08. 05. 2018

Zsolt Bogdán câștigă al treilea premiu UNITER din cariera sa

Zsolt Bogdán a câștigat Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Roy Cohn din spectacolul Îngeri în America I-II de Tony Kushner, regia: Victor Ioan Frunză. Premiul i-a fost acordat în cadrul Galei UNITER, care a avut loc pe 7 mai, la Alba Iulia.

Juriul final al Galei UNITER a fost compus din Dragoş Buhagiar (scenograf), Marina Constantinescu (critic de teatru), Marcel Iureş (actor), Ana Ularu (actriță) și Alexa Visarion (regizor).

Zsolt Bogdán este la cel de al treilea premiu UNITER, după ce i s-a decernat de două ori premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Bergman (Strigăte și șoapte, regia: Andrei Șerban, 2010) și Faustus (Tragica istorie a doctorului Faustus, regia: Mihai Măniuțiu, 2003).

Spectacolul serial Îngeri în America este programat pe 27 și 31 mai, ora 18.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Zsolt Bogdán, Péter Árus, Éva Imre, Ervin Szűcs, Balázs Bodolai, Emőke Kató, Szabolcs Balla, Tekla Tordai. Scenografia este semnată de Adriana Grand. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro.

Felicitări, Zsolt Bogdán!