şi cumpătul a strigat la spectatorii care râdeau: „Ieri, când am jucat un om mândru, deștept, m-aţi fluierat. Acum, când joc un tâmpit insignifiant, mă aplaudaţi. Publicul ar putea fi, totuşi, puţin mai deștept decât atât!”[4] Dar izbucnirile sale au fost trecute cu vederea, el continuând să activeze în cadrul teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu pentru încă 15 ani, fiind un actor respectat și prețuit de public. A murit la vârsta de 83 de ani. La cimitirul Házsongárd, în apropierea sa se află mormântul colegului său, Pergő Celesztin.

                                                                                       

                                                                                                             Pál Gidófalvi Jantsó

Pergő Celesztin (1784–1858)
A devenit actor la Cluj în anul 1810. Angajarea sa este legendară: se spune că ar fi primit un rol dimineaţa şi l-ar fi interpretat în aceeaşi seară, fără repetiţii, jucând într-un mod fenomenal… a fost angajat pe loc. Era un bărbat cult, chipeş, cu o voce frumoasă. Pasiunea personificată. Natura lui neliniștită nu-i permitea să stea mult într-un singur loc. A lucrat ca actor, regizor și director de teatru în cadrul mai multor companii. A condus teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu în mai multe rânduri. Colegii nu l-au îndrăgit. Caracterul său viclean și conspirator era greu tolerat de către ceilalţi. Cu toate acestea, munca sa serioasă şi devodamentul pentru teatru l-au făcut să devină una dintre cele mai importante figuri din istoria teatrului.

                                                                                       

József Székely – continuatorul artei lui Kótsi, (? —1831)
József Székely a fost, de asemenea, unul dintre cei mai importanţi membri ai companiei de teatru de pe strada Farkas/Kogălniceanu. În 1802, a fost invitat la teatru de către Kótsi și-a devenit curând unul dintre cei mai de încredere, cei mai exigenţi, cei mai meticuloşi membri ai companiei. A jucat roluri eroice și tragice cu un înalt rafinament artistic, continuând arta lui Kótsi. A dat dovadă de înţelepciune şi tact atât ca regizor, cât şi ca director de teatru. În situaţiile cheie, precum convingerea Doamnei Déry de a se alătura companiei clujene, sau transportul decorurilor din Viena pentru inaugurarea teatrului de pe strada Farkas/Kogălniceanu, a fost cel delegat de trupă să se ocupe de segmentul Târgu Mureş – Cluj, fiind cunoscut pentru rafinatul său simţ diplomatic şi încrederea de care se bucura în rândul colegilor.

                                                                                         

                                                                                       Afiș contemporan cu rolul lui József Székely

Două actrițe notabile ale teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu
Soția lui József Székely, Anikó Ungár (1796–1865), despre care Janovics a scris cu admiraţie în cartea sa despre teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu, a devenit actriță la o vârstă fragedă, jucând teatru de la vârsta de zece ani. O figură sensibilă și empatică sălăşluia dincolo de frumosului său aspect fizic. A fost trup-suflet pentru teatru. Acesta a fost și motivul căsătoriei sale. Nu împlinise 18 ani când compania urma să plece la Târgu Mureș într-un turneu estival şi nu voia să rămână acasă. Având o vârstă fragedă și conform cerinţelor morale ale vremii, mama ei nu i-a permis să călătorească singură. Atunci, Anikó i-a cerut mult apreciatului actor, József Székely, s-o ia de soţie... în acest fel a putut pleca în turneu cu soţul său şi compania de teatru. Arta ei a fost apreciată nu numai la Cluj, ci și la Pesta și Buda, Miskolc și Bratislava, cu ocazia turneelor efectuate, devenind una dintre cele mai cunoscute actrițe ale epocii. În anul inaugurării teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu, ea a jucat rolul Cordeliei, iar în 1812, când Machbeth a fost pus în scenă în maghiară pentru prima dată la Cluj, a interpretat-o Lady Machbeth. A jucat atât rolul Julietei, cât şi cel al Ofeliei. A fost invitată în repetate rânduri la Buda și la Pesta, dar a ales să rămână la Cluj pentru tot restul vieții. Același lucru s-a întâmplat și cu Mária Néb (1799–1884). O regăsim printre artiștii teatrului de pe strada Farkas/Kogălniceanu la vârsta de 22 de ani. Era născută şi crescută în Cluj și, în ciuda faptului că a fost invitată să se alăture companiei din Buda, nu s-a putut desprinde niciodată de orașul său. Talentul său de actriță comică ascundea o fire amară, închisă și excentrică. Pe scenă, însă, era întotdeauna explozivă, veselă, temperamentală.


