27. 11. 2020

Șapte spectacole și un concert în ultímele două zile de INTERFERENȚE 2020!

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatrul INTERFERENȚE  se apropie de final. Mai sunt două zile în care sunt programate: șapte spectacole și concertul trupei Loose Neckties Society.

Astfel, sâmbătă, 28 noiembrie, ora 12.00, pe scena virtuală a Festivalului INTERFERENȚE, va fi prezent Stanislavsky Electrotheatre din Rusia cu spectacolul Octavia. Trepanație de Boris Yukhananov și Dimitri Kourliandski, regia: Boris Yukhananov, muzica: Dimitri Kourliandski.

Regizorul și compozitorul definesc genul acestei opere drept o „operă-operaţiune". Esența acestei operațiuni este trepanaţia revoluției: prin gestul lor artistic, creatorii acestei producții resping sursa sângeroasei tiranii și invalidează pentru totdeauna noțiunea de război.

Spectacolul poate fi vizionat gratuit până pe 28 nov., ora 20.00.

De la ora 17.00, regizorul Declan Donnellan va prezenta pe scena online a Festivalului INTERFERENȚE spectacolul Poveste de iarnă de William Shakespeare.

Poveste de iarnă povestește despre un rege delirant și paranoic care își distruge familia. Dar acesta este noul Shakespeare, după ce și-a încheiat marile tragedii, iar lupta grea pentru răscumpărare dă pâlpâiri de speranță. Întunericul inițial cedează loc bucuriei, pe măsură ce Timpul conduce personajele la o concluzie zdrobitoare...

Spectacolul poate fi vizionat gratuit timp de 24 de ore.

În programul OFF al Festivalului este programat, de la ora 18.00, spectacolul Shakespeare’s Night de William Shakespeare, regizor și interpret: Piotr Kondrat

De-a lungul celor 30 de ani de carieră în teatru și film, Piotr Kondrat a jucat nu mai puţin de 111 roluri. A colaborat cu 10 teatre poloneze și mai multe festivaluri shakespeariene din întreaga lume. În România, a prezentat 3 dintre spectacolele sale de Shakespeare în cadrul Festivalului Shakespeare de la Craiova. De asemenea, a jucat la Bruxelles, New York, Paris și Moscova.

Spectacolul poate fi vizionat gratuit timp de 24 de ore.

Ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, se încheie cu producția Rinocerii de Eugène Ionesco pusă în scenă de Gábor Tompa și difuzată, de la ora 20.00, pe www.interferences-huntheater.ro    

„Bérenger, este un om oarecare, trăiește într-un loc care poate fi oriunde și, începând cu secolul al XX-lea, oricând. Povestea lui începe atunci când orașul este lovit de o nouă epidemie: oamenii se transformă în rinoceri. Pentru unii e o înclinație naturală, acceptată cu fascinație, pentru alții, o alegere, iar pentru foarte puțini – o respingere categorică. Bérenger va duce o luptă donquijot-escă cu forța brută care îi invadează și îi transformă ireversibil viața.” Codruța Popov

Spectacolul poate fi vizionat gratuit până pe 29 nov., ora 12.00.

Ziua de duminică, 29 noiembrie începe de la ora 12.00, cu spectacolul Îngropati-mă după plintă, după Pavel Sanaev, pus în scenă de Dumitru Acriș.

Spațiul spectacolului este asemeni unei fețe de masă rupte așezate pe masa familiei, iar fiecare dintre ei trage copilul spre el uitând chiar de copil.

În acest context, regizorul a creat o lume în care băiețelul este plasat în afara câmpului nostru vizual, în afara pereţilor casei întoarse cu susul în jos. Tot ce auzim este cum se joacă în camera lui, iar apoi se ascunde departe de cearta părinților săi.

Spectacolul poate fi vizionat gratuit până pe 29 nov., ora 20.00

De la ora 17.00 este programată producția Catullus de Milán Füst, regia: Gábor Székely.

Tema centrală a piesei este pasiunea, jocurile de dragoste chinuitoare și impenetrabilitatea sufletului uman. Fiecare personaj se luptă în cadrul unui hăţiş de relații insuportabile, și sunt incapabili de a accepta sau schimba situația dată. Prin intermediul poveştii lui Catullus, Milán Füst vorbește despre propriile sale probleme filozofice și etice, despre concepţia sa privind fericirea inaccesibilă.

Spectacolul poate fi vizionat gratuit timp de 24 de ore.

Wozzeck de Alban Berg, pus în scenă de William Kentridge încheie programul oficial al Festivalului. Producția este programată la ora 20.00, pe www.interferences-huntheater.ro.

Cu o „reevaluare fabuloasă" (Financial Times) a operei monumentale a lui Berg, Wozzeck, artistul universal William Kentridge, care a făcut deja furori cu montările sale ale creaţiilor The Nose şi Lulu, a debutat la Festivalul de la Salzburg. Distribuția este condusă de Matthias Goerne, unul dintre baritonii de seamă ai erei noastre, însoțit de soprana lituaniană Asmik Grigorian, în rolul iubitei sale, Marie.

Spectacolul poate fi vizionat gratuit timp de 24 de ore.

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului INTERFERENȚE se încheie cu concertul extraordinar al trupei formată din actorii teatrului, Loose Neckties Society, Evenimentul va fi transmis în direct, la ora 21.00, de pe scena teatrului pe www.facebook.com/Interferences.Festival.