27. 11. 2017

Showcase în luna decembrie la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează, în perioada 6–10 decembrie, deja tradiționala microstagiune, care are loc din doi în doi ani. De asemenea, anul acesta Teatrul sărbătorește și 225 de ani de la înființarea sa.

În programul microstagiunii se regăsesc cele mai importante premiere ale stagiunilor anterioare, semnate de regizorii care au marcat dezvoltarea artistică a trupei teatrului și au contribuit la consolidarea ei. Astfel, Showcase-ul va debuta cu spectacolul Unchiul Vania de A. P. Cehov, regia: Andrei Șerban, producție care se află la cea de-a 140-a reprezentație. Din program mai fac parte spectacolele: Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, regia: Silviu Purcărete, Aniversarea de Thomas Vinterberg – Mogens Rukov – Bo Hr. Hansen, regia: Robert Woodruff și câteva dintre premierele stagiunii 2016/2017: Rosmersholm de Henrik Ibsen, regia: Andriy Zholdak, În adâncuri de Maxim Gorki, regia: Yuri Kordonsky și Orbii, după Maurice Maeterlinck, Samuel Beckett, Hajas Tibor, Pilinszky János & Pier Paolo Pasolini, regia: Botond Nagy.

În cadrul microstagiunii vor avea loc și două lansări de carte: pe data de 7 decembrie, la ora 18.00, se lansează albumul întitulat Cu teatrul în jurul lumii care prezintă, prin intermediul imaginilor din arhiva personală a membrilor trupei și a recenziilor din presa internațională, cele mai importante turnee în străinătate ale Teatrului Maghiar. Iar sâmbătă, 9 decembrie, la ora 18.00, va avea loc lansarea albumului O călătorie în lumea lui Gábor Tompa de Mihaela Marin – o incursiune fotografică în universul artistic al regizorului Gábor Tompa, o prezentare a spectacolelor sale din România și din străinătate, din perioada 2008-2016.

Biletele la spectacolele din cadrul microstagiunii pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului sau online pe site-ul www.biletmaster.ro.