                                                     

                                                                                                       

                                                                      Mormântul Máriei Néb din Házsongárd (Cimitirul Central din Cluj)

Cea dintâi primadonă a operei din Cluj
Doamna Róza Déry Széppataki (1793–1872) nu era din Cluj, dar a considerat Clujul drept a doua sa casă. A fost invitată la Cluj în anul 1823, de către Lázár Káli Nagy. Káli a depus mult efort pentru a ridica spectacolele muzicale la cel mai înalt standard posibil. Numele doamnei Déry în calitate de actriță-cântăreaţă era un nume sonor în Ungaria acelor vremuri. Vocea sa caldă de soprană, jocul actoricesc sofisticat o făceau deosebit de specială. Vizita teatrele ţării și era îndrăgită peste tot. Avea rezerve legate de venirea la Cluj, dar după ce József Székely și Miklós Udvarhelyi au reușit să-o aducă de la Miskolc, doamna Déry n-a mai pus piciorul înafara oraşului timp de patru ani. Iată ce a consemnat în jurnalul său, după unul dintre spectacolele sale: „Am fost primită cu multe flori. Abia puteam păşi pe scenă din cauza numeroaselor buchete de flori.”[5] „Așa sunt clujenii. Sensibili, visători și direcţi, prietenoşi, amabili, drăguți (...).”[6] - scria cu altă ocazie. La acea vreme, la teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu nu existau încă cântăreți, orchestră sau cor. Personalitatea energică a doamnei Déry a făcut posibilă și interpretarea unor piese muzicale mai serioase. A adus cântăreți de la alte companii, căuta interprete la școala de muzică, pe care mai apoi le învăţa să joace. A recrutat melomani invitându-i să cânte în orchestră: i-a convins pe distinșii domni, conţi, oficiali guvernamentali să-și îmbunătățească abilitățile instrumentale și a sprijinit perfecționarea dirijorilor. Ca urmare a eforturilor doamnei Déry, teatrul a fost curând pregătit să pună în scenă opera. Putem spune că, datorită acțiunilor Doamnei Déry, Clujul a devenit locul de baştină al teatrului maghiar și leagănul operei maghiare. Doamna Déry a avut o activitate importantă nu doar în calitate de actor-cântăreţ, ci juca cu mare succes şi roluri dramatice. A jucat, de exemplu, rolul Melindei la premiera absolută a piesei Bánk bán (Banul Bánk) de la Košice, în 1833, iar apoi la premiera aceleiaşi piese de la Cluj, în anul 1834.

                                                                                   

                                                                                                        Róza Déry Széppataki 

Jászai și Kassai
Puțină lume știe că activitatea marii actriţe maghiare de tragedie, Mari Jászai (1850—1926), a început tot la Cluj. A ajuns la Cluj în anul 1869, în calitate de soție a lui Vidor Kassai (1840—1928). Vidor Kassai era un om multitalentat: a fost actor, dar și scriitor și pictor. Kassai a fost predestinat rolurilor comice. Acest lucru se datora înfăţişării sale deloc atrăgătoare. În schimb Jászai, era o actriţă de tragedie cu o voce cu rezonanţă gravă și un fizic demn. La Cluj, Jászai, care şi-a început cariera ca actriţă auxiliară, a petrecut fiecare moment liber citind. Întreg mobilierul deţinut se rezuma la cufărul plin de cărţi al lui Kassai. Lectura și puternica sete de cunoaștere i-au distras atenția de la faptul că îi era mereu foame, căci nu-și putea permite decât o singură masă pe zi. „Jucam primele mele roluri când adunam bucaţi de brânză și coji de pâine de pe stradă, le străpungeam, le prăjeam puţin împrejur şi le mâncam. Kassai, soţul meu, obişnuia să meargă la cafenea să ia micul dejun și gustarea, cafea și ouă. ” - scria în memoriile sale.[7] Dacă examinăm programele de sală ale vremii, observăm că primul rol important i s-a acordat lui Mari Kassai Jászai pe 22 aprilie 1869. O interpreta pe Deborah din drama lui Mosenthal cu acelaşi titlu. În acel an a jucat de 25 de ori, în 25 de roluri diferite, după obiceiul epocii, apoi în anul următor de 81 de ori, de 65 de ori în anul care a urmat, și, în cele din urmă, în 1872, până la jumătatea lunii martie, înainte de a fi invitată la Teatrul Național din Pesta, a jucat 27 de roluri în 27 de spectacole diferite. La Cluj, în primii săi ani interpreta roluri de eroină tragică sau de doamnă respectabilă – regine, prinţese, marchize, ţarine, lady sau cerșetoare, mame disperate. Rolul său iconic a fost Gertrude, pe care l-a jucat pentru prima dată la Cluj, în noiembrie 1871,un rol reluat deseori în timpul frecventelor sale reprezentaţii la Cluj. Cu ocazia spectacolului de adio de la teatrul de pe strada Farkas/Kogălniceanu (1906), Janovics a invitat-o s-o interpreteze pe Gertrude, respectiv, ea a fost cea care a interpretat rolul reginei şi în filmul Bánk bán (Banul Bánk) al lui Janovics (1914, regia: Mihály Kertész).

                                                   

                                                   Tânăra Mari Jászai                                                                      Vidor Kassai

               

    Primul rol al Mariei Jászai la Cluj                         Mari Jászai la Cluj-Napoca                  Autoportret Vidor Kassai în rolul Notarului Peleskei
 

Actor principal și regizor
Gyula Ecsedi Kovács (1839–1899) s-a mutat la Cluj în anul 1865, anterior el fiind angajat la Debrecen și Pesta. A ales să rămână la Cluj pentru tot restul vieţii. În ceea ce privește prezența sa fizică, vocea şi stilul de joc, acestea păreau create pentru Teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu, care a fost întotdeauna văzut ca un templu al eforturilor naționale și artistice. El a fost un autentic lider al epocii de aur a teatrului maghiar, cu o statură înaltă, mândră, cu o înfăţişare impresionantă, dar cu o voce și un mod de exprimare de o aleasă sensibilitate, sofisticate și, la nevoie, chiar blânde. Jocul său, precum și personalitatea, au fost întotdeauna conduse de cel mai profund sentiment patriotic. A urmat tradiţia formată de actorii: Zsigmond Szentpéteri, Gábor Egressy și Márton Lendvay. Nu a fost doar un actor de vază al teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu, ci a fost regizor şi director artistic. În calitate de regizor, a pus în scenă o piesă pe care o admira nespus întitulată Tigris és hiéna (Tigru şi hienă) de Petőfi, producţia reprezentând o premieră naţională. Moartea sa a invervenit în timp ce îl elogia pe Petőfi: cu ocazia celei de-a 50-a aniversări, în timp ce recita un poem la locul dispariției lui Petőfi, pe câmpia din Fehéregyháza, din cauza soarelui puternic s-a prăbușit și a murit. Clujul a fost profund îndoliat. Sute de persoane s-au adunat în curtea Teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu pentru a-și lua rămas bun. Mult îndrăgitul său coleg, István Szentgyörgyi, alături de care i-a fost slujbaș Thaliei în nenumărate seri, și de care îl lega o strânsă prietenie bazată pe respect şi admiraţie reciprocă, și-a luat rămas bun spunând: „Banule Bánk! Domnul meu! Credinciosul tău Tiborc îşi ia rămas bun de la tine!”

                 

                  Gyula E. Kovács                                          Gyula E. Kovács în rolul Bánk bán             Prima pagina caietului de regie al spectacolului 
                                                                                                                                                                                                Tigru şi hienă

 

Eternul Tiborc
Asemeni lui Gyula E. Kovács, István Szentgyörgyi (1842—1931) a studiat şi el la Debrecen, apoi, după zece ani, în 1871 s-a alăturat companiei de teatru maghiar de la Cluj, căreia i-a rămas fidel până la sfârșitul vieții, la fel ca E. Kovács. Au jucat împreună timp de zeci de ani, aproape în fiecare seară, deşi au trăit în lumi diferite. E. Kovács plutea printre nori, pe când Szentgyörgyi stătea ferm, cu ambele picioare înfipte în pământ. Avea o fire temperamentală, directă, dintr-o bucată. „Era un om, fără zorzoane, fără afectări, şi asta se observa în mișcările sale, în voce, în gesturi, în mers, în clipirea ochilor. Instrumentele sale artistice erau uimitor de simple și tocmai de aceea erau de o noblețe puritană. Nu a jucat, ci a trăit pe scenă". – scria Jenő Janovics.[8]  Rolurile sale de referinţă au fost: Ţiganul Zsiga, Csikós, Tiborc, notarul Peleskei, Vén bakancsos, Caporalul Peták din Piros bugyelláris, Profesorul Szilvay din Liliomfi, Pusztabíró din Sárga csikó. A fost actor timp de 70 de ani, dintre care șaizeci i-a petrecut la Cluj. Avea o grădină pe strada Dónát, unde când putea obişnuia să sape, să cosească, să-și îngrijească pomii fructiferi. A plecat dintre noi la 90 de ani, în linişte, fără vreun sunet. Jenő Janovics a reușit să obțină pentru el titlul de membru onorific al Teatrului din Cluj.

 

                                                    

                                                  István Szentgyörgyi                                                Szentgyörgyi în grădina lui iubită


    
 

Directorul Teatrului Național din Cluj și al Teatrului de Comedie (Vígszínház) din Budapesta
Mór Ditrói (1851–1945) a devenit actor la Cluj în 1874, apoi a jucat în toată țara. În 1887, a fost invitat de către intendentul József Bölöny să ocupe funcţia de director artistic. În cei 9 ani de administrație, Ditrói s-a dovedit vrednic de încrederea acordată. Infailibilei sale exigenţe artistice i s-a adăugat o voință de neclintit. Descoperea tinerele talente cu o precizie de invidiat, apoi îi ajuta pe actori să-și construiască o carieră. În anii petrecuţi la Cluj, serile sale tematice sale au devenit celebre: seria maghiară (1891), care a durat 48 de zile și a inclus prezentarea a nu mai puţin de 56 de piese de teatru scrise de 42 de scriitori și compozitori maghiari, a urmat seria Shakespeare (1894-95) cu 17 premiere ale pieselor lui Shakespeare. În 1896, în lumina experienței dobândite la Cluj, a fost invitat să înființeze Teatrul de Comedie din Budapesta, unde a dus cu el o parte importantă a companiei clujene, inclusiv pe Gyula Hegedűs, Sándor Góth, Gyula Gál, Zoltán Szerémy, Oszkár Beregi, Emma Delli și Margit Hunyady, precum şi pe soţul acesteia, Árpád Szathmáry. Ditrói a condus cu succes nou-înființatul teatru din Budapesta timp de douăzeci de ani, creând (și) acolo stilul de joc pe care îl considera a fi ideal: jocul actoricesc  armonios, bazat pe onestitate şi transmiterea experienţei scenice. La Teatrul de Comedie, la fel ca la Cluj, se ocupa personal de punerea în scenă a fiecărei piese, fără să fie trecut pe afişele epocii.

                                                                                           

                                                                                                                       Mór Ditrói

Ultimul director al Teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu
Începând cu anul 1905, Jenő Janovics (1872—1945) a preluat de la Ditrói stilul de a conduce, stilul companiei, perspectiva privind construirea unui repertoriu și a continuat în acelaşi registru. În acel an, Janovics a câștigat concursul pentru postul de director al Teatrului clujean. Era a doua oară când semna un contract cu compania din Cluj, iniţial, în 1896, la doi ani după terminarea Academiei de Actorie, el devenise membru al trupei de pe strada Farkas / Kogălniceanu. Un an mai târziu, îi erau încredinţate sarcini regizorale, apoi intendentul József Bölöny i-a încredințat conducerea artistică a teatrului. Janovics a fost director artistic timp de un an, în perioada 1900-1901. Apoi a părăsit Clujul pentru 3 ani devenind directorul teatrului din Szeged. Ulterior a revenit la Cluj, în anul 1905, pentru ocuparea funcţiei de director. Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost finalizarea și lansarea noii clădiri a teatrului din Piața Ştefan cel Mare.[9] Deși în anii petrecuți la teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu, Janovics era la începutul carierei, talentul său versatil în materie de teatru şi cinematografie s-a făcut remarcat la acea vreme. Printre altele, în anul 1899 a pus în scenă piesa Mozgó fényképek (Fotografii în mişcare) de Blumenthal-Kadelburg, în care a introdus scene cinematografice, adică scene de film. În 1906, a fost inaugurată clădirea teatrului din Piața Ştefan cel Mare, compania luându-şi rămas bun de la clădirea învechită, depăşită a teatrului de pe strada Farkas / Kogălniceanu. Chiar înainte de stagiunea estivală, care fusese organizată în mod regulat în clădirea de pe malul Someşului, Színkör, în iunie 1906, în vechea clădire a avut loc un spectacol festiv cu piesa Bánk bán (Banul Bánk). Rolul principal a fost interpretat de Mari Jászai. Janovics, drama lui József Katona fiind considerată cea mai potrivită pentru un eveniment de rămas bun. Apoi, la începutul lunii septembrie, odată cu debutul stagiunii de iarnă, spectacolele continuă în noul teatru. Cu ocazia evenimentelor festive, Janovics a dorit să reamintească publicului că inaugurarea clădirii de pe strada Farkas / Kogălniceanu a fost organizată tot pe parcursul a două seri. Astfel, în prima seară, pe 7 septembrie, are loc o ultimă reprezentație la vechiul teatru de pe strada Farkas / Kogălniceanu, Janovics organizând totul în aşa fel încât să fie incluse și elemente din programul original al inaugurării edificiului din anul 1821.[10] În cea de-a doua zi, pe 8 septembrie, punctul culminant l-a reprezentat piesa Színházavatás (Inaugurarea Teatrului)[11] scrisă de Ferenc Herczeg. Tema spectacolului denotă respectul avut de Janovics pentru trecutul istoric al teatrului. Este vorba de un regizor, care face ultimele retuşuri pentru amenajarea noii clădiri a teatrului şi vede cu ochii minţii inaugurarea sediului de pe strada Farkas / Kogălniceanu, eveniment la care sunt prezente personalităţi marcante ale teatrului: Márton Lendvay, Gábor Egressy, Zsigmond Szentpétery, József Szerdahelyi, János Kótsi Patkó, Pál Jantsó, Pergő Celesztin, Lajos Fáncsy, Anna Kántor Engelhardt, Róza Déry Széppataki, Rozália Kótsi Fejér, şi Róza Jókai Laborfalvi. Fiecare personaj evocat are legătură cu Teatrul de pe strada Farkas / Kogălniceanu.
Pe 7 septembrie 1906, clădirea veche a teatrului este închisă definitiv. În 1919, când compania maghiară a trebuit să predea clădirea din Piața Ştefan cel Mare companiei române, lui Janovics i-a venit ideea renovării vechii clădiri pentru a se muta înapoi, însă noua putere a refuzat să aprobe un astfel de plan. Ca atare, clădirea a rămas a nimănui până în 1935, când a fost demolată și i-a luat locul o nouă clădire care există şi astăzi, Casa Universitarilor.
Placa memorială realizată în onoarea bicentenarului teatrului maghiar din Cluj a fost amplasată pentru posteritate pe peretele acestei clădiri.

                                                         

                                                         Jenő Janovics                                                                        Jenő Janovics

 

                     

 Film pe scena teatrului clujean, în anul 1899    Spectacol festiv în Teatrului de pe strada Farkas            Ultimul spectacol jucat la 
                                                                                                                                                                                    Teatrul de pe strada Farkas

                              

                                            Teatrului din Piaţa Ştefan cel Mare                                              Placă memorială amplasată pe clădirea Casei
                                                                                                                                         Universitarilor, locul de odinioară al Teatrului de pe strada
                                                                                                                                                                          Farkas/ Kogălniceanu

Erzsébet Zakariás


[1] Titlul piesei lui László Szentjóbi Szabó apare în versiuni în diferite: Korvin / Corvin Mátyás vagy A nép szeretete a jámbor fejedelmek jutalma. În cazul de față, folosim titlul care apare în programele de sală de dinainte de 1821.
[2] Ferenczi Zoltán: A kolozsvári színészet és színház története (Istoria artei actoricești  şi a teatrului clujean). Kiadja a Kolozsvári színészet százéves jubileumát rendező bizottság (Publicată de comisia organizatoare a jubileului centenar de la începuturile actoriei în Cluj), Cluj, 1897.
[3] Káli Nagy Lázár visszaemlékezései. Az erdélyi magyar színészet hőskora 1792—1821 (Memoriile lui Lázár Nagy Káli. Epoca de aur a teatrului maghiar transilvan 1792-1821). Ediţia a treia, adăugită și editată de János Lázok, Editura Mentor Kiadó, Târgu Mureş, 2009.
[4] În descrierea personalităților teatrale, mă bazez în principal pe cartea lui Jenő Janovics A Farkas utcai színház (Teatrul de pe strada Farkas/Kogălniceanu), Singer és Wolfner, Budapesta, 1941 și pe Jurnalul Doamnei Déry I-II-III, editat de József Bayer, Singer és Wolfner, Budapesta
[5] Déryné naplója (Jurnalul Doamnei Déry), editat de József Bayer, Singer és Wolfner, vol. III, partea a IV-a, pag. 450.
[6] Déryné naplója (Jurnalul Doamnei Déry), editat de József Bayer, Singer és Wolfner, vol. II, partea a IV-a, pag. 237.
[7] Jászai Mari Emlékiratai (Memoriile lui Mari Jászai). Editate de István Lehel, publicate de către Editura Universitară Regală Maghiară, 1927, Budapesta, pag. 31—32.
[8] Jenő Janovics A Farkas-utcai színház (Teatrul de de pe strada Farkas / Kogălniceanu), Singer és Wolfner, 1941, pag. 155.
[9] Clădirea găzduieşte astăzi Teatrul Naţional Lucian Blaga.
[10] Géza Zichy: Ünnepi nyitány (Uvertură festivă) / Dániel P. Horváth: Előszó(Prolog)/ János Lavotta: Zrínyi nyitány (Uvertura Zrínyi)—a fost dirijor la începutul secolului / Körner: Zrínyi—scena finală, care fusese interpretată de către aristocraţi în cadrul spectacolului de inaugurare / László Szentjóbi Szabó: Mátyás király, vagy A nép szeretete jámbor fejedelmek jutalma (Regele Matia sau Iubirea poporului – recompensa conducătorilor blânzi), scris ă în 1792, în baza unor materiale patriotice, piesă cu care, pe 13 martie 1821, Societatea Teatrală Ardeleană şi-a început şirul spectacolelor jucate regulat / Zenekép (Scene muzicale) în baza melodiilor lui József  Ruzitska, care a activat în calitate de regizor în cadrul teatrului, în anul 1821 / Búcsú (Rămas bun). Epilog dramatic scris de Antal Váradi cu ocazia închiderii Teatrului Naţional clujean. Afişul a inclus numele tuturor membrilor companiei din anul 1906.
[11] Deschiderea festivă a noului teatru a început cu Uvertura lui Pongrác Kacsóh, urmată de Discursul de bun venit al lui Janovics, succedat de intonarea imnului. Seara a continuat cu două piese scrise de Ferenc Herczeg, Színházavatás (Inaugurarea Teatrului) și A bujdosók (Pândarii), iar între cele două piese scurte s-a cântat uvertura lui Rákóczi Kéler, sub bagheta lui Jenő Virányi.