23. 11. 2018

Despre crizele lumii contemporane, la Festivalul Interferențe de la Cluj

Festivalul Internațional de Teatru Interferențe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj a început joi, 22 noiembrie, cu spectacolul Ifigenia La Aulis | Occident Express de Euripide / Soeren Voima | Stefano Massini (Volkstheater din Viena), în regia Annei Badora.

În deschiderea oficială, Gábor Tompa, directorul și selecționerul Festivalului, a vorbit despre tema centrală din acest an, Războiul, și a subliniat faptul că invitații acestei ediții sunt atât regizori consacrați ai teatrului contemporan, cât și trupe și artiști tineri, chiar debutanți. Directorul festivalului a dedicat cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe memoriei regizorului lituanian, Eimuntas Nekrošius, decedat de curând, al cărui ultim spectacol, Sons of a Bitch de Saulius Šaltenis, va fi prezentat la Cluj.

Ismene ne propune un experiment: putem oare să utilizăm mijloacele teatrale pentru a spune povestea unei călătorii îngrozitoare, fără să abordăm povestea refugiaților? În Sala Studio a avut loc, în prima zi de festival, spectacolul care prezintă, într-o abordare contemporană, povestea Ismenei, fiica lui Oedip.

Vineri, 23 noiembrie, în a doua zi de festival, publicul clujean poate vedea un spectacol pus în scenă de Milo Rau la Schaubühne din Berlin: Compassion. The History of the Machine Gun. Creatorii spectacolului ating un subiect contradictoriu: cât de mult suportăm suferinţa altora și de ce o urmărim? De ce o persoană moartă la porțile Europei valorează mai mult decât miile de oameni morți în războiul civil din Congo? Compassion. The History of the Machine Gun vorbește nu doar despre limitele compasiunii noastre, ci și despre limitele umanismului european.

Tot, vineri, 23 noiembrie, în Sala Studio, are loc și concertul Lost in the Stars care prezintă muzica lui Kurt Weill și cântecele expresionismului german din cadrul culturii Weimar, într-o interpretare de excepţie a remarcabilei cântărețe Sanda Weigl, alături de iconoclaştii jazz-ului din centrul New York-ului, Mat Maneri (violă) și Lucian Ban (pian).

Programul Festivalului este întregit de o varietate de alte evenimente; la Casa Tranzit poate fi vizitată, începând de vineri, 23 noiembrie, expoziția lui Botond Részegh, iar sâmbătă, 24 noiembrie, are loc conferința Digital Hermits, care ne vorbește despre dilemele realității virtuale.

De asemenea, la Casa TIFF, publicul se poate întâlni în fiecare dimineață cu artiștii invitați, aceste discuții sunt și transmise live, pe pagina de facebook a Festivalului.