20. 09. 2019

Spectacolul Concord Floral invitat la Festivalul PulzArt!

Duminică, 22 septembrie, de la orele 11:00 și 15:00, publicul Festivalului PulzArt din Sfântu Gheorghe va putea urmări, în studioul Ansamblului "Háromszék", spectacolul Concord Floral de Jordan Tannahill, în regia lui Ferenc Sinkó. Producția a fost realizată în cadrul proiectului internațional de teatru Digital Natives (Băştinaşi digitali), cu sprijinul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE) și a programului Europa Creativă a Uniunii.

„De aproape 7 ani, Festivalul de artă contemporană PulzArt a umplut un gol cultural în viaţa artistică din Sfântu Gheorghe prin promovarea unor noi moduri de gândire în ceea ce priveşte arta. Ceea ce au în comun toţi artiştii participanţi este nerespectarea limitelor genurilor artistice, precum și realizarea unor lucrări de artă impresionante.” – declară organizatorii Festivalului PulzArt.

Concord Floral durează doar o oră şi, totuşi, este atât de bogat şi de concentrat, încât reuşeşte să-l încarce pe spectator, în pofida unui stil aparent lejer – dar înainte de a face asta, ne obligă amabil să ne descotorosim de ideile preconcepute.” – scrie Bea Kovács despre spectacol.

Scenografia este semnată de Zsófia Gábor, dramaturgia: Krisztina Sipos, muzica și video: József Iszlai.

Din distribuție fac parte liceenii: Eszter Albert, Andor Balon-Ruff, Kristóf Dimény, Csenge Ráhel Geréb, Deborah Jenei, Ákos Kerekes, Dániel Niţu-Mányoki, Orsolya Rázmán, Bernadette Rus, Áron Sárosi, Márk Szabó, Eszter Szőllősi, Boglárka Török, Ágnes Turós.

Biletele pot fi cumpărate de la casa Oficiului de Organizare și Coordonare Evenimente Culturale sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro. Spectacolul este recomandat tinerilor peste 14 ani!