01. 11. 2019

Spectacolul Ilegitim invitat la FEST-FDR!

Luni, 4 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Mare a Teatrului German de Stat Timișoara, publicul FEST-FDR (Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești) este invitat la spectacolul Ilegitim, pus în scenă de Adrian Sitaru.

FEST-FDR afirmă și în această ediție o constantă identitară care oferă un loc aparte Teatrului Național din Timișoara ca spațiu dedicat regăsirii de sine a individului în interiorul comunității, dar și ca parte a ei, ca generator și catalizator de energii creatoare pozitive și, nu în ultimul rând, ca dinam de evoluție spirituală, intelectuală și socială.

În acest context pe cât de generos, pe atât de ambițios, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Este o provocare necesară, adresată creatorilor de teatru, o inventariere relevantă a spectacolelor pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an.” – scria Petre Ivan în ziarul Metropolis

Actorii vorbesc acest limbaj artistic într-un mod excepțional, Miklós Bács m-a suprins în mod deosebit în rolul tatălui medic. Nu-mi amintesc să fi văzut o altă abordare similară în decursul întregii sale cariere. Ferenc Sinkó, Anikó Pethő, Enikő Györgyjakab, Csaba Marosán, Éva Imre, şi Tekla Tordai – pe care am văzut-o mai puţin pe scenă – sunt magnifici. Conviețuirea lor este implicită, fără efort. Uneori, dau impresia că improvizează, deși nu există nici cea mai mică posibilitate de a improviza în condițiile în care filmul şi lucrurile care se petrec pe scenă trebuie să fie în sincron. Spectacolul este atât de real încât nu ai cum să te plictisești.” – scria Andrea Tompa despre spectacol.
Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, dramaturgia: Zoltán Csép, modell 3D: Horia Spirescu.

Din distribuție fac parte: Miklós Bács, Ferenc Sinkó, Anikó Pethő, András Buzási, Tímea Jerovszky / Éva Imre, Andrea Kali / Tekla Tordai, Enikő Györgyjakab, Csaba Marosán.