16. 11. 2020

Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE – ediție online

În perioada 19-29 noiembrie 2020, Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE, care anul acesta se va desfășura pentru prima dată online.

În cadrul conferinței de presă organizată pe platforma ZOOM, Gábor Tompa, directorul și selecționerul Festivalului, a declarat că și-a dorit să organizeze ediția din acest an, chiar și online, în primul rând „pentru a păstra continuitatea evenimentului și în virtutea unui viitor care în acest moment ne este tuturor necunoscut. ”

Gábor Tompa a făcut o scurtă prezentare a celor trei secțiuni ale Festivalului: Secțiunea Orizonturi reunește o parte dintre spectacolele care ar fi trebuit să facă parte din ediția „pe viu” din acest an. Sunt prezentate online spectacole semnate de Josef Nadj, Silviu Purcărete, András Urbán, Michal Dočekal, Gábor Tompa și alții.

„Dacă s-ar fi putut desfășura în condiţii normale, cea de-a VII-a ediție a Festivalului INTERFERENȚE ar fi avut ca temă Orizonturi-le și s-ar fi axat pe aspectele sociale, culturale și economice ale lumii, la jumătatea secolului al XXI-lea.

În aceste vremuri, în lume se întâmplă o mulțime de lucruri în paralel, ca atare, cu greu putem afirma că trăim timpuri obişnuite. Suntem în mijlocul pandemiei de coronavirus care ţine de aproape un an, respectiv, în contextul unor evenimente politice semnificative, care vizează diferite alegeri, culminând cu alegerile prezidențiale americane. Aceste evenimente tulbură în mod incontestabil apele liniștite ale întregului continent, mai mult, ale întregului glob, făcându-ne existența incertă, fapt care a ajuns să ne definească traiul cotidian. ”

Cea de-a doua secțiune este dedicată aniversării a 30 de ani de la înființarea Uniunii Teatrelor din Europa (UTE 30) și prezintă unsprezece spectacole din istoria UTE semnate de regizori importanți ai scenei teatrale internaționale precum: Giorgio Strehler, Krystian Lupa, Lev Dodin, Declan Donnellan, Gábor Tompa, Alexandru Darie și alții.

De asemenea, cele două secțiuni cuprind și patru spectacole de operă acestea fiind introduse în program „din dorința de a aduce o diversificare de gen Festivalului.”

Secțiunea OFF aduce în prim plan evenimente teatrale neconvenționale, intenția fiind de a pune în valoare o parte dintre creatorii tineri precum Leta Popescu, Cătălin Bocîrnea, și pentru a sprijini teatrul independent. De asemenea, în încheierea evenimentului, de pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj va fi transmis concertul formației Loose Neckties Society.

Cele peste 30 de spectacolele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE se pot viziona online, pe pagina http://www.interferences-huntheater.ro, pe pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/Interferences.Festival (cele din Secțiunea OFF) și au subtitrare în limbile română, maghiară și engleză.

Vizionarea este gratuită!

Finanțatori: Ministerul Culturii, Guvernul Ungariei, Fundația Bethlen Gábor și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Festivalul își rezervă dreptul de a efectua modificări în program!