03. 04. 2019

Spectacolul Galoși revine în programul Teatrului Maghiar de Stat Cluj

Spectacolul Galoși de György Dragomán, pus în scenă de András Visky, se reia în luna aprilie. Prima reprezentație din această stagiune este programată joi, 4 aprilie, ora 20.00, în Sala Studio. Spectacolul se va mai juca pe 9 mai.

András Visky, regizorul spectacolului, mărturisea că piesa Galoși înfățișează lumea endogamă și promiscuă a unui orășel ardelean, în care nu poate fi disociată viața prigonitorului de cea a prigonitului, a securistului de cea a intelectualilor și a muncitorilor unși cu toate alifiile. Toți sunt maghiari, toți se înțeleg din frânturi de cuvinte. „György Dragomán a ambalat această piesă în mitul Ifigeniei: o fată de 16 ani este oferită de către familia ei șefului securității, în speranța unui pașaport pentru emigrare. Spectacolul este un fel de introducere în atmosfera anilor optzeci, prin intermediul vieții unei familii. Folosind mijloace de cinema verité, totul are un aer specific: spațiul, obiectele, jocul actorilor. Viața celorlalți, care suntem noi: această proximitate, poate face ca spectacolul să-i intereseze și pe cei care nu au trăit în anii optzeci. Ei pot observa că, de fapt, aceleași lucruri se petrec și astăzi în școli, în familie, la nivelul interacțiunilor dintre oameni.”

„Socotesc Galoşi un spectacol nu numai necesar, ci şi important. Un spectacol de conştiinţă. Necesar fiindcă avem nevoie şi noi, aceia care am trăit în diferite etape ale dictaturii comuniste, este terapia reamintirii, cu atât mai mult cu cât unii dintre noi pur şi simplu au uitat ce a fost şi cum a fost, ori sunt tentaţi să edicteze că, la urma urmei, nici măcar nu a fost atât de rău în acele vremuri de tristă amintire. Începe să se insinueze tot mai primejdios ideea că socialismul, perioada aşa-zişilor ani-lumină, a avut şi părţile sale bune. Galoşi e un spectacol important deoarece cred că montarea se adresează deopotrivă tinerelor generaţii care, în contextul din ce în ce mai tulbure al anilor pe care îi trăim acum, context al unui prezent destul de derutant şi foarte puţin dispus să negocieze cu aspiraţiile oamenilor de rând, trebuie să ştie ce a însemnat perioada marilor minciuni şi umilinţe din vremea comunistă” – scria criticul de teatru Mircea Morariu

Personajele sunt interpretate de actorii Áron Dimény, Imola Kézdi, Tímea Jerovszky, Andrea Kali, Csilla Albert, Ervin Szűcs, Szabolcs Balla, András Buzási, Péter Árus, Attila Orbán şi Alpár Fogarasi.

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro.