24. 11. 2020

Patru spectacole ale Teatrului Maghiar de Stat Cluj la Festivalul Național de Teatru 2020!

În cadrul celei de-a 30-a ediții a Festivalului Național de Teatru, care va avea loc online în perioada 22-29 noiembrie 2020, Teatrul Maghiar de Stat Cluj participă cu patru spectacole.

Astfel, spectacolul Unchiul Vania de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban este difuzat gratuit luni, 23 noiembrie, ora 19,00, pe site-ul www.fnt.ro. Producția a avut premiera pe 3 octombrie 2007 și se află încă în repertoriul Teatrului. Spectacolul poate fi vizionat online până miercuri 25 noiembrie, ora 19:00.

Unchiul Vania a câştigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2007, Premiul pentru cea mai bună regie (Andrei Şerban), Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (András Hatházi) şi Premiul criticilor de teatru din Ungaria pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 2007/2008.

„Trebuie să acceptăm că piesa e mult mai misterioasă şi mai bogată decât oricare dintre noi, să acceptăm paradoxul de a fi uman şi să acceptăm că scena nu dă soluţii, ci lasă totul deschis…” – afirma regizorul Andrei Şerban.

Vineri, 27 noiembrie, ora 17.00, este programat online spectacolul Nora de Henrik Ibsen, regizat de Botond Nagy. Acesta poate fi vizionat gratuit până duminică, 29 noiembrie, ora 17.00.

„Spectacolul caută răspuns la întrebarea: în ce stare psihică şi mentală trebuie să ajungă femeia ca să părăsească o căsătorie în care este maltratată.

Nora este într-adevăr frumoasă. Ea este femeia frumoasă care se respectă. Are un păr stilat, modern, este în formă fizică bună, se vede că are grijă de corpul ei. Un obiect perfect pentru dorinţele unora ca John curieru’. E frumoasă… şi goală pe dinăuntru.” – scria criticul de teatru Bea Kovács

Tot vineri, 27 noiembrie, la ora 19.00 este difuzat online și spectacolul Trei surori de A. P. Cehov, pus în scenă de Gábor Tompa în luna septembrie 2008. Acesta poate fi vizionat gratuit până duminică 29 noiembrie, ora 19.00

Spectacolul a câştigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2008, şi Premiul pentru cea mai bună regie (Gábor Tompa).

„Trei surori mă preocupă din punctul de vedere al problematicii mântuirii. Conform acesteia, surorile sunt trei proiecţii ale unei singure imagini feminine: cea a fetei, a femeii şi a mamei – acestea trebuie să rămână unite ca supravieţuirea lor să fie posibilă. Spiritul Tatălui bântuie, personajele nu pot şi nici nu vor să scape de el. Apare şi figura Fiului, deoarece la începutul piesei surorile percep sosirea lui Verşinin în mod mesianistic: văd în el mântuitorul care în sfârşit le ia cu el la Moscova. Este prezent şi Sfântul Duh, pe care îl identific cu suferinţa. Suferinţa pe care toate personajele într-un fel sau altul trebuie să şi-o asume. Mă incită muzicalitatea din piesa Trei surori, muzicalitate care poate fi asociată cu piesele absurde, piese la care ţin foarte mult. Această muzicalitate, ca şi orice operă simfonică, necesită o mare punctualitate, o tonalitate riguroasă, un ton, o atmosferă, nuanţe exacte de culori.“ preciza Gábor Tompa

Cea de-a patra producție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, POOL (no water) de Mark Ravenhill, este programată online în cadrul FNT30 duminică, 29 noiembrie, ora 17.30.

Proiectul semnat de Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea a avut premiera online pe 10 iunie 2020.

Textul e o satiră cinică la adresa lumii artistice și a mediocrității ei (morale). E însă și o piesă despre societatea de azi, în care până și dreptul asupra imaginii propriului corp este negociabil. Ravenhill supune supraestetizarea lumii reale și înscenarea vieții private unui tir acid, căci însuși corpul uman, ca depozit identitar fundamental, a devenit un produs supus regulilor pieței.

Spectacolele pot fi vizionate gratuit pe siteul www.fnt.ro și au subtitrare în limba română.