07. 05. 2018

Elefantul – un spectacol din Japonia se joacă la Cluj

Theater Office Natori din Tokio, Japonia va prezenta în luna iunie, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, spectacolul Elefantul de Minoru Betsuyaku, pus în scenă de Takashi Manabe. Reprezentațiile sunt programate pe 12 și 13 iunie, ora 19.00, la Sala Studio, și se joacă în limba japoneză, cu supratitrare în limba română. Bilete pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro.

Teatrul Theatre Office Natori este condus de Toshiyuki Natori și produce atât spectacole de teatru, cât și spectacole de dans sau filme, fiind totodată organizatorul Festivalului Internațional de Teatru Ibsen.

Spectacolul Elefantul spune povestea unei victime a bombei atomice, un om care are nevoia stranie de a le arăta oamenilor de pe stradă cicatricea sa cheloidă de pe spate. În acest fel, el câştigă simpatia şi atenția celor din jur. Nepotul său încearcă să-l împiedice să mai facă acest lucru şi îi explică că oamenii nu-i iubesc, nu-i urăsc şi nici măcar nu îi resping pe cei care au fost victime ale bombei atomice. Oamenii sunt pur şi simplu discreţi, drăguţi şi înţelegători, iar victimele bombei nucleare trebuie să fie tari şi să-și suporte durerea în tăcere.

Din sentimentele contrastante ale celor două personaje răzbate înstrăinarea lumii în care trăim şi, prin extensie, angoasa existenţială căreia omenirea trebuie să-i facă faţă.

Minoru Betsuyaku se numără printre autorii de prim rang ai teatrului japonez contemporan. Influenţat de scriitori precum Samuel Beckett sau Franz Kafka, piesa sa absurdă, Elefantul (1962), a fost primită cu un interes deosebit. Autorul se adresează publicului prin intermediul limbajului folosit de cei din stratul inferior al clasei de mijloc și dezvoltă situaţii absurde, care apar în viaţa de zi cu zi. Este cunoscut ca fiind scriitorul cel mai prolific al vremii; a scris peste 130 de piese, dar şi poveşti pentru copii, eseuri, scrieri critice